Peste 869 milioane de lei pentru despăgubirea fermierilor afectaţi de seceta din primăvara anului trecut (proiect)
Peste 148.000 de fermieri afectaţi de seceta pedologică, pe o suprafaţă de circa 1,11 milioane hectare de culturi înfiinţate în primăvara anului 2022, vor beneficia de un ajutor de stat sub forma unui grant în valoare de 869,6 milioane de lei, potrivit unui proiect de OUG publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).
Schema de ajutor de stat se acordă producătorilor agricoli sub forma de grant pentru culturile de porumb, floarea-soarelui, soia şi mazăre afectate de seceta pedologică în grade peste 30% şi până la 100% inclusiv.
Potrivit datelor centralizate din procesele-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor la culturi agricole, un număr de peste 148.000 de fermieri au fost afectaţi de seceta pedologică, o suprafaţă cultivată de peste 1.110.000 hectare a fost calamitată parţial, din care peste 705.000 ha cu porumb, peste 360.000 ha cu floarea - soarelui, peste 47.300 ha cu soia şi peste 8.100 ha cu mazăre.
"Ajutorul de stat sub forma de grant unitar este în cuantum maxim de 1.000 lei/ha aferent unui grad de calamitare de 100%, care este prevăzut în procesul-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, pentru oricare dintre culturi. Dacă procentul de calamitare prevăzut în procesul-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor este de peste 30% şi până la 100%, cuantumul grantului unitar care se poate acordă se diminuează corespunzător", se arată în comunicat.
Schema de ajutor de stat sub forma de grant acordat producătorilor agricoli pentru culturile agricole afectate de seceta pedologică din perioada martie - septembrie 2022 se asigură din bugetul aprobat Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2023.
Schema se aplică pe întreg teritoriul României, iar sumele se plătesc până la data de 31 decembrie 2023.
Potrivit MADR, beneficiarii sunt eligibili la solicitarea schemei dacă deţin proces-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, întocmit până cel târziu la data de 30 noiembrie 2022 (...) pentru culturile de porumb şi/sau floarea - soarelui şi/sau soia şi/sau mazăre, înfiinţate în primăvara anului 2022 şi suprafeţele calamitate de seceta pedologică. De asemenea, beneficiarii trebuie să fie înregistraţi în evidenţele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură cu cererea unică de plată 2022, din care se identifică culturile înfiinţate în primăvara anului 2022, respectiv porumb şi / sau floarea - soarelui, şi/sau soia şi/sau mazăre precum şi suprafeţele de teren declarate aferente acestor culturi.
Nu în utimul rând, beneficiarii sunt eligibili dacă nu sunt în dificultate, cu excepţia beneficiarilor a căror dificultate este cauzată de secetă pedologică şi dovedită prin consemnarea în procesele verbale a procentelor de calamitare de peste 30% şi până la 100% inclusiv.
Potrivit sursei citate, direcţiile pentru agricultură judeţene reprezintă autoritatea competentă responsabilă cu implementarea schemei.
"Având în vedere prevederile pct.357 din Comunicarea Comisiei - Orientările Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol şi forestier şi în zonele rurale (2022/C 485/01), ajutoarele şi orice altă plată primită în scopul compensării pagubelor, inclusiv plăţile furnizate în cadrul altor măsuri naţionale sau ale Uniunii ori în cadrul poliţelor de asigurare aferente pagubelor pentru care se acordă ajutor, nu trebuie să depăşească 80% din costurile eligibile", se arată în comunicatul MADR.
În cazul beneficiarilor care sunt deţinători ai unui contract de asigurare pentru secetă şi/sau sunt beneficiari ai măsurii 17.1 - Prime de asigurare a culturilor, a animalelor şi a plantelor din Planul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 pentru primă de asigurare la secetă, iar despăgubirea de la firmele de asigurare calculată per ha, însumată cu grantul per ha posibil de acordat prin prezenta schemă, conduce la o depăşire a valorii de 80% din cheltuielile eligibile, aceştia restituie contravaloarea sumei care reprezintă depăşirea în cauză cu plata dobânzii aferente pieţei.
De asemenea, în cazul beneficiarilor care sunt asiguraţi contra secetei, inclusiv a celor asiguraţi care sunt şi beneficiari ai măsurii 17.1 - Prime de asigurare a culturilor, a animalelor şi a plantelor din Planul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 pentru primă de asigurare la secetă, care au încasat sume de la firmele de asigurare reprezentând despăgubiri pentru secetă calculate per ha, anterior datei de depunere la DAJ a cererilor de solicitare a grantului, aceştia sunt obligaţi să menţioneze în cererile de plată, la secţiunea Declaraţii şi angajamente, sumele primite de la societăţile de asigurare, au transmis reprezentanţii MADR.AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica
Nazare: România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory
România are două oferte pentru construirea unui AI Gigafactory, iar procesul de selecție se află în faza finală, autoritățile sperând ca până la sfârșitul acestui an să poată anunța rezultatul, a declarat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, la Concordia Summit 2026. 'Cu un efort de aproape un an de zile, în mo
