Un sfert dintre executivii din România cred peste un deceniu companiile lor nu vor fi viabile, dacă nu se transformă (raport)
Jumătate (52%) dintre directorii generali din România se declară încrezători în perspectivele de creştere a veniturilor companiilor pe care le conduc în următorul an, dar, în acelaşi timp, un sfert dintre ei (27%) cred că organizaţiile lor nu vor supravieţui peste un deceniu dacă îşi continuă cursul actual şi nu iau decizii de transformare a companiilor, potrivit raportului PwC CEO Survey 2023.
Cel mai important factor care le va afecta rentabilitatea pe termen lung este deficitul de angajaţi şi competenţe, arată 70% dintre respondenţi, alte ameninţări fiind schimbarea preferinţelor consumatorilor, noutăţile în reglementare, apariţia unor noi tehnologii, tranziţia la noi surse de energie şi distorsiunile lanţului de aprovizionare.
"Liderii de afaceri se confruntă cu o serie de ameninţări şi riscuri urgente care s-au acumulat în ultimii doi ani şi cărora trebuie să le facă faţă şi, în acelaşi timp, trebuie să se gândească strategic la viitor, la modul în care trebuie să-şi reinventeze afacerile pentru a rămâne viabile pe termen lung. Marea provocare este cum vor găsi echilibrul, cum vor atenua tensiunile de astăzi, luând totodată decizii pentru transformarea organizaţională. Sondajul ne dă şi veşti bune, fiind încurajator faptul că 60% din investiţiile pe care le fac au ca obiectiv reinventarea companiilor, iar 40% sunt concentrate pe consolidarea actuală", a declarat Dinu Bumbăcea, country managing Partner PwC România, conform unui comunicat remis, joi, AGERPRES.
Pe termen scurt, circa trei sferturi dintre respondenţi (73%) plănuiesc să investească în automatizarea proceselor, tehnologii noi şi dezvoltarea angajaţilor.
Conform raportului, directorii din România percep inflaţia ca fiind principalul risc pentru dezvoltarea afacerilor în următorul an (48%), urmat de conflictul geopolitic (42%) şi volatilitatea macroeconomică (38%).
Imaginea se modifică uşor atunci când orizontul de timp se lărgeşte - volatilitatea macroeconomică devenind cea mai importantă îngrijorare în următorii cinci ani, secondată de inflaţie şi conflictul geopolitic. Peste o treime dintre directorii generali din România resimt o expunere mare sau foarte mare la fiecare dintre cei trei factori de risc.
Ca răspuns la provocările economice pe termen scurt, executivii spun că iau măsuri pentru a stimula creşterea veniturilor şi a reduce costurile. Astfel, 92% declară că deja reduc costurile de operare sau intenţionează să facă acest lucru în următoarele 12 luni. Însă, circa două treimi dintre directorii generali din România declară că nu au în vedere concedierile, în timp ce cealaltă treime a celor intervievaţi recunosc că au demarat un program de disponibilizări sau urmează să o facă (procentul la nivel global este de 39%). Într-o măsură apropiată, aproximativ trei din cinci directori executivi afirmă că nu au în vedere îngheţarea angajărilor.
În ceea ce priveşte o posibilă amânare a investiţiilor, ponderea directorilor generali din România care afirmă că păstrează ritmul investiţional (52%) este mai mare decât a celor care declară că au iniţiat demersul de diminuare a investiţiilor sau au în plan o astfel de iniţiativă (44%).
În comparaţie cu studiul de anul trecut, se pot observa schimbări în privinţa destinaţiilor preferate de către directorii executivi din România pentru perspectivele generale de dezvoltare a companiilor. Pentru liderii de afaceri din România, Germania este de mai mulţi ani cea mai atractivă piaţă externă în privinţa oportunităţilor de creştere. Statele Unite se clasează, la fel ca în urmă cu un an, pe locul secund, urmată de Franţa, Austria, Moldova, Ungaria şi Bulgaria, în urcare faţă de poziţiile ocupate anterior. China coboară anul acesta în clasamentul destinaţiilor considerate propice pentru dezvoltare de către directorii executivi din ţara noastră de pe poziţia a treia în 2022 pe penultimul loc. Polonia reintră în top zece al celor mai importante pieţe de export, în timp ce Rusia iese din clasament.
De asemenea, potrivit raportului, 62% dintre directorii generali se aşteaptă la o încetinire a creşterii economiei naţionale în următorul an, 75% estimează că creşterea economică globală se va diminua în următoarele 12 luni.
Sursa citată mai semnalează că adoptarea unor noi surse alternative de energie se situează pe poziţia a patra în topul priorităţilor de investiţii în următoarele 12 luni, că schimbările climatice încă nu sunt cap de afiş pe agenda liderilor de organizaţii, însă aceştia anticipează că, pe termen scurt, factorul de risc legat de climă le va afecta îndeosebi profilurile de cost şi lanţurile de aprovizionare. Pentru directorii generali ale căror organizaţii sunt expuse riscului geopolitic principalele demersuri planificate pentru acest an sunt adaptarea prezenţei pe diferite pieţe şi diversificarea ofertei de produse şi servicii.
PwC CEO Survey explorează percepţiile directorilor generali din România privind evoluţia economiei, perspectivele, provocările şi oportunităţile de dezvoltare ale organizaţiilor pe care le conduc.
PwC este o reţea de firme prezentă în 152 de ţări, cu mai mult de 328.000 de profesionişti ce oferă servicii de calitate în domeniul auditului, consultanţei fiscale şi consultanţei pentru afaceri.AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Mariana Nica, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica

