Ghiţă (Nuclearelectrica): Salutăm intenţia de finanţare a proiectului SMR, anunţată în cadrul G7
SN Nuclearelectrica SA salută anunţul privind finanţarea proiectului reactoarelor modulare mici (SMR) din România, făcut la reuniunea G7, acesta fiind un exemplu de cooperare internaţională pentru implementarea la scară largă a proiectelor energetice cu impact în siguranţa energetică şi reducerea amprentei de carbon, potrivit directorului general al companiei, Cosmin Ghiţă.
"Nuclearelectrica salută intenţia de finanţare anunţată în cadrul G7, un exemplu de cooperare internaţională pentru implementarea la scară largă a proiectelor energetice cu impact în siguranţa energetică şi reducerea amprentei de carbon. Suntem mândri să poziţionăm România pe harta strategică de dezvoltare a proiectelor energetice nucleare. Este un merit pe care România şi l-a câştigat prin cei peste 26 ani de operare în siguranţă, la cele mai înalte standarde de excelentă a centralei nuclearo-electrice de la Cernavodă, prin cei peste 50 ani de dezvoltare a industriei nucleare din România, prin rigurozitatea reglementatorului CNCAN, prin excelentă în pregătire în inginerie şi operare nucleară a sistemului de învăţământ românesc, şi prin leadership-ul întregii echipe Nuclearelectrica. Suntem mândri că România va fi a doua ţară după SUA şi prima din Europa care va dezvolta o centrală NuScale VOYGRTM cu reactoare modulare mici şi că proiectul nostru a câştigat încrederea şi susţinerea celor mai importante instituţii financiare din lume, precum şi a preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, şi a Guvernului american, şi a partenerilor din Japonia, Republica Coreea şi Emiratele Arabe Unite", a declarat Cosmin Ghiţă, conform unui comunicat rremis AGERPRES de către Nuclearelectrica.
La rândul său, Teofil Mureşan, CEO E-Infra, a subliniat că este încrezător că proiectul va fi livrat, alături de partenerii americani şi români, în termenul propus.
"Suntem mândri că Nova Power & Gas, companie a Grupului E-INFRA, este parte într-un proiect atât de important cum este cel de la Doiceşti-România, un proiect de înlocuire a unei centrale vechi pe cărbune cu cea mai modernă tehnologie în domeniul centralelor nucleare - Small Modular Reactors (SMR). Suntem foarte bucuroşi de anunţul făcut azi de Presedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, în cadrul Summit-ului G7, cu privire la proiectul SMR de la Doiceşti", a spus Mureşan.
Preşedintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, a anunţat sâmbătă, în cadrul Summit-ului G7, că SUA şi parteneri multinaţionali publici şi privaţi din Statele Unite, Japonia, Republica Coreea şi Emiratele Arabe Unite, intenţionează să finanţeze cu până la 275 milioane de dolari Proiectul Reactoarelor Modulare Mici (SMR) din România, sumă care include şi o scrisoare de interes de la U.S. Export-Import Bank (EXIM) în valoare de până la 99 milioane USD ca parte a programului EXIM Engineering Multiplier.
De asemenea, U.S. Export-Import Bank (EXIM) şi U.S. International Development Finance Corporation (DFC) au emis Scrisori de Interes în vederea sprijinului financiar potenţial de până la 3 miliarde de dolari, respectiv, 1 miliard de dolari, pentru dezvoltarea proiectului.
Finanţarea proiectului SMR din România se încadrează în acţiunile concrete ale Parteneriatului pentru Infrastructură Globală şi Investiţii (PGII), care mobilizează 600 miliarde de dolari până la nivelul anului 2027 pentru proiecte de infrastructură la nivel global.
Partenerii angajaţi în finanţarea proiectului reactoarelor modulare mici din România sunt: Banca pentru Cooperare Internaţionala a Japoniei, DS Private Equity Corea, EXIM Bank România, SN Nuclearelectrica SA, Nova Power & Gas SRL, ENEC Emiratele Arabe Unite, DFC şi US EXIM. Implicarea ENEC în proiectul SMR din România, prin contribuţie în natură cu experţi în nuclear, reprezintă prima acţiune dedicată dezvoltării energiei nucleare în cadrul Parteneriatului US-UAE pentru Accelerare a Energiei Curate (PACE), lansat în noiembrie 2022, al cărui scop este dezvoltarea a 100 GW de energie curată până în 2035. De asemenea, este o primă măsură de colaborare ca urmare a Memorandumului de Înţelegere (MoU) semnat de SN Nuclearelectrica şi ENEC în martie 2023.
România, prin compania de proiect RoPower, fondată de Nuclearelectrica şi Nova Power & Gas (parte a Grupului E-Infra), este prima ţară din Europa şi a doua după Statele Unite ale Americii care face primii paşi pentru implementarea în acest deceniu a primei centrale electrice NuScale VOYGRTM cu 6 module şi o putere instalată de 462 MWe.
În prezent, RoPower şi NuScale realizează prima etapă a studiului FEED (Front-End Engineering and Design) care constă într-o serie de activităţi şi studii iniţiale de inginerie şi proiectare, analize tehnice ale amplasamentului fostei centrale de la Doiceşti, estimarea calendarului şi costurilor specifice proiectului din România.
Amplasamentul de la Doiceşti a fost selectat preferat, în conformitate cu toate standardele internaţionale şi naţionale, în mai 2022, în urma unui studiu realizat cu un grant în valoare de 2.1 milioane dolari, oferit de USTDA care a identificat potenţiale amplasamente pentru dezvoltarea unor centrale de tip SMR. În cadrul studiului FEED sunt aplicate de asemenea recomandările AIEA (Ageţia Internaţională pentru Energie Atomică), în urma misiunii AIEA Site and External Events Design (SEED), desfăşurată în august 2022, la solicitarea Nuclearelectrica.
Sprijinul financiar anunţat în cadrul G7 va susţine finalizarea studiului FEED (etapa a 2a) care constă în activităţi de caracterizare în detaliu ale amplasamentului, activităţi de obţinere a autorizaţiilor, activităţi de licenţiere şi reglementare, realizarea calendarului detaliat al proiectului, planificarea bugetară pentru execuţia proiectului, şi pregătirea pentru achiziţia materialelor cu ciclu lung de fabricaţie.
"Fiind a doua ţară dupa SUA care implementează tehnologia inovatoare a reactoarelor modulare mici a companiei americane NuScale, România va obţine o poziţie de lider şi multiple beneficii socio-economice: are potenţialul de a deveni o bază pentru producţia şi asamblarea componentelor SMR şi un centru de pregătire şi formare a viitorilor operatori şi specialişti prin lansarea recentă a Centrului E2 de la Universitatea Politehnica Bucuresti. România se alatură unui demers internaţional de asigurare a capacităţilor energetice necesare pe termen lung, având expertiză în operare şi recunoaştere internaţională ca fiind unul dintre cei mai performanţi operatori din lume. Vom dezvolta în România un proiect sigur, eficient, performant, care va fi în acelaşi timp un exemplu de cooperare internaţională", a spus Cosmin Ghiţă, CEO Nuclearelectrica
Compania Naţională "Nuclearelectrica" SA este compania naţională românească producătoare de energie electrică, termică şi combustibil nuclear care funcţionează sub autoritatea Ministerului Energiei, statul român deţinând 82,49% din acţiuni, iar ceilalţi acţionari 17,50%, după listarea companiei la bursă în 2013.
SNN operează prin Centrala Nucleară Cernavodă două unităţi nucleare CANDU, care sunt două dintre cele mai performante unităţi dintre cele peste 400 de centrale nucleare din lume, o fabrică de combustibil nuclear şi a finalizat ciclul integrat al combustibilului prin achiziţia unei linii de procesare a concentratului de uraniu, în vederea susţinerii proiectelor de investiţii pe termen lung ale companiei. Nuclearelectrica are un rol major la nivel naţional, contribuind cu peste 20% din energia nucleară la producţia totală de energie şi cu 33% la producţia totală de energie fără CO2 din România.AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica
Nazare: România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory
România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory, iar procesul de selecție se află în faza finală, autoritățile sperând ca până la sfârșitul acestui an să poată anunța rezultatul, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la Concordia Summit 2026. 'Cu un efort de aproape un an de zile, în mo
