Iordache (CNAB): Un nou terminal la Aeroportul Internaţional Henri Coandă este necesar, dar nu în acest moment
Un nou terminal la Aeroportul Internaţional Henri Coandă este necesar, dar nu în acest moment, ci peste cinci ani, când va creşte suficient traficul, este de părere purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), Valentin Iordache.
"Nu este neapărat o controversă (necesitatea construirii unui nou terminal - n. r.). Sunt nişte discuţii, dar sunt nişte discuţii constructive, pentru că trebuie să subliniem două aspecte. Pe de o parte, terminalul existent urmează să fie parţial reconfigurat şi modernizat, astfel încât să putem să acomodăm un trafic mai mare decât acele 14,6 milioane din 2019 şi să o facem în condiţii bune, iar, pe de altă parte, un nou terminal este necesar - nu în acest moment -, dar este necesar pentru că noi discutăm de un orizont de timp de minimum 5 ani, iar peste 5 ani, dacă va creşte suficient traficul, va trebui să fim deja pregătiţi cu un terminal pe care să-l putem deschide la momentul respectiv. Nu o să ne apucăm abia peste 5 ani să facem un terminal. Deci, nu este o controversă, nu este nevoie neapărat în acest moment de un nou terminal, dar peste 5 ani va fi, aşa cum spunea şi dl. ministru (Sorin Grindeanu - n. r.)", a susţinut Iordache, la o întâlnire cu jurnaliştii.
În ceea ce priveşte proiectul noului terminal, capacitatea de procesare urmează să fie mai mare decât cea existentă, respectiv o capacitate cel puţin dublă după prima etapă de dezvoltare.
"Asta înseamnă un minimum de 15 milioane după prima etapă de dezvoltare, iar în privinţa antreprenorului cu care vom lucra aici încă suntem în faza de finalizare a refacerii studiului, actualizării studiului de fezabilitate pentru noul terminal şi multele lucrări aferente, iar spre sfârşitul anului sperăm să putem demara licitaţia pentru proiectare şi execuţie", a spus el.
Potrivit acestuia, pentru modernizarea actualului terminal, licitaţia este de asemenea în curs, însă este vorba de termene mult mai scurte.
"Adică ne gândim la o finalizare a licitaţiei în cursul acestui an şi demararea lucrărilor pe terminal sub flux în următorul an, dar este vorba de o modernizare în special a fluxurilor. Am început cu înlocuirea benzilor din Sosiri, care deja s-a făcut, aşa cum aţi putut observa, vorbim de înlocuirea benzilor de bagaje din Plecări, dar aici lucrarea este mult mai complexă, este de peste 20 de milioane de euro, pentru că înlocuim şi tot ce înseamnă sistemul de verificare a bagajelor de cală, de control 100% automat al bagajelor de cală şi aici termenele sunt ceva mai lungi. Lucrăm cu o insulă închisă, o insulă de check-in închisă în permanenţă, dar, odată cu finalizarea, creşterea de capacitate se va duce undeva către 40%, ceea ce înseamnă că pe următorii 5 ani am putea să acoperim cu măsurile necesare colaterale necesarul de trafic care va fi în acei ani, având în vedere această creştere, care deocamdată merge către revenirea la nivelul din 2019. Ulterior, urmează să creştem natural către valori mai mici", a susţinut Iordache.
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a afirmat, duminică, la un post de televiziune, că o construcţie a unui terminal nou la Aeroportul Henri Coandă nu se justifică în acest moment, având în vedere numărul de pasageri, însă trebuie aduse îmbunătăţiri actualului terminal.
"Aeroportul Otopeni în acest moment trebuie să ajungă, şi sper că va ajunge la sfârşitul anului 2023, la numărul de pasageri dinainte de pandemie. Adică să se recupereze ceea ce s-a pierdut. În acest moment, astăzi, când vorbim, pe numărul de pasageri, pe toate studiile, şi avem studii şi de la Banca Mondială şi vi le pot pune la dispoziţie, nu se justifică construcţia unui terminal nou. Că trebuie să fie îmbunătăţiri sunt perfect de acord. La benzile care aduc bagaje, tot ce ţine de buna funcţionare în actualul terminal, clar că trebuie să fie îmbunătăţit. Eu vorbesc de un terminal nou, care înseamnă foarte mulţi bani. Astăzi, când vorbim pe numărul de pasageri pe care îl are Aeroportul Otopeni, nu se nu se justifică. În 5 ani da, posibil, dacă se menţine acest ritm de creştere", a precizat ministrul Transporturilor, duminică, la Digi 24.
El a subliniat că au început să fie realizate investiţii astfel încât lucrurile să fie îmbunătăţite pe actualul terminal.
"Asta nu înseamnă că lucrurile nu trebuie să fie îmbunătăţite pe actualul terminat. Sunt perfect de acord cu dumneavoastră: curăţenie, benzile de adus bagaje, fluxul pasagerilor. Eu când merg vineri seara, de exemplu, când plec în weekend la Timişoara, la acea oră este un vârf de trafic, nu doar pe cursele interne, ci şi externe. Dar aceste investiţii au început să fie făcute şi sper să continue în Aeroportul Bucureşti, inclusiv investiţii în acel burduf, burduful care intră în sau care face legătura cu avioanele. Parte dintre ele trebuie să fie schimbate, sunt depăşite", a subliniat Grindeanu.
Potrivit datelor publicate de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti în luna ianuarie a acestui an, traficul aerian înregistrat pe cele două aeroporturi din Capitală - Aeroportul Internaţional Henri Coandă şi Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa Aurel Vlaicu - a crescut cu 82,2% în 2022, faţă de 2021, până la un număr de 12.610.247 de pasageri.
De asemenea, anul trecut, s-au raportat 120.745 de mişcări de aeronave (aterizări plus decolări), în creştere cu 30,7%, de la un an la altul.
"Numărul total de pasageri din 2022 se apropie, astfel, de cel maxim, înregistrat în anul 2019 (14,8 milioane pasageri), ajungând să reprezinte peste 85% din acesta. În ceea ce priveşte numărul de mişcări aeronave, acesta reprezintă circa 83% din valoarea record de 145.002 mişcări, înregistrată tot în 2019. Din acest total, pe Aeroportul Henri Coandă s-au înregistrat 12.601.679 pasageri şi 102.136 de mişcări de aeronave", notează sursa citată. AGERPRES/(A - autor: Oana Tilică, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica
Nazare: România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory
România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory, iar procesul de selecție se află în faza finală, autoritățile sperând ca până la sfârșitul acestui an să poată anunța rezultatul, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la Concordia Summit 2026. 'Cu un efort de aproape un an de zile, în mo
