FSLI va depune din nou în Parlament proiectul de lege privind protecţia cadrelor didactice
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) va depune din nou în Parlament iniţiativa legislativă prin care se oferă protecţie cadrelor didactice în îndeplinirea atribuţiilor specifice funcţiei.
Conform unui comunicat remis, joi, AGERPRES, FSLI consideră că legea reprezintă în acest moment o necesitate a sistemului de învăţământ.
"Noi nu vrem violenţă în unităţile de învăţământ şi considerăm că şcoala trebuie să fie un spaţiu sigur pentru toţi participanţii la actul educaţional: în egală măsură cadre didactice şi elevi. Asistăm la o creştere a gradului de violenţă în şcolile din România, iar tot mai multe cazuri de agresiune sunt îndreptate împotriva cadrelor didactice! Şcolile devin un spaţiu al violenţei, al fricii şi al nerespectării legilor. Federaţia noastră reia demersurile prin care vom depune în Parlamentul României un proiect de lege prin care cerem aplicarea unor măsuri prin care să combatem astfel de fenomene. Reamintim faptul că o astfel de iniţiativă legislativă a fost depusă de FSLI în anul 2018. Proiectul de lege a fost adoptat de Camera Deputaţilor, comisiile de învăţământ şi juridică din Senatul României au dat aviz favorabil, dar, din păcate, senatorii României au îngropat această iniţiativă. Acum cerem imperativ atât deputaţilor, cât şi senatorilor să voteze această lege, dacă îşi doresc ca şcoala să îşi recapete siguranţa atât pentru cadre didactice, cât şi pentru elevi", precizează reprezentanţii FSLI.
Ei subliniază că prin adoptarea acestei legi nu îşi doresc să afecteze drepturile şi libertăţile elevilor, aşa cum nu susţin sub nicio formă cazurile în care angajaţii din educaţie devin agresorii elevilor.
"Dorim în egală măsură ca elevii şi profesorii lor să se simtă în siguranţă şi să medieze conflictele care apar într-un mod paşnic, cu respect şi înţelegere. Apreciem, de asemenea, faptul că este nevoie şi de acordarea unei atenţii mai mari prezenţei psihologilor şcolari în unităţile de învăţământ, al căror real suport va duce la scăderea cazurilor de agresiune, dar şi la reducerea fenomenului de bullying", susţin sindicaliştii.
Simion Hăncescu, preşedinte FSLI, a menţionat că proiectul de lege privind protecţia cadrelor didactice iniţiat de FSLI este o urgenţă în acest moment pentru sistemul de educaţie din România.
"Colegii noştri sunt cei care ne cer pe toate căile să intervenim pentru a schimba climatul din unităţile de învăţământ. Vrem şcoli sigure pentru angajaţii din educaţie aşa cum vrem siguranţă şi securitate şi pentru copiii care învaţă în aceste şcoli. Un cadru didactic dominat de frică, a cărui viaţă este ameninţată, nu îşi poate desfăşura activitatea, iar cei care pierd sunt toţi: şcoala, familia, copiii! Violenţa nu este un răspuns, nu este o soluţie, prin urmare copiii noştri trebuie să înveţe această lecţie din familie şi mai departe din şcoală! Parlamentarii care nu vor susţine această iniţiativă legislativă nu fac altceva decât să devină părtaşi la fărădelegile care se petrec acum în unităţile de învăţământ. Le cerem şi pe această cale să adopte cât mai repede legea prin care colegii noştri pot recăpăta siguranţa la locul de muncă, fără să le mai fie afectată integritatea fizică şi psihică", a spus Simion Hancescu. AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica

