Contribuabilii pot beneficia de eşalonare la plată pentru orice obligaţii datorate bugetului de stat (consultanţi)
Contribuabilii, indiferent de domeniu, pot beneficia de eşalonare la plată pentru orice obligaţii datorate bugetului de stat precum impozitul pe profit, TVA, contribuţii sociale, dar nu şi pentru accize, respectiv pentru ajutoarele de stat sau de minimis, conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 20/2023, susţin consultanţii Deloitte.
În acelaşi timp, de eşalonarea simplificată nu pot beneficia deloc contribuabilii condiţionaţi de achitarea obligaţiilor fiscale administrate de organul fiscal central într-un anumit termen, pentru a-şi menţine autorizaţia (deci nici plătitorii de accize).
"Ultimii ani au adus o serie de schimbări importante cu privire la posibilitatea plătitorilor de accize de a beneficia de eşalonare la plată a obligaţiilor fiscale. Cea mai recentă modificare a dispoziţiilor din Codul de procedură fiscală privind această facilitate a fost adusă prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 20/2023 din 6 aprilie 2023, care, printre altele, elimină complet din procedura eşalonării accizele. Având în vedere modificările adoptate prin acest act normativ, contribuabilii condiţionaţi de achitarea obligaţiilor fiscale administrate de organul fiscal central într-un anumit termen, pentru a-şi menţine autorizaţia (categorie ce include plătitorii de accize), mai pot beneficia de eşalonarea la plată a taxelor şi impozitelor - altele decât accizele -, pe o perioadă de până la cinci ani, numai dacă constituie garanţii. În acelaşi timp, obligaţiile fiscale/bugetare care reprezintă ajutor de stat sau de minimis nu mai pot face obiectul eşalonării", se menţionează într-un material de opinie semnat de Raluca Bâldea, Partener Servicii Fiscale, Deloitte România, Emanuel Bondalici, Senior Managing Associate, şi Andreea Pantofaru, Associate, Reff & Asociaţii | Deloitte legal.
Conform sursei citate, această reglementare vine la o jumătate de an după ce plătitorii de accize au fost eliminaţi şi din sfera eşalonării în forma simplificată (aplicabilă pe o perioadă de până la 12 luni), măsură inclusă în Ordonanţa de Guvern nr. 31/2022, începând cu data de 3 septembrie 2022.
De fapt, această Ordonanţă a exclus cu totul beneficiul eşalonării în formă simplificată pentru contribuabilii condiţionaţi de achitarea obligaţiilor fiscale administrate de organul fiscal central într-un anumit termen, pentru a-şi menţine autorizaţia.
Aşadar, prin Ordonanţa 20 s-au exclus în mod expres accizele şi ajutoarele de stat sau de minimis de la oricare dintre variantele eşalonării (tradiţională sau simplificată). În plus, impozitele şi contribuţiile sociale obligatorii, cu reţinere la sursă sau reţinute prin stopaj la sursă, şi taxele aferente activităţilor din domeniul jocurilor de noroc nu se mai califică pentru procedura simplificată.
De asemenea, ordonanţa a introdus o nouă condiţie pentru comercianţii de produse accizabile care beneficiază de eşalonarea la plată a altor taxe şi impozite, aceea de a achita accizele neplătite la data comunicării deciziei de eşalonare, în termen de cel mult 30 de zile de la această dată.
"Adoptarea noii configuraţii a eşalonării la plată a fost motivată de legiuitor prin faptul că, în practică, facilitatea fiscală a fost folosită în scopuri nelegale, precum acela de a nu achita obligaţiile fiscale, de către contribuabili încadraţi în zona de risc fiscal mare, respectiv în domeniile pentru care se acordă autorizaţie, acord ori alt act administrativ similar", se mai precizează în material.
Cu toate acestea, maniera în care a fost modificată reglementarea eşalonării la plată este cel puţin discutabilă. Dispoziţiile tranzitorii ale legii prevăd că facilitatea, astfel cum a fost modificată, se aplică cererilor înregistrate după intrarea în vigoare a noii ordonanţe, adică începând cu 6 aprilie 2023.
"Totuşi, la acest moment, este incert ce se va întâmpla, pe de o parte, cu eşalonările în vigoare având ca obiect accizele şi, pe de altă parte, cu cele ai căror beneficiari au accize de plată neachitate. În concluzie, este regretabil că, în încercarea de a corecta comportamentul contribuabililor care utilizau această facilitate fiscală în mod abuziv, legiuitorul nu a făcut altceva decât să elimine cu totul accesul plătitorilor de accize la eşalonarea la plată pentru această categorie de obligaţii fiscale. Orice abuz trebuie combătut cu mijloacele legale existente (controale, verificări documentare, inspecţii), nicidecum prin retragerea dreptului de a beneficia de anumite facilităţi fiscale pentru o întreagă categorie de contribuabili", au mai precizat consultanţii Deloitte. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica
Nazare: România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory
România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory, iar procesul de selecție se află în faza finală, autoritățile sperând ca până la sfârșitul acestui an să poată anunța rezultatul, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la Concordia Summit 2026. 'Cu un efort de aproape un an de zile, în mo
