logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Preşedintele ANCOM, despre piaţa comunicaţiilor: Sunt date foarte bune, vedem o evoluţie spectaculoasă

Imagine din galeria Agerpres

România înregistrează o evoluţie spectaculoasă cu date foarte bune pe piaţa comunicaţiilor, în condiţiile în care deţine cartele SIM active pe Internet mobil de aproximativ 21,37 milioane, la telefonie mobilă 23,22 milioane, iar la telefonie mobilă cu internet mobil prin telefon 19,85 de milioane, a declarat miercuri preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Vlad Stoica.

"Noi în prezent facem un studiu şi cerem date de la operatori. Nu este finalizat. Vă dau nişte date premergătoare. De exemplu, pe internet mobil avem la ora asta cartele SIM active, aproximativ 21,37 milioane, telefonie mobilă total 23,22 milioane, telefonie mobilă cu internet mobil prin telefon 19,85 de milioane. Deci sunt date foarte bune, vedem o evoluţie crescătoare, spectaculoasă, dar este firesc să fie aşa. Nu înseamnă că 20 de milioane de locuitori folosesc internet. Din aprecierile noastre şi din discuţiile pe care le-am avut cu ADR şi cu DNSC suntem undeva pe la 11 milioane, alţi folosesc mai multe device-uri de genul acesta, dar o să avem studiul gata cam în 30-40 de zile şi o să fie public şi o să facem şi o informare coerentă pe acest subiect", a precizat Stoica, la conferinţa "ZF Mobilio 2023: Ce face România pe mobil? Tendinţe şi oportunităţi. Provocările 5G. Aplicaţii - de la IoT la consumer".

De asemenea, el a subliniat că în prezent 3% dintre cartelele SIM şi din traficul de internet mobil sunt pe 5G, toţi operatorii investind în echipamente şi în această tehnologie de câţiva ani, chiar dacă spectrul a fost scos la licitaţie în toamna anului trecut.

"Ştiţi foarte bine că toţi operatorii au investit şi au început să pună echipamente, mai ales în oraşe, de ceva ani, chiar dacă spectrul a fost scos la licitaţie în toamna anului trecut şi legea a apărut acum doi ani de zile, iar Codul comunicaţiilor anul trecut, dar ei fiind inovativi şi dornici de business au pus echipamente compatibile 5G. O să aveţi studiul complet, acum sunt cifre preliminare", a adăugat Stoica.

Întrebat cum vede reglementatorul pieţei evoluţiile din industrie şi dorinţa operatorilor de a folosi licenţele 5G, de a extinde infrastructurile şi de a aduce la îndemână tehnologia, şeful ANCOM a menţionat că evoluţia tehnologică va fi resimţită de toţi, pentru că este nevoie de transfer de date la o capacitate cât mai mare.

"Este nevoie de transfer de date la o o capacitate cât mai mare. De ce? Digitalizare, automatizare, robotizare, inteligenţă artificială, toate acestea se întâmplă. Operatorii sunt dornici să investească şi să facă business, normal, acesta e scopul lor, sunt societăţi comerciale, vor să facă business. Noi am reuşit anul trecut să le creăm un cadru un pic mai bun prin Codul comunicaţiilor şi de asemenea şi prin licitaţia prin care am pus spectrul la închiriere, iar apetitul lor a fost satisfăcător din punctul nostru de vedere. În condiţii post-pandemice, în condiţii cu un război la graniţa ţării şi discuţiile pe care le avem permanent cu operatorii sunt semne că vor să investească şi investesc. Având în vedere că România este ţară membră UE şi de asemenea în alianţa NATO, avem şi nişte restricţii impuse prin acea a aşa-zisa Lege 5G, care instituie obligativitatea ca producătorii de echipamente pentru infrastructuri critice, iar reţelele de comunicaţii sunt infrastructuri critice, să fie producători autorizaţi de CSAT. În prezent, producătorii mari autorizaţi, strict cei care pot să ofere un volum mare de echipamente pentru dezvoltarea reţelelor pentru infrastructura 5G, la ora acesta sunt trei acreditaţi, şi avem noi surprize, inclusiv Samsung s-a creditat săptămâna trecută, ceea ce este un punct important pentru noi. Apetitul lor este categoric să ofere servicii şi vor oferi", a punctat Vlad Stoica.

În aceste context, preşedintele ANCOM a menţionat că autorităţile trebuie să ofere o cât mai bună reglementare şi un dialog cât mai transparent cu industria, cu societatea civilă, dar explicând permanent şi temerile pe care le au cetăţenii.

"S-a văzut că au luat spectru suficient şi sper ca noi, ca autoritate, să găsim acel echilibru şi 'fine tunning' astfel încât să ajutăm pe cât putem, împreună cu Guvernul, cu Parlamentul, să reglementăm cât mai bine şi cât mai transparent un dialog cu industria, un dialog cu societatea civilă şi explicând permanent temerile pe care le au cetăţenii. Pentru că da, există temeri, iar eu cred că obligaţia statului este să explice oamenilor. (...) Ştiţi foarte bine că, în realitate, orice evoluţie tehnologică naşte multe întrebări. Noi, ca oameni, suntem temători de ceea ce nu cunoaştem. Recunoaştem că inteligenţa artificială ne aduce foarte multe beneficii, dar trebuie să fim atenţi astfel încât riscurile să le minimalizăm cât mai mult. Sunt multe necunoscute. Avem Codul comunicaţiilor care reglementează un pic mai bine, dar categoric poate fi adaptat şi up-gradat în funcţie de evoluţii şi de cazuri pe care le vedem zi de zi", a afirmat acesta.

Nu în ultimul rând, preşedintele Autorităţii a transmis că în urmă cu două luni a intrat în Guvern un memorandum în care ANCOM a fost un fel de integrator pe Digital Act, respectiv pe reglementarea transferului de date, care va trebui să se facă în viitorul apropiat.

"Până la finele lui 2024, ţările membre ale Uniunii Europene trebuie să-şi creeze un cadru legal de reglementare al transferului de date. Va fi din punctul meu de vedere o discuţie complexă cu foarte multe autorităţi, cu mediul de afaceri în ansamblul lui, nu doar operatori şi cu societatea civilă, pentru că este un domeniu total nou, inclusiv pentru Uniunea Europeană, iar toţi trebuie să învăţăm, iar noi nu putem să învăţăm, dacă credem că le ştim pe toate. Învăţăm doar prin dialog şi prin colaborare şi prin transparenţă. Trebuie să punem cărţile pe masă şi să încercăm să ne răspundem cât mai bine la toate întrebările. Îmi doresc ca statul să poată se adapteze în timp real şi să asigure un mediu predictibil şi să asigure o protecţie cât mai bună pentru toţi cetăţenii", a concluzionat preşedintele ANCOM, Vlad Stoica. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)

Afisari: 66

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 06-11-2026 22:20

Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei

Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele

Economic Intern 06-11-2026 21:17

Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro

Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.

Economic Intern 06-11-2026 21:14

Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii

Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației

Economic Intern 06-11-2026 20:31

Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul

Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o

Economic Intern 06-11-2026 19:20

Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)

Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv

Economic Intern 06-11-2026 19:18

Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie

Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu

Economic Intern 06-11-2026 19:01

Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45

Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid

Economic Intern 06-11-2026 18:39

Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei

Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr

Economic Intern 06-11-2026 18:36

MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE

România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,

Economic Intern 06-11-2026 18:28

Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara

Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t

Economic Intern 06-11-2026 17:56

Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate

Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202

Economic Intern 06-11-2026 17:53

Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027

Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun

Economic Intern 06-11-2026 17:14

Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună

Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).

Economic Intern 06-11-2026 16:38

TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul

Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica

Economic Intern 06-11-2026 16:15

Nazare: România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory

România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory, iar procesul de selecție se află în faza finală, autoritățile sperând ca până la sfârșitul acestui an să poată anunța rezultatul, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la Concordia Summit 2026. 'Cu un efort de aproape un an de zile, în mo