Ministrul Energiei: Estimez că în septembrie vom avea depozitele de gaze la 100%
Depozitele de înmagazinare a gazelor naturale sunt în prezent pline în proporţie de peste 60%, iar în septembrie ar putea ajunge la 100%, a declarat, joi, la Mediaş, ministrul Energiei, Virgil Popescu.
"Noi trebuie să ne obişnuim cu ideea că România va deveni exportator net de gaze la sfârşitul lui 2026. Să nu uităm că vom fi exportatori de gaze, iar gazele intră şi ies din România. Depozitele noastre în momentul de faţă sunt peste 60%. Sunt peste 1,9 miliarde metri cubi. Estimez că în septembrie stăm la 100%", a spus Popescu.
Întrebat dacă România mai importă gaze din Azerbaidjan, el a precizat că doar în situaţia în care va creşte consumul.
"Dacă creşte consumul. Din Azerbaidjan, mai avem un contract de un miliard metri cubi pentru iarna asta, de plasă de siguranţă. De cât avem nevoie din el....", a punctat Popescu.
Ministrul Energiei s-a declarat foarte optimist în ceea ce priveşte decizia de investiţie în Neptun Deep, reamintind că aceasta va fi luată în cursul lunii iunie.
"Am spus că-s foarte optimist că decizia de investiţie va fi anunţată...Această decizie va fi comunicată bursei, bănuiesc, prima dată, de către ambele companii, pentru că nu numai Petrom trebuie să ia, trebuie să ia şi Romgaz. Eu am fost dimineaţă la Romgaz, am discutat cu conducerea Romgaz. Ei sunt pregătit şi astăzi să ia această decizie", a afirmat Virgil Popescu.
El a participat, la Mediaş, la lansarea oficială a testelor privind funcţionarea aparatelor de utilizare a gazelor naturale şi a reţelei de distribuţie cu amestec de 80% gaze naturale şi 20% hidrogen, aceasta fiind prima etapă a proiectului pilot 20HyGrid. AGERPRES/(A - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ANSVSA: Șase certificate sanitar-veterinare, parafate pentru reluarea exporturilor românești către Libia
Șase certificate sanitar-veterinare pentru exportul de animale vii și produse de origine animală către Libia au fost semnate și parafate în cadrul misiunii de evaluare desfășurate de o delegație oficială libiană în România, a anunțat vineri Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Certificatele vizea
Ministerul Energiei: Plăți și sume autorizate de peste 14 milioane de euro prin PNRR, în ultima săptămână
Ministerul Energiei a efectuat plăți și a autorizat sume în valoare cumulată de peste 14 milioane de euro, în perioada 5 - 9 octombrie 2026, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit datelor publicate vineri de instituție. În intervalul menționat, au fost efectuate plăți în valoare de 1,50 milioane de
CNAIR: Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali
Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali, după ce echipele tehnice au remediat disfuncționalitățile apărute vineri dimineață, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Potrivit unui comunicat al companiei, utilizatorii care nu au putut achiziționa TollRo în perioada în care platforma a &
Trei linii de transport public vor avea program prelungit, sâmbătă, cu ocazia meciului FCSB-Oțelul Galați
Programul a trei linii de transport public va fi prelungit, sâmbătă, pentru preluarea spectatorilor de la meciul FCSB - Oțelul Galați, programat pe 'Arena Națională', informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Potrivit sursei citate, este vorba despre liniile 1, 10 și 104, care, după termi
CITR: Șantierul Naval Mangalia a fost vândut către Rheinmetall pentru 138 de milioane de euro
Șantierul Naval Mangalia a fost vândut, vineri, în urma unei licitații, către Rheinmetall Real Estate România SRL, pentru suma de 138,03 milioane de euro, fără TVA, a anunțat CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia. Potrivit sursei citate, tranzacția creează posibilitatea reluării activității șantierului naval.
Leul s-a apreciat, vineri, în raport cu principalele valute
Moneda națională s-a apreciat, vineri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,3414 lei, în scădere cu 0,56 bani (-0,1%) față de cotația precedentă, de 5,3470 lei. Valoarea leului a crescut și comparativ cu dolarul, moneda americană fiind cotată la 4,7612 lei, în scădere cu 2,02 bani (-0,42%), co
PwC: Companiile care nu respectă regulile privind organismele modificate genetic riscă amenzi de până la 80.000 de lei
Companiile care importă, utilizează sau comercializează organisme modificate genetic (OMG) fără respectarea obligațiilor legale riscă amenzi de până la 80.000 de lei, iar în cazurile în care este pusă în pericol sănătatea oamenilor, animalelor sau plantelor poate interveni răspunderea penală, potrivit unei analize realizate de specialiștii PwC Rom&aci
Specialiști din nouă țări au dezbătut provocările juridice asociate daunelor miniere, în cadrul proiectului EUMINDA
Nouă țări implicate în proiectul european de cooperare interregională, EUMINDA, au dezbătut la Heerlen (Țările de Jos) modul în care sunt abordate provocările juridice asociate daunelor miniere, informează un comunicat al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), transmis vineri AGERPRES. 'La mai bine de j
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 85,6 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 85,6 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 570,5 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 121 luni, la un randament mediu de 7,18% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Darău: Programul Geologic Național a fost deblocat după opt ani în care a rămas doar pe hârtie
Programul Geologic Național, prin care România ar trebui să cerceteze și să evalueze resursele minerale pe care le are, a fost deblocat după opt ani în care a rămas doar pe hârtie, a anunțat ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, într-o postare publicată, vineri, pe pagina sa de sociali
CNAIR: Platforma TollRo întâmpină probleme temporare de funcționare
Platforma TollRo înregistrează disfuncționalități temporare iar până la remedierea acestora CNAIR nu va aplica sancțiuni pentru utilizatorii care nu au putut achiziționa taxa, a anunțat, vineri, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). 'Precizăm că echipele tehnice lucrează la remedierea incidentelo
UE va sprijini 46 de proiecte suplimentare, dintre care două în România, în domeniul materiilor prime critice
Uniunea Europeană a anunțat vineri că va sprijini 46 de proiecte suplimentare privind extracția, rafinarea sau reciclarea pământurilor rare și a altor metale strategice, pentru a-și reduce dependența de China, care controlează în mare măsură aceste materii prime critice, informează AFP. 'Supraviețuirea industriilor noastre treb
Fermierii pot depune cereri de sprijin pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de secetă în 2025
Producătorii agricoli din sectorul vegetal pot depune, în perioada 12 octombrie - 6 noiembrie 2026, cereri pentru acordarea sprijinului financiar de urgență în vederea compensării pagubelor produse culturilor de porumb și floarea-soarelui, afectate de seceta pedologică din anul 2025, informează Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), &i
Consiliul Concurenței a autorizat preluarea a șase companii spaniole de către Airbus Atlantic
Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care compania franceză Airbus Atlantic intenționează să preia șase companii din Spania, furnizori de piese componente pentru fuzelaje și aripi de aeronave, potrivit unui comunicat al autorității de concurență. Astfel, Airbus Atlantic S.A.S. va prelua companiile Mecanizaciones Aeronauticas S.A.,
Construcțiile au generat aproape întreaga creștere economică a României în 2025; economia e vulnerabilă (analiză)
Sectorul construcțiilor a contribuit cu 0,7 puncte procentuale la creșterea economică de 0,8% înregistrată de România în 2025, în timp ce industria nu a avut nicio contribuție, iar consumul populației a avansat modest, potrivit unei analize realizate de Frames. 'Anul 2025 a fost avertismentul pe care nu l-am luat &i









