Burcea (ANAT): Ne plângem că turiştii noştri stau 2 ore în vama greacă,dar aşteptăm 4 ore să ieşim din România

Alin Burcea, vicepreşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), a stat, joi, 4 ore la coadă pentru a ieşi cu maşina din ţară pe la vama Giurgiu, oficialul ANAT criticând timpii mari de aşteptare şi autorităţile care "se fac de râs".
"Autorităţile române, Poliţia de Frontieră, compania de drumuri, cu toţii reuşesc să se facă de râs în 2023. Noi ne plângem că turiştii români stau în vama greacă două ore, dar ca să ieşim din România aşteptăm patru ore. Este pur şi simplu jenant, ruşinos. Şi îi mai vedem că fac şi greve şi cer creşteri de salarii", a declarat Burcea pentru AGERPRES.
El a explicat că, în ciuda faptului că sunt deschise 6 linii de control în vamă, fluxul mare de turişti face ca timpii de aşteptare să fie foarte mari.
"Am luat coada de la Daia, am stat 4 ore în total. Sunt 6 linii deschise în frontieră, dar după asta se îngustează pe pod la o bandă şi asta a fost. Problema e că sunt foarte mulţi turişti pe fluxul de ieşire din ţară, care nu au toalete, vama pare părăsită, distrusă. Toaletele nu funcţionează, se duc oamenii prin iarbă, e jenant", a mai spus Alin Burcea.
Site-ul oficial al Poliţiei de Frontieră semnalează că la punctul de frontieră Giurgiu - Ruse "este un număr mare de mijloace de transport prezente la control pe sensul de ieşire din ţară, cât şi la Agenţia de Control şi Încasare Giurgiu.
Timpul de aşteptare estimat de Poliţia de Frontieră pe site-ul oficial pentru trecerea graniţei este de 120 de minute. AGERPRES (A, AS-autor: Adrian Ţone, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Grindeanu: Ultimii 14,57 kilometri ai secțiunii 5 a autostrăzii Sibiu-Pitești se apropie de finalizare; circulația se va deschide în iunie
Ultimii kilometri ai secțiunii 5 a autostrăzii Sibiu-Pitești se apropie de finalizare, iar din momentul dării lor în trafic, în luna iunie, se va putea circula pe autostradă, de la București la Curtea de Argeș, pe o distanță de aproximativ 140 kilometri, a anunțat, miercuri, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.
MEDAT: România, promovată la Târgul Internațional de Turism IMEX de la Frankfurt
Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) promovează România, în perioada 20-22 mai, la Târgul Internațional de Turism 'IMEX', din Frankfurt, Germania, eveniment destinat specialiștilor din industrie, informează ministerul pe site-ul instituției. IMEX FRANKFURT este manifestarea exp
Cele mai ieftine vacanțe de vară rezervate de români sunt pentru luna iunie (platformă)
Luna iunie este preferată de români pentru tarifele accesibile și mai puțină aglomerație în stațiunile turistice, conform unui studiu realizat de o platformă de rezervări turistice. Potrivit datelor Travelminit.ro, tot mai mulți turiști aleg să își planifice vacanțele în luna iunie, 37% dintre rezervările pentru perioada estivală iunie-
Stanciu (viceprimar, Sector 1): În acest an, vrem să implementăm un sistem care să integreze tot ce înseamnă hârtie
Primăria Sectorului 1 are în plan, în acest an, implementarea unui sistem care să optimizeze și să integreze tot ce înseamnă hârtie, în condițiile în care, în ultimii ani, nu a evoluat foarte mult pe partea de e-guvernare și e-documente, a declarat miercuri Daniela Maria Stanciu, viceprimar în cadrul Primăriei Sector 1
Stocklosa (CCIB): Bucureștiul are nevoie de modernizarea infrastructurii, concomitent cu implementarea unui sistem coerent de management al traficului
Bucureștiul are nevoie de planificarea și prioritizarea investițiilor, având la bază un plan strategic pe termen mediu și lung a cărui finalitate o constituie transformarea Capitalei într-un centru regional de afaceri, a afirmat miercuri președintele Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), Iuliu Stocklosa, la un eveniment de specia
Unu din trei români nu au redirecționat niciodată cei 3,5% din impozitul pe venit (studiu)
Unu din trei români (33%) nu au redirecționat niciodată cei 3,5% din impozitul pe venit, 67% dintre românii din mediul urban au redirecționat cel puțin o dată și în măsură semnificativ mai mare cei cu vârste între 35-44 ani (80%), relevă un studiu realizat de Reveal Marketing Research și dat miercuri publicității.
Spătaru: România poate să-și reducă deficitul bugetar cu ajutorul resurselor minerale procesate corespunzător în lanțul de valoare
România ar putea să-și reducă substanțial deficitul, dacă nu să trecem pe excedent cu ajutorul resurselor minerale pe care le avem și pe care să le procesăm corespunzător în lanțul de valoare, a declarat, miercuri, la evenimentul 'Bucharest Leaders' Summit: The Path to 5.0. From Vision To Reality', Florin Spătaru, consilier de stat la Cancelar
Chiriac (Reprezentanța CE): Industria 5.0 merge dincolo de automatizare și digitalizare, este despre reinventarea producției
Industria 5.0 merge dincolo de automatizare și digitalizare, este despre reinventarea producției, astfel încât oamenii să rămână în centrul procesului, a declarat, miercuri, la evenimentul 'Bucharest Leaders' Summit: The Path to 5.0. From Vision To Reality', Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în Român
Frăsineanu (Guvern): Eficiența resurselor și inovația în domeniul mediului trebuie să primeze într-o economie competitivă
Eficiența resurselor și adoptarea celor mai noi inovații în domeniul mediului trebuie să primeze într-o economie competitivă, a declarat, miercuri, la evenimentul 'Bucharest Leaders' Summit: The Path to 5.0. From Vision To Reality', Mihaela Frăsineanu, consilier de stat la Cancelaria prim-ministrului. 'Aș vrea să vă
Lorant Antal: Reindustrializarea în România și în Uniunea Europeană are nevoie de o regândire categorică a Green Deal
Reindustrializarea în România și la nivelul Uniunii Europene are nevoie de o regândire categorică a Green Deal, a declarat, miercuri, la evenimentul 'Bucharest Leaders' Summit: The Path to 5.0. From Vision To Reality', președintele Comisiei pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale din Senat, Istvan-Lorant Antal.
Dragu: Republica Moldova merge foarte hotărâtă pe calea europeană, un parcurs clar și ireversibil
Republica Moldova merge foarte hotărâtă pe calea europeană, un parcurs clar și ireversibil, pentru că Uniunea Europeană reprezintă spațiul democrației, al prosperității și al păcii, a declarat, miercuri, la evenimentul 'Bucharest Leaders' Summit: The Path to 5.0. From Vision To Reality', Anca Dragu, guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei (BNM).
PAID România, majorare de capital la 193 milioane lei
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID România) anunță finalizarea unei noi majorări de capital social, aprobată de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), de la 19,341 milioane lei la 193,418 milioane lei, valoarea fiind acum de zece ori mai mare decât cea din momentul înființării, în 2009, conform unui comunica
Pauliuc (Comisia de apărare dim Senat): Prezența la vot de aproape 65% este o declarație de speranță
Românii nu au venit la urne, duminică, pentru spectacol, ci au venit pentru direcție, claritate și viitor, iar prezența la vot de aproape 65% nu este doar o statistică, ci și o declarație de speranță, a declarat, miercuri, la evenimentul 'Bucharest Leaders' Summit: The Path to 5.0. From Vision To Reality', președinta Comisiei pentru apărare, ordine
Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii lansează a opta ediție a burselor pentru cadrele didactice tinere
Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii (ANIS) lansează, de miercuri, cea de-a opta ediție a programului Bursele ANIS pentru susținerea cadrelor didactice tinere care transformă educația prin tehnologie și metode inovatoare de predare. Potrivit unui comunicat al asociației, fiecare proiect selectat va fi recompensat cu un gran
Laszlo Borbely: Duminică, 'frumoșii nebuni' ai marilor orașe au pus umărul pentru ca România să fie protejată
'Frumoșii nebuni' ai marilor orașe au pus umărul, duminică, pentru ca România să fie protejată și sustenabilă, a declarat, miercuri, la evenimentul 'Bucharest Leaders' Summit: The Path to 5.0. From Vision To Reality', Laszlo Borbely, consilier de stat și coordonator al Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă. '