O nouă ediţie a programului 'Litoralul pentru toţi' în perioada 22 mai - 18 iunie; preţuri cu până la 70% mai mici
Turiştii care aleg să îşi petreacă vacanţa în staţiunile autohtone de la Marea Neagră, în perioada 22 mai - 18 iunie, când se derulează o nouă ediţie a programului "Litoralul pentru toţi", vor beneficia de tarife cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon.
Potrivit unui comunicat al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), remis AGERPRES, până vineri s-au înscris în program 25 de unităţi de cazare din toate staţiunile de pe litoralul românesc, care pun la dispoziţia turiştilor, cumulat, un număr de aproximativ 4.000 de locuri de cazare pe noapte, iar până la începerea programului aşteaptă să se înscrie aproximativ 50 de hoteluri care vor pune la dispoziţia turiştilor aproximativ 8.000 de locuri de cazare pe noapte.
"Continuăm acest program de succes, pe care românii îl aşteaptă în fiecare an. Este perioada în care preţurile pe litoral sunt cu până la 70% mai mici decât în vârf de sezon, iar pentru mulţi turişti reprezintă, poate, singura variantă prin care pot merge în vacanţă la mare câteva zile. Cele mai multe hoteluri vor fi deschise începând cu sfârşitul lunii mai, dar turiştii pot face deja rezervări de sejururi pentru acest program", a declarat Dragoş Răducan, preşedintele FPTR.
Astfel, potrivit tarifelor de pe site-urile operatorilor de turism, până pe data de 18 iunie, românii pot petrece un sejur la mare cu tarife pornind de la 52 de lei pe noapte de persoană, preţ ce include doar cazare, fără mic dejun, la un hotel de 3 stele din staţiunea Venus. În staţiunea Mamaia, preţurile pornesc de la 101 lei/noapte/persoană în camera dublă, ofertă valabilă la un hotel de 3 stele, iar în staţiunile din sudul litoralului, tarifele încep de la 57 lei/noapte/persoană în camera dublă la un hotel de 3 stele. Pentru cei care vor pachete all inclusive, acestea sunt disponibile la preţuri ce pornesc de la 200 de lei/noapte/persoană în camera dublă la o unitate de 3 stele din staţiunea Jupiter.
"Le recomandăm turiştilor care vor să profite de aceste oferte să facă deja rezervări pentru că locurile sunt limitate şi se epuizează repede. Rezervările se pot face direct, la hotel, dar şi prin intermediul agenţiilor de turism. La fel ca la ediţiile anterioare, pachetele turistice pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă", a mai spus preşedintele FPTR.
Programul "Litoralul pentru Toţi" se află la ediţia cu numărul 42 şi este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone. Detaliile privind hotelurile incluse în programul "Litoralul pentru Toţi" vor fi disponibile pe site-ul www.fptr.ro din 19 mai.
Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc este singura federaţie patronală cu reprezentativitate legală la nivel de sector de activitate "turism, hoteluri restaurante", având în componenţă societăţi comerciale din turism care asigură venituri salariale pentru 73.752 de angajaţi, gestionând, într-o pondere covârşitoare, capital românesc. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
România riscă să piardă definitiv 8,7 miliarde de euro din PNRR (consultant)
România mai are la dispoziție puțin peste o lună pentru a îndeplini condițiile necesare accesării ultimelor fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar în joc se află 8,7 miliarde de euro, care riscă să fie pierdute definitiv, avertizează consultantul economic Adrian Negrescu, într-o
DNSC: Identitatea ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, folosită fraudulos de către infractorii cibernetici
Tentative de impersonare în care este folosită în mod fraudulos identitatea ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare, pentru a contacta cetățeni și reprezentanți ai unor organizații prin intermediul aplicațiilor de mesagerie, au fost semnalate în ultima perioadă în mediul online, avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNS
ANPC lansează un ghid orientativ și informativ de bune practici privind piața produselor și serviciilor comercializate online
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) lansează ''Ghidul de bune practici privind piața produselor și serviciilor comercializate online'', ediția 2026, elaborat printr-un parteneriat interinstituțional și public-privat, destinat consolidării încrederii în comerțul electronic. Potrivit unui comu
Consiliul Concurenței analizează preluarea Distribuție Energie Oltenia de către Premier Energy PLC
Consiliul Concurenței analizează tranzacția prin care Premier Energy PLC intenționează să preia Evryo Power S.A. și Felix Distribution Holdings S.R.L., care deține Distribuție Energie Oltenia S.A. Grupul Premier Energy activează în România prin intermediul mai multor companii de producere a energiei electrice din surse regenerabile, precum și compa
O firmă de ride-sharing din Capitală a fost amendată cu peste 1,2 milioane de lei pentru muncă nedeclarată
O companie de ride-sharing din Capitală a fost sancționată cu 1,28 milioane de lei de către inspectorii de muncă, după depistarea a 32 de persoane care prestau muncă nedeclarată, a anunțat, marți, Inspecția Muncii. 'Munca nedeclarată nu este doar o abatere de la lege, ci o formă de concurență neloială care vulnerabilizează lucrătorul și prejudiciază bugetu
AFM: Programul 'Rabla' 2026 destinat persoanelor fizice demarează pe 20 iulie
Programul 'Rabla' 2026 pentru persoanele fizice va demara pe data de 20 iulie, iar sesiunea va rămâne deschisă până pe 31 decembrie, a anunțat Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat de presă transmis, marți, AGERPRES. 'În acest an, am alocat un buget de 300 de milioane de lei pentru Programul Rabla Auto
Numărul autovehiculelor electrice noi, înmatriculate în România în primul semestru, se apropie de 9.000 (companie)
Autovehiculele electrice (EV) au reprezentat 4,74% din totalul mașinilor noi înmatriculate în România, în luna iunie, până la un volum de 2.264 de unități, în timp ce, în primele șase luni, numărul acestora a ajuns la 8.947 de exemplare, relevă datele publicate, marți, de către unul dintre principalii jucători din domeniul mobilități
Euro, lira turcească și lekul albanez, în topul schimburilor valutare pentru români în sezonul estival (analiză)
Euro, lira turcească și lekul albanez se află în topul preferințelor românilor atunci când vine vorba despre schimburi valutare în timpul vacanțelor de vară, arată o analiză de specialitate, publicată marți. Conform datelor Tavex, cererea pentru valută în sezonul estival urmează principalele destinații de vacanță ale românil
Adoptarea proiectului Conturilor Individuale de Investiții, primul pas de la cultura economisirii la cea a investițiilor (specialist)
Adoptarea de către Senat a proiectului de lege privind Conturile Individuale de Investiții pentru Viitor (CIIV) transmite un semnal clar privind schimbarea modului de administrare a capitalului: de la simpla economisire către investiții și construirea de active, consideră specialiștii unei platforme de profil. Senatul a adoptat, pe 29 iunie, un proiect de lege
(P)De la cumpărături la economii: cum Garanti BBVA s-a adaptat nevoilor clienților săi
Într-o perioadă în care obiceiurile financiare ale oamenilor se schimbă constant, băncile trebuie să găsească modalități noi de a răspunde cerințelor clienților. Digitalizarea, accesul rapid la servicii și flexibilitatea au devenit priorități pentru consumatori, iar instituțiile fi
PwC: Marii contribuabili vor depune anual, din 2026, dosarul prețurilor de transfer la ANAF
Marii contribuabili vor avea obligația să depună anual, în format electronic, dosarul prețurilor de transfer pentru tranzacțiile aferente anului 2026, în baza noilor ordine publicate de ANAF, care modifică și regulile privind acordurile de preț în avans, relevă o analiză PwC România. Potrivit sursei citate, ANAF a publicat, pe 2 iulie,
BNR: România rămâne pe ultimul loc în UE la intermediere financiară
România continuă să ocupe ultima poziție în Uniunea Europeană în funcție de ponderea creditului neguvernamental în PIB, indicatorul situându-se la 22%, față de media europeană de 66%, potrivit Raportului asupra stabilității financiare al BNR. 'România continuă să se situeze pe ultima poziție în Uni
BNR: Litigiile generate de amenzile privind ROBOR pot depăși valoarea sancțiunilor aplicate băncilor
Litigiile care ar putea fi inițiate de clienții băncilor în urma amenzilor aplicate de Consiliul Concurenței în cazul ROBOR ar putea genera pierderi semnificativ mai mari decât cuantumul sancțiunilor, avertizează Banca Națională a României în Raportul asupra stabilității financiare publicat luni. Potrivit raportul
MMAP: Programul Rabla 2026 pentru persoane fizice va fi lansat în condiții similare cu cele din 2025
Programul Rabla 2026 pentru persoane fizice va fi lansat în formatul similar cu programul care a funcționat în ultima sesiune dedicată persoanelor fizice din anul 2025, iar bugetul total alocat se ridică la 300 de milioane de lei, a anunțat luni Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Astfel, introducerea noilor criterii privind
BNR: Creditele neperformante ale companiilor au urcat la 5,6%, în martie 2026
Calitatea portofoliului de credite acordate companiilor nefinanciare s-a deteriorat, rata creditelor neperformante (NPL) urcând la 5,6% în martie 2026, cu 1,2 puncte procentuale mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce pe segmentul populației aceasta s-a îmbunătățit, arată Raportul asupra stabilității financiare publicat l






