Popescu (Romgaz): Pregătim pentru 2023 un program de investiţii de peste 2,3 miliarde lei;aproape jumătate merg în Neptun Deep
Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz are pentru 2023 un program ambiţios de investiţii, de 2,3 miliarde lei, din care mai puţin de jumătate merg în proiectul Neptun Deep, a anunţat, joi, directorul general al companiei, Răzvan Popescu.
"În anul 2022, odată cu achiziţia perimetrului Neptun Deep, Romgaz a avut cel mai mare program de investiţii, de peste 5,6 miliarde de lei. Pregătim pentru anul 2023 un program de investiţii ambiţios, de peste 2,3 miliarde lei, din care sub jumătate din această sumă va fi investită în proiectul Neptun Deep, iar celelalte investiţii în centrala de la Iernut, cât şi în mitigarea declinului natural de producţie pe onshore", a spus Popescu la o conferinţă pe teme de energie organizată de DC Media Group.
El a subliniat că din zona de onshore au fost oferite gaze în baza Ordonanţei 27/2022 (privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei) şi ulterior a OUG 119 (pentru modificarea şi completarea OUG 27/2022), o mare parte din gazele Romgaz mergând astfel către furnizorul consumatorului casnic şi către producătorii de energie termică şi asigurând o predictibilitate şi un preţ competitiv, având în vedere volatilitatea din piaţa gazelor.
"Aceste investiţii sunt asumate, sunt antamate şi prin programul de dezvoltare al perimetrului Caragele pentru anul 2023 şi 2025, unde avem pregătite şi în plan nouă sonde, şase cu siguranţă şi trei care vor depinde de rezultatele celor şase. A fost făcută o evaluare a resurselor şi rezervelor pe care le avem disponibile spre exploatare în perioada următoare şi încercăm să mitigăm toate riscurile pe care le-am avut, pe problemele care există, din supply chain, din creşterile de preţuri, din inflaţia ridicată cu care toţi operatorii economici se confruntă în acest moment", a explicat directorul Romgaz.
Întrebat dacă schimbările legislative din ultima perioadă au încurcat planurile companiei, Răzvan Popescu a precizat că "nu neapărat", deoarece a fost creat un cadru predictibil.
"Nu pot să spun neapărat că ne-au încurcat, pentru că totuşi s-a creat un cadru predictibil. Vorbim de o companie care până la urmă are veniturile în principal din vânzarea de gaze naturale. Automat când ai o predictibilitate şi o mare parte din aceste venituri merg la un preţ deja cunoscut, se pot face şi planuri în acest sens. Cred că era mai impredictibil să fim totuşi conectaţi la piaţă şi să avem o volatilitate ridicată a preţului", a punctat acesta.AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Apele Române suplimentează aportul de apă în Dunăre pentru funcționarea în siguranță a centralei de la Cernavodă
Administrația Națională 'Apele Române' (ANAR) a dispus suplimentarea temporară cu 20 de metri cubi pe secundă a debitului evacuat din acumularea Iezer, în perioada 10 - 18 octombrie 2026, pentru asigurarea condițiilor hidrologice necesare funcționării în siguranță a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, în contextul debitelor extrem d
Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile românești
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea piețelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor românești la finanțare și să țină cont de particularitățile piețelor aflate în curs de dezvoltare, a transmis ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o postare pe pagina sa de
Bușoi: Peste 80% dintre condițiile pentru investiția în proiectul SMR de la Doicești nu sunt îndeplinite
Peste 80% dintre condițiile asociate deciziei finale de investiție în proiectul reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești nu sunt îndeplinite, iar Nuclearelectrica propune reducerea cheltuielilor la minimum și diminuarea cu cel puțin 60% a personalului implicat în proiect, a transmis Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energie
Pistol: Lucrările pe lotul 1 al A0 Nord au ajuns la 82%; conexiunea cu A1 ar putea fi finalizată în 2027
Lucrările pe lotul 1 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, între Joița și Corbeanca, au ajuns la un stadiu fizic de 82%, iar până la sfârșitul acestui an ar putea fi asigurate descărcările în drumurile naționale DN1A și DN7, în timp ce conexiunea cu autostrada A1 are șanse mai mari să fie finalizată în 2027, a anunțat directorul ge
AAOPFR: Traficul de mărfuri pe Dunăre, blocat la kilometrul 280; autoritățile nu au luat măsuri pentru deblocare
Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate 30 de împingătoare și nave autopropulsate, precum și peste 100 de barje, în condițiile în care autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației, au transmis vineri reprezentanții Asociației Armatorilor și
AEI: Inițiativa 'Sapă Sigur' pentru prevenirea accidentelor provocate de lucrările de excavare a fost depusă la Parlament
O inițiativă legislativă, denumită 'Sapă Sigur', prin care se dorește crearea unui sistem național digital de notificare a lucrărilor de excavare în apropierea conductelor de gaze naturale a fost depusă în Parlament în data de 8 octombrie, obiectivul principal fiind reducerea cu cel puțin 50% în următorii cinci ani a incidentelor cauzate de lu
ANSVSA: Șase certificate sanitar-veterinare, parafate pentru reluarea exporturilor românești către Libia
Șase certificate sanitar-veterinare pentru exportul de animale vii și produse de origine animală către Libia au fost semnate și parafate în cadrul misiunii de evaluare desfășurate de o delegație oficială libiană în România, a anunțat vineri Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Certificatele vizea
Ministerul Energiei: Plăți și sume autorizate de peste 14 milioane de euro prin PNRR, în ultima săptămână
Ministerul Energiei a efectuat plăți și a autorizat sume în valoare cumulată de peste 14 milioane de euro, în perioada 5 - 9 octombrie 2026, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit datelor publicate vineri de instituție. În intervalul menționat, au fost efectuate plăți în valoare de 1,50 milioane de
CNAIR: Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali
Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali, după ce echipele tehnice au remediat disfuncționalitățile apărute vineri dimineață, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Potrivit unui comunicat al companiei, utilizatorii care nu au putut achiziționa TollRo în perioada în care platforma a &
Trei linii de transport public vor avea program prelungit, sâmbătă, cu ocazia meciului FCSB-Oțelul Galați
Programul a trei linii de transport public va fi prelungit, sâmbătă, pentru preluarea spectatorilor de la meciul FCSB - Oțelul Galați, programat pe 'Arena Națională', informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Potrivit sursei citate, este vorba despre liniile 1, 10 și 104, care, după termi
CITR: Șantierul Naval Mangalia a fost vândut către Rheinmetall pentru 138 de milioane de euro
Șantierul Naval Mangalia a fost vândut, vineri, în urma unei licitații, către Rheinmetall Real Estate România SRL, pentru suma de 138,03 milioane de euro, fără TVA, a anunțat CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia. Potrivit sursei citate, tranzacția creează posibilitatea reluării activității șantierului naval.
Leul s-a apreciat, vineri, în raport cu principalele valute
Moneda națională s-a apreciat, vineri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,3414 lei, în scădere cu 0,56 bani (-0,1%) față de cotația precedentă, de 5,3470 lei. Valoarea leului a crescut și comparativ cu dolarul, moneda americană fiind cotată la 4,7612 lei, în scădere cu 2,02 bani (-0,42%), co
PwC: Companiile care nu respectă regulile privind organismele modificate genetic riscă amenzi de până la 80.000 de lei
Companiile care importă, utilizează sau comercializează organisme modificate genetic (OMG) fără respectarea obligațiilor legale riscă amenzi de până la 80.000 de lei, iar în cazurile în care este pusă în pericol sănătatea oamenilor, animalelor sau plantelor poate interveni răspunderea penală, potrivit unei analize realizate de specialiștii PwC Rom&aci
Specialiști din nouă țări au dezbătut provocările juridice asociate daunelor miniere, în cadrul proiectului EUMINDA
Nouă țări implicate în proiectul european de cooperare interregională, EUMINDA, au dezbătut la Heerlen (Țările de Jos) modul în care sunt abordate provocările juridice asociate daunelor miniere, informează un comunicat al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT), transmis vineri AGERPRES. 'La mai bine de j
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 85,6 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 85,6 milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația de joi, când a împrumutat 570,5 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 121 luni, la un randament mediu de 7,18% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).












