UPDATE Circulaţia trenurilor în staţia Costin Georgian a fost reluată normal; liniile 70 şi 79 ale STB, afectate de incidentul de la metrou
Circulaţia trenurilor de metrou în staţia Costin Georgian a fost reluată normal miercuri, la ora 15:06, după remedierea scurt-circuitului produs la izolatorul din staţie, a anunţat Metrorex.
UPDATE ORA 15.36 Circulaţia trenurilor în staţia Costin Georgian a fost reluată normal; liniile 70 şi 79 ale STB, afectate de incidentul de la metrou
Circulaţia trenurilor de metrou în staţia Costin Georgian a fost reluată normal miercuri, la ora 15:06, după remedierea scurt-circuitului produs la izolatorul din staţie, a anunţat Metrorex.
Trenurile de metrou au circulat, câteva zeci de minute, în sistem pendulă, pe un singur fir, la intrarea în staţia Costin Georgian, din cauza unei defecţiuni tehnice, potrivit companiei.
"Ca urmare a unei defecţiuni tehnice (conturnarea unui izolator) la intrarea în staţia Costin Georgian, în jurul orei 14:00, circulaţia trenurilor de metrou a fost reorganizată. La acest moment, personalul Metrorex împreună cu echipe ale ISU, din zona respectivă, intervin pentru localizare, remediere şi repunerea trenurilor conform graficelor de circulaţie", a precizat Metrorex.
Pe de altă parte, ISU Bucureşti-Ilfov (ISUBIF) a anunţat că circulaţia metroului a fost oprită pe ambele sensuri, după ce s-au observat degajări de fum, iar călătorii au fost evacuaţi de la staţia de metrou Costin Georgian.
"Circulaţia metroului este oprită pe ambele sensuri. Se acţionează pentru identificarea focarului", arată sursa citată.
Din informaţiile preliminare primite de ISUBIF, se pare că s-ar fi produs un scurtcircuit la consola şinei de contact.
"Pentru stingere am acţionat cu stingătoare. Incendiul este lichidat", precizează pompierii.
Au acţionat pompierii Detaşamentului Morarilor, Detaşamentul Special de Salvatori şi SMURD.
La staţia de metrou Titan a fost trimisă pentru verificări o autospecială de stingere. În urma verificărilor efectuate la staţia Titan, s-a constatat că nu sunt degajări de fum dinspre Costin Georgian.
Incidentul produs la staţia de metrou Costin Georgian a afectat şi circulaţia de la suprafaţă. Astfel, liniile 70 şi 79 au fost blocate pe strada Lucreţiu Pătrăşcanu, pe ambele sensuri, iar ulterior troleibuzele au circulat deviat.
Blocajul şi devierea troleibuzelor 70 şi 79 a durat 21 de minute.
ORA 14.46 Metrorex: Trenurile de metrou circulă în sistem pendulă, pe un singur fir, la intrarea în staţia Costin Georgian
Trenurile de metrou circulă în sistem pendulă, pe un singur fir, la intrarea în staţia Costin Georgian, din cauza unei defecţiuni tehnice, informează miercuri Metrorex.
"Ca urmare a unei defecţiuni tehnice (conturnarea unui izolator) la intrarea în staţia Costin Georgian, în jurul orei 14:00, circulaţia trenurilor de metrou a fost reorganizată. La acest moment, personalul Metrorex împreună cu echipe ale ISU, din zona respectivă, intervin pentru localizare, remediere şi repunerea trenurilor conform graficelor de circulaţie", precizează compania. AGERPRES/(AS - autor: Oana Tilică, editor: Andreea Marinescu, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte şi:
* ISUBIF: Degajare de fum la staţia de metrou Costin Georgian, călătorii au fost evacuaţi
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Pistol: Lucrările pe lotul 1 al A0 Nord au ajuns la 82%; conexiunea cu A1 ar putea fi finalizată în 2027
Lucrările pe lotul 1 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, între Joița și Corbeanca, au ajuns la un stadiu fizic de 82%, iar până la sfârșitul acestui an ar putea fi asigurate descărcările în drumurile naționale DN1A și DN7, în timp ce conexiunea cu autostrada A1 are șanse mai mari să fie finalizată în 2027, a anunțat directorul ge
AAOPFR: Traficul de mărfuri pe Dunăre, blocat la kilometrul 280; autoritățile nu au luat măsuri pentru deblocare
Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate 30 de împingătoare și nave autopropulsate, precum și peste 100 de barje, în condițiile în care autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației, au transmis vineri reprezentanții Asociației Armatorilor și
AEI: Inițiativa 'Sapă Sigur' pentru prevenirea accidentelor provocate de lucrările de excavare a fost depusă la Parlament
O inițiativă legislativă, denumită 'Sapă Sigur', prin care se dorește crearea unui sistem național digital de notificare a lucrărilor de excavare în apropierea conductelor de gaze naturale a fost depusă în Parlament în data de 8 octombrie, obiectivul principal fiind reducerea cu cel puțin 50% în următorii cinci ani a incidentelor cauzate de lu
ANSVSA: Șase certificate sanitar-veterinare, parafate pentru reluarea exporturilor românești către Libia
Șase certificate sanitar-veterinare pentru exportul de animale vii și produse de origine animală către Libia au fost semnate și parafate în cadrul misiunii de evaluare desfășurate de o delegație oficială libiană în România, a anunțat vineri Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Certificatele vizea
Ministerul Energiei: Plăți și sume autorizate de peste 14 milioane de euro prin PNRR, în ultima săptămână
Ministerul Energiei a efectuat plăți și a autorizat sume în valoare cumulată de peste 14 milioane de euro, în perioada 5 - 9 octombrie 2026, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit datelor publicate vineri de instituție. În intervalul menționat, au fost efectuate plăți în valoare de 1,50 milioane de
CNAIR: Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali
Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali, după ce echipele tehnice au remediat disfuncționalitățile apărute vineri dimineață, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Potrivit unui comunicat al companiei, utilizatorii care nu au putut achiziționa TollRo în perioada în care platforma a &
Trei linii de transport public vor avea program prelungit, sâmbătă, cu ocazia meciului FCSB-Oțelul Galați
Programul a trei linii de transport public va fi prelungit, sâmbătă, pentru preluarea spectatorilor de la meciul FCSB - Oțelul Galați, programat pe 'Arena Națională', informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Potrivit sursei citate, este vorba despre liniile 1, 10 și 104, care, după termi
CITR: Șantierul Naval Mangalia a fost vândut către Rheinmetall pentru 138 de milioane de euro
Șantierul Naval Mangalia a fost vândut, vineri, în urma unei licitații, către Rheinmetall Real Estate România SRL, pentru suma de 138,03 milioane de euro, fără TVA, a anunțat CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia. Potrivit sursei citate, tranzacția creează posibilitatea reluării activității șantierului naval.
Leul s-a apreciat, vineri, în raport cu principalele valute
Moneda națională s-a apreciat, vineri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,3414 lei, în scădere cu 0,56 bani (-0,1%) față de cotația precedentă, de 5,3470 lei. Valoarea leului a crescut și comparativ cu dolarul, moneda americană fiind cotată la 4,7612 lei, în scădere cu 2,02 bani (-0,42%), co
PwC: Companiile care nu respectă regulile privind organismele modificate genetic riscă amenzi de până la 80.000 de lei
Companiile care importă, utilizează sau comercializează organisme modificate genetic (OMG) fără respectarea obligațiilor legale riscă amenzi de până la 80.000 de lei, iar în cazurile în care este pusă în pericol sănătatea oamenilor, animalelor sau plantelor poate interveni răspunderea penală, potrivit unei analize realizate de specialiștii PwC Rom&aci
Specialiști din nouă țări au dezbătut provocările juridice asociate daunelor miniere, în cadrul proiectului EUMINDA
Nouă țări implicate în proiectul european de cooperare interregională, EUMINDA, au dezbătut la Heerlen (Țările de Jos) modul în care sunt abordate provocările juridice asociate daunelor miniere, informează un comunicat al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), transmis vineri AGERPRES. 'La mai bine de j
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 85,6 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 85,6 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 570,5 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 121 luni, la un randament mediu de 7,18% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Darău: Programul Geologic Național a fost deblocat după opt ani în care a rămas doar pe hârtie
Programul Geologic Național, prin care România ar trebui să cerceteze și să evalueze resursele minerale pe care le are, a fost deblocat după opt ani în care a rămas doar pe hârtie, a anunțat ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, într-o postare publicată, vineri, pe pagina sa de sociali
CNAIR: Platforma TollRo întâmpină probleme temporare de funcționare
Platforma TollRo înregistrează disfuncționalități temporare iar până la remedierea acestora CNAIR nu va aplica sancțiuni pentru utilizatorii care nu au putut achiziționa taxa, a anunțat, vineri, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). 'Precizăm că echipele tehnice lucrează la remedierea incidentelo
UE va sprijini 46 de proiecte suplimentare, dintre care două în România, în domeniul materiilor prime critice
Uniunea Europeană a anunțat vineri că va sprijini 46 de proiecte suplimentare privind extracția, rafinarea sau reciclarea pământurilor rare și a altor metale strategice, pentru a-și reduce dependența de China, care controlează în mare măsură aceste materii prime critice, informează AFP. 'Supraviețuirea industriilor noastre treb










