Boloş: Planul REPowerUE al României nu a fost respins, ci este în faza de consultare informală
Planul REPowerUE al României nu a fost respins, ci este în faza de consultare informală, Comisia Europeană cerând informaţii suplimentare despre investiţiile pe care vrem să le trecem în noul capitol, documentele urmând să fie depuse după ce se va ajunge la un consens, a transmis, vineri, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, pe pagina sa de Facebook.
"Cum ar putea să respingă Comisia Europeană un plan care nu a fost depus încă? E adevărat că viaţa politică, mai ales în pragul campaniilor electorale, te poate împinge uneori la cât mai multă angajare 'sinceră', trebuie totuşi să ai în vedere că a periclita interesele strategice ale României nu este nicidecum o virtute. Situaţia cu planul REPowerUE al României stă în felul următor: Planul nu a fost respins. Noi suntem în faza de consultare informală, Comisia Europeană ne cere informaţii suplimentare despre investiţiile pe care vrem să le trecem în noul capitol, iar abia când vom ajunge la un consens vom depune documentele", a scris Boloş.
Potrivit acestuia, România, în baza celor 1,4 miliarde de euro pe care îi primeşte, urmăreşte să asigure capacitatea de rezilienţă a sistemului energetic, prin creşterea ponderii producţiei de energie electrică din surse regenerabile (solar şi hidroenergetic).
"Regulamentul (UE) 2023/435 privind capitolele REPowerEU spune clar: statele membre pot transmite Comisiei Europene noile capitole la Planurile de redresare şi rezilienţă începând cu data de 1 martie 2023. Comisia Europeană a recomandat ca statele membre să transmită propunerile de modificare a planurilor, inclusiv noul capitol, până la sfârşitul lunii aprilie 2023 şi nu mai târziu înainte de 31 august 2023, care reprezintă termenul legal pentru transmiterea unui plan modificat ca urmare a solicitării unei cereri de împrumut", explică Boloş.
În acest sens, în perioada 17 - 26 martie 2023, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a lansat procesul de consultare publică pentru transmiterea de propuneri de reforme şi investiţii pentru noul capitol REPowerEU de către actorii interesaţi.
Ulterior, pe 24 martie, a avut loc o sesiune publică, la care au participat reprezentanţii structurilor asociative, autorităţilor locale şi regionale, societăţii civile, organizaţiilor cu expertiză relevantă în domeniu, precum şi actorilor interesaţi din sectorul agricol.
"Acum, suntem într-un dialog constructiv cu reprezentanţii Comisiei Europene, cărora le mulţumesc pe această care. Luni plec împreună cu echipa la Bruxelles şi, în baza mandatului primit de Guvern, o să discutăm cu experţii de acolo. Aceasta este realitatea. REPowerEU este un instrument nou, aprobat abia în aprilie 2023, şi România, la fel ca toate statele membre, lucrează la o formă care să îi reprezinte cât mai fidel interesele strategice. De altfel, cum foarte bine a punctat Siegfried Mureşan, doar două ţări au depus până acum planul. Iar dacă vom continua discuţiile cu CE în aceeaşi notă, avem toate şansele să ne numărăm şi noi printre statele fruntaşe care fac acest lucru", a mai notat şeful MIPE.
Europarlamentarul Dragoş Pîslaru a anunţat, joi seara, pe Facebook, că planul REPowerEU al României, în valoare de 1,4 miliarde de euro, a fost respins de Comisia Europeană.
"Comisia Europeană respinge încercarea Guvernului României de a direcţiona 1 miliarde de euro către clientela politica a PSD-PNL. Într-o totală lipsă de transparenţă şi pe repede înainte, Guvernul a cerut finanţare pentru proiecte venite pe filieră de partid, precum: investiţii ineficiente pe lacuri aflate în fiefurile PSD-PNL din Oltenia sau pe canalele de irigaţii din Brăila pentru a servi clientela locală sau investiţii ale companiilor de stat, inclusiv cele care au fost exceptate de impact de mediu într-un mod abuziv. Ca răspuns, Comisia Europeană a respins aceste propuneri politice ale Guvernului pentru RePowerEU şi a aprobat doar investiţiile legate de eficienţă energetică şi care ajută gospodăriile şi antreprenorii să îşi reducă facturile - adică exact ce am transmis împreună cu partidul Partidul REPER ca soluţii'', a susţinut Pîslaru. AGERPRES/(AS - autor: Oana Tilică, editor: Mariana Nica, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica
Nazare: România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory
România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory, iar procesul de selecție se află în faza finală, autoritățile sperând ca până la sfârșitul acestui an să poată anunța rezultatul, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la Concordia Summit 2026. 'Cu un efort de aproape un an de zile, în mo
