CSALB: Tot mai multe procese dintre consumatori şi bănci purtate în instanţă ajung să se rezolve amiabil
Un număr de 73 de litigii aflate pe rolul instanţelor din 18 judeţe ale României au fost soluţionate, prin negociere, în cadrul Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar (CSALB), de la începutul anului, iar în aceste cazuri procesele s-au oprit, se arată într-un comunicat al CSALB transmis miercuri AGERPRES.
Potrivit sursei citate, până la mijlocul lunii aprilie 2023 au fost rezolvate mai multe dosare provenite din instanţă decât în tot anul 2021.
"De la începutul anului au fost soluţionate, prin negociere în cadrul Centrului de Soluţionare Alternativă a Litigiilor din domeniul Bancar (CSALB), 73 de litigii aflate pe rolul instanţelor din 18 judeţe ale României. Din 2021 până acum, peste 280 de litigii din instanţă s-au rezolvat în afara cadrului procesual pentru că părţile au dorit şi au reuşit să găsească o soluţie prin negociere, în cadrul CSALB. Până la mijlocul lunii aprilie 2023 au fost rezolvate mai multe dosare provenite din instanţă decât în tot anul 2021. În aceste cazuri procesele s-au oprit, iar consumatorii şi băncile au decis să negocieze şi să ajungă la un compromis, cu ajutorul unui conciliator CSALB. În majoritatea cazurilor banca aflată în proces cu consumatorul a recomandat varianta concilierii, alternativă la instanţă, iar consumatorul a acceptat-o şi a completat cererea pe site-ul csalb.ro. Sunt şi situaţii în care judecătorii au făcut astfel de recomandări părţilor aflate în litigiu", se precizează în comunicatul citat.
Tribunalul Specializat Argeş şi Judecătoria Piteşti sunt primele instanţe din ţară care recomandă în mod oficial, prin intermediul judecătorilor, concilierea dintre consumatori şi bănci/IFN-uri.
"Concilierea oferă avantaje reale atât consumatorilor, cât şi băncilor şi ar trebui popularizată oficial la nivelul tuturor instanţelor deoarece diversitatea soluţiilor care se pot obţine în cadrul acestei proceduri este imposibil de obţinut în justiţie. Cele două principale argumente care pledează pentru apelarea la soluţionarea alternativă sunt timpul considerabil mai redus şi costurile pe care procedurile judiciare le implică atunci când cererile formulate sunt cel puţin parţial nefondate, iar reclamantul este obligat la plata cheltuielilor de judecată. Soluţionarea alternativă oferă un grad mai mare de certitudine în condiţiile în care modificarea amiabilă a contractelor este într-o mai mare măsură sub controlul părţilor", a declarat Ciprian Tiţa, preşedintele Tribunalului Specializat Argeş.
La rândul său, Dragoş Crînguş, preşedintele Judecătoriei Piteşti, consideră că face parte din rolul judecătorului să promoveze mijloacele alternative de soluţionare a litigiilor, mai ales în contextul actual în care instanţele de judecată sunt din ce în ce mai încărcate, gradul mediu de complexitate al cauzelor creşte în fiecare an, iar politica de resurse umane nu este foarte stabilă şi echilibrată.
"Avantajul concilierii stă în marja mai mare de negociere decât cea permisă de limitele unui proces. Hotărârea judecătorească are un cadru mai rigid, limitat de normele legale. De cele mai multe ori, cadrul procesului conduce la pronunţarea unor hotărâri care, deşi legale şi temeinice, nu mulţumesc părţile, uneori chiar nicio parte în litigiu. Dreptatea este făcută cu respectarea legii, dar ea nu este resimţită şi la nivel personal. De aceea, un cadru în care părţile pot negocia direct şi îşi pot prezenta direct aşteptările, propunerile, solicitările, poate conduce la o dreptate resimţită cu adevărat şi poate stopa o stare conflictuală, litigioasă", a arătat Crânguş.
În context, Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naţionale a României în cadrul CSALB, a explicat că, în timp ce în instanţă un proces dintre consumatori şi bănci poate dura câţiva ani, soluţionarea alternativă are un termen maxim de 90 de zile, iar anul trecut durata medie a unei concilieri a fost de 25 de zile.
"Uitându-ne la cât durează un litigiu în instanţă, la costurile pe care le generează, la faptul că poziţia părţilor este una de confruntare, am recomandat colegilor din departamentele juridice ale băncilor comerciale, în calitate de director al Direcţiei Juridice din Banca Naţională a României, să facă tot ce pot, din perspectivă legală, să nu ajungă în instanţă cu consumatorii. Iar dacă se află deja într-o astfel de ipostază, să încerce soluţionarea amiabilă a litigiilor în cadrul CSALB. În timp ce în instanţă un proces dintre consumatori şi bănci poate dura câţiva ani, soluţionarea alternativă are un termen maxim de 90 de zile, iar anul trecut durata medie a unei concilieri a fost de doar 25 de zile. Cel mai important avantaj al concilierii, faţă de instanţă, constă în capacitatea conciliatorilor de a judeca în echitate, faţă de judecătorul care este încorsetat de prevederile legii. Nu spunem că legea nu presupune prin ea însăşi echitate şi dreptate, dar este incomplet să spunem că un judecător face dreptate. El face dreptate în condiţiile legii, pe când un conciliator CSALB face dreptate având în vedere mai mulţi parametri socio-umani şi poate ţine cont de situaţia fiecărui consumator în parte, dincolo de prevederile legii la care se poate raporta sau nu", a subliniat Păunescu.
CSALB este o entitate înfiinţată ca urmare a unei Directive europene şi intermediază gratuit şi în mai puţin de trei luni negocierea dintre consumatori şi bănci sau IFN-uri pentru contractele aflate în derulare. Consumatorii din orice judeţ al ţării pot trimite cereri către Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) completând un formular online direct pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere/negociere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 17 conciliatori, dintre cei mai buni specialişti în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înţelegerea părţilor are puterea unei hotărâri în instanţă. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Marinescu, editor: Mariana Nica, editor online: Ady Ivaşcu)
Sursa foto: CSALB / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica
Nazare: România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory
România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory, iar procesul de selecție se află în faza finală, autoritățile sperând ca până la sfârșitul acestui an să poată anunța rezultatul, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la Concordia Summit 2026. 'Cu un efort de aproape un an de zile, în mo
