Vodafone deschide primul centru de excelenţă pentru cercetare şi dezvoltare digitală în cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti
Vodafone România a inaugurat joi primul centru de excelenţă din cadrul Universităţii Politehnica din Bucureşti (UPB), acesta fiind un concept multidisciplinar, bazat pe activităţi didactice, de cercetare şi de susţinere a startup-urilor, informează un comunicat al operatorului de telecomunicaţii.
Sub titulatura Vodafone Innovation Hub, centrul reuneşte o serie de preocupări academice din domeniul electronicii, telecomunicaţiilor şi tehnologiei informaţiei. Totodată, este un incubator de cercetare, dezvoltare şi inovare în zonele de interes 5G/6G, IoT/IoE, AI, MPN, Open RAN, Edge Computing şi robotică.
"În 25 de ani, de când Vodafone este prezentă în România, nu am încetat să investim în societate şi în educaţie prin proiecte pe care le-am susţinut, prin inovaţie şi tehnologie, prin parteneriate puternice precum acesta. Trăim într-o lume dinamică, tehnologia evoluează într-un ritm alert, iar rolul Vodafone este să investească în generaţia de mâine. Onorăm această promisiune prin laboratorul inaugurat astăzi. Este mai mult decât o investiţie strategică, este o garanţie că cei mai buni specialişti pot să ofere educaţie continuă şi să formeze noi profesionişti. Politehnica este unul dintre centrele de excelenţă care ajută România să rămână în vârful clasamentelor în materie de IoT, AI, Open RAN şi tehnologii ale viitorului, iar Vodafone este unul dintre cei mai mari promotori ai digitalizării României", a declarat Achilleas Kanaris, CEO Vodafone România.
La rândul său, Mihnea Costoiu, rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, a precizat că instituţia de învăţământ este recunoscută ca fiind unul dintre cei mai importanţi formatori de ingineri înalt specializaţi din regiune, poziţie care face ca absolvenţii UPB să fie foarte căutaţi de marile companii angajatoare. "Este o poziţie privilegiată care nu ar fi fost posibilă fără parteneri dedicaţi educaţiei, cercetării şi digitalizării, cum este Vodafone România. Prin acest parteneriat, compania încurajează inovaţia şi dezvoltarea profesională şi consolidează obiectivele noastre comune, anume de a rămâne la vârful inovaţiei şi de a oferi studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor acces la tehnologii de ultimă generaţie şi la soluţii digitale avansate, care îi ajută să îşi dezvolte proiectele la cel mai înalt nivel", a precizat Mihnea Costoiu.
Vodafone Innovation Hub pune la dispoziţia studenţilor, masteranzilor şi doctoranzilor din cadrul UPB o serie de tehnologii inovatoare, astfel încât aceştia să poată face cercetare la cel mai înalt nivel, atât pentru tezele finale, cât şi pentru laboratoarele săptămânale sau orice alte proiecte, cum ar fi sesiunile ştiinţifice sau competiţiile internaţionale.
Printre cele mai importante tehnologii puse la dispoziţie de Vodafone România, prin intermediul acestui hub, se numără: o reţea 5G de tip New Radio şi NB-IoT, senzori avansaţi pentru aplicaţii medicale sau pentru monitorizarea inteligentă a mediului înconjurător, sisteme de dezvoltare IoT şi 5G, algoritmi de inteligenţă artificială (AI) folosiţi în telecomunicaţii şi în aplicaţii IoT, precum şi algoritmi de procesare automată a imaginilor sau a sunetului, drone, soluţii de tip geamăn digital bazate pe realitate augmentată/virtuală (AR/VR/XR), sisteme de comunicaţii deschise de tip Software Defined Radio (SDR), robotică, nanosateliţi, dispozitive de analiză a reţelelor mobile şi a spectrului radio, terminale mobile de test, calculatoare pentru procesarea unor volume mari de date şi sisteme de imprimare 3D.
Vodafone Innovation Hub este conceput pentru a oferi acces la tehnologie şi resurse pentru studenţi, masteranzi, doctoranzi şi cercetători din cadrul UPB. Totodată, scopul principal este acela de a servi ca un hub pentru ideaţie şi creaţie, laboratorul putând găzdui şi studenţi de la alte universităţi din ţară care au parteneriate sau proiecte de cercetare comune cu UPB.
Inaugurarea centrului de excelenţă Vodafone Innovation Hub face parte din Memorandumul de Colaborare semnat de Vodafone şi UPB în 2022. Acest acord vizează creşterea calităţii educaţiei şi susţine tranziţia accelerată spre abilităţile şi capabilităţile digitale şi folosirea tehnologiei avansate în mediul academic. Memorandumul include şi implementarea unor proiecte specifice cercetării, dezvoltării, transferului tehnologic şi creşterea calităţii educaţiei şi formării profesionale pentru dezvoltarea capitalului uman.
Vodafone operează reţele mobile şi fixe în 20 de ţări şi colaborează cu reţele mobile în alte 47 de ţări. La 31 decembrie 2022, avea peste 330 de milioane de utilizatori de servicii mobile, peste 28 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix şi peste 21 de milioane de clienţi ai serviciilor TV. Vodafone este lider mondial în domeniul IoT (Internet of Things), conectând peste 159 de milioane de dispozitive şi platforme. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
AAOPFR: Traficul de mărfuri pe Dunăre, blocat la kilometrul 280; autoritățile nu au luat măsuri pentru deblocare
Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate 30 de împingătoare și nave autopropulsate, precum și peste 100 de barje, în condițiile în care autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației, au transmis vineri reprezentanții Asociației Armatorilor și
AEI: Inițiativa 'Sapă Sigur' pentru prevenirea accidentelor provocate de lucrările de excavare a fost depusă la Parlament
O inițiativă legislativă, denumită 'Sapă Sigur', prin care se dorește crearea unui sistem național digital de notificare a lucrărilor de excavare în apropierea conductelor de gaze naturale a fost depusă în Parlament în data de 8 octombrie, obiectivul principal fiind reducerea cu cel puțin 50% în următorii cinci ani a incidentelor cauzate de lu
ANSVSA: Șase certificate sanitar-veterinare, parafate pentru reluarea exporturilor românești către Libia
Șase certificate sanitar-veterinare pentru exportul de animale vii și produse de origine animală către Libia au fost semnate și parafate în cadrul misiunii de evaluare desfășurate de o delegație oficială libiană în România, a anunțat vineri Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Certificatele vizea
Ministerul Energiei: Plăți și sume autorizate de peste 14 milioane de euro prin PNRR, în ultima săptămână
Ministerul Energiei a efectuat plăți și a autorizat sume în valoare cumulată de peste 14 milioane de euro, în perioada 5 - 9 octombrie 2026, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit datelor publicate vineri de instituție. În intervalul menționat, au fost efectuate plăți în valoare de 1,50 milioane de
CNAIR: Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali
Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali, după ce echipele tehnice au remediat disfuncționalitățile apărute vineri dimineață, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Potrivit unui comunicat al companiei, utilizatorii care nu au putut achiziționa TollRo în perioada în care platforma a &
Trei linii de transport public vor avea program prelungit, sâmbătă, cu ocazia meciului FCSB-Oțelul Galați
Programul a trei linii de transport public va fi prelungit, sâmbătă, pentru preluarea spectatorilor de la meciul FCSB - Oțelul Galați, programat pe 'Arena Națională', informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Potrivit sursei citate, este vorba despre liniile 1, 10 și 104, care, după termi
CITR: Șantierul Naval Mangalia a fost vândut către Rheinmetall pentru 138 de milioane de euro
Șantierul Naval Mangalia a fost vândut, vineri, în urma unei licitații, către Rheinmetall Real Estate România SRL, pentru suma de 138,03 milioane de euro, fără TVA, a anunțat CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia. Potrivit sursei citate, tranzacția creează posibilitatea reluării activității șantierului naval.
Leul s-a apreciat, vineri, în raport cu principalele valute
Moneda națională s-a apreciat, vineri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,3414 lei, în scădere cu 0,56 bani (-0,1%) față de cotația precedentă, de 5,3470 lei. Valoarea leului a crescut și comparativ cu dolarul, moneda americană fiind cotată la 4,7612 lei, în scădere cu 2,02 bani (-0,42%), co
PwC: Companiile care nu respectă regulile privind organismele modificate genetic riscă amenzi de până la 80.000 de lei
Companiile care importă, utilizează sau comercializează organisme modificate genetic (OMG) fără respectarea obligațiilor legale riscă amenzi de până la 80.000 de lei, iar în cazurile în care este pusă în pericol sănătatea oamenilor, animalelor sau plantelor poate interveni răspunderea penală, potrivit unei analize realizate de specialiștii PwC Rom&aci
Specialiști din nouă țări au dezbătut provocările juridice asociate daunelor miniere, în cadrul proiectului EUMINDA
Nouă țări implicate în proiectul european de cooperare interregională, EUMINDA, au dezbătut la Heerlen (Țările de Jos) modul în care sunt abordate provocările juridice asociate daunelor miniere, informează un comunicat al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), transmis vineri AGERPRES. 'La mai bine de j
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 85,6 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 85,6 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 570,5 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 121 luni, la un randament mediu de 7,18% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Darău: Programul Geologic Național a fost deblocat după opt ani în care a rămas doar pe hârtie
Programul Geologic Național, prin care România ar trebui să cerceteze și să evalueze resursele minerale pe care le are, a fost deblocat după opt ani în care a rămas doar pe hârtie, a anunțat ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, într-o postare publicată, vineri, pe pagina sa de sociali
CNAIR: Platforma TollRo întâmpină probleme temporare de funcționare
Platforma TollRo înregistrează disfuncționalități temporare iar până la remedierea acestora CNAIR nu va aplica sancțiuni pentru utilizatorii care nu au putut achiziționa taxa, a anunțat, vineri, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). 'Precizăm că echipele tehnice lucrează la remedierea incidentelo
UE va sprijini 46 de proiecte suplimentare, dintre care două în România, în domeniul materiilor prime critice
Uniunea Europeană a anunțat vineri că va sprijini 46 de proiecte suplimentare privind extracția, rafinarea sau reciclarea pământurilor rare și a altor metale strategice, pentru a-și reduce dependența de China, care controlează în mare măsură aceste materii prime critice, informează AFP. 'Supraviețuirea industriilor noastre treb
Fermierii pot depune cereri de sprijin pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de secetă în 2025
Producătorii agricoli din sectorul vegetal pot depune, în perioada 12 octombrie - 6 noiembrie 2026, cereri pentru acordarea sprijinului financiar de urgență în vederea compensării pagubelor produse culturilor de porumb și floarea-soarelui, afectate de seceta pedologică din anul 2025, informează Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), &i









