logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

OMV Petrom: Amendamentele introduse în legea privind taxa de solidaritate încalcă principiile Constituţiei

Imagine din galeria Agerpres

Amendamentele votate miercuri în Camera Deputaţilor privind legislaţia naţională care transpune regulamentul UE referitor la contribuţia de solidaritate încalcă principiile Constituţiei României, au precizat, la solicitarea AGERPRES, reprezentanţii OMV Petrom.

"Proiectul de lege nu este definitiv până la publicarea în Monitorul Oficial. Cu toate acestea, observăm că amendamentele introduse, cum ar fi aplicabilitatea retroactivă, încalcă principiile Constituţiei României. Acest lucru este foarte îngrijorător. Planurile noastre viitoare de investiţii depind, printre altele, de un regim fiscal şi de reglementare previzibil", a subliniat sursa citată.

Reprezentanţii companiei petroliere au reiterat că în 2022 OMV Petrom a plătit deja 20 de miliarde de lei la bugetul de stat, în creştere cu 60% faţă de anul precedent. Din această sumă, 2 miliarde lei au reprezentat taxe nou introduse anul trecut.

Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, proiectul de lege prin care se instituie contribuţia de solidaritate pentru societăţile care au activitate privind extracţia ţiţeiului, gazelor naturale, huilei, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute pentru rafinarea petrolului, introducând prevederi referitoare la determinarea ponderii în cifra de afaceri a acestor activităţi.

Iniţiativa legislativă a fost adoptată cu amendamente. Astfel, deputaţii au introdus prevederi prin care determinarea ponderii în cifra de afaceri a activităţilor privind extracţia ţiţeiului, gazelor naturale, huilei, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute pentru rafinarea petrolului se realizează prin includerea mai multor elemente.

În cazul activităţii economice cu codul CAEN 0610 - "Extracţia ţiţeiului" determinarea ponderii în cifra de afaceri se realizează prin: 1. preţul de vânzare al acestor produse pentru cantităţile extrase de către contribuabil, ce au făcut obiectul vânzării în cursul anului fiscal/exerciţiului financiar 2022, respectiv 2023 către persoane neafiliate; în cazul vânzării către persoane afiliate, se ia în considerare preţul de vânzare, dar nu mai puţin decât media preţurilor de vânzare către persoanele neafiliate din anul fiscal/exerciţiul financiar de referinţă; în situaţia în care nu există tranzacţii cu persoane neafiliate, se ia în considerare preţul de vânzare, dar nu mai puţin decât media cotaţiilor la bursă în anul fiscal/exerciţiul financiar de referinţă; 2. media preţurilor prevăzute la punctul anterior, dar nu mai puţin decât media cotaţiilor la bursă din anul fiscal/exerciţiul financiar 2022, respectiv 2023, pentru cantităţile extrase de către contribuabil şi aflate la sfârşitul anului fiscal/exerciţiului financiar 2022, respectiv 2023 în patrimoniul contribuabilului;3. media preţurilor prevăzute la primul punct, dar nu mai puţin decât media cotaţiilor la bursă din anul fiscal/exerciţiul financiar 2022, respectiv 2023, pentru cantităţile extrase de către contribuabil şi utilizate ca materie primă în cursul anului fiscal/exerciţiului financiar 2022, respectiv 2023.

În cazul activităţii economice cu codul CAEN 0620 - "Extracţia gazelor naturale", determinarea ponderii în cifra de afaceri se realizează ţinând cont de: 1. preţul de vânzare al gazelor naturale, pentru cantităţile de gaze naturale extrase de către contribuabil, ce au făcut obiectul vânzării în cursul anului fiscal/exerciţiului financiar 2022, respectiv 2023, către persoane neafiliate, iar în cazul vânzării către persoane afiliate, se ia în considerare preţul de vânzare, dar nu mai puţin decât media preţurilor de vânzare către persoanele neafiliate din anul fiscal/exerciţiul financiar de referinţă (dacă nu există tranzacţii cu persoane neafiliate, se ia în considerare preţul de vânzare, dar nu mai puţin decât media cotaţiilor la bursa de la Viena în anul fiscal/exerciţiul financiar de referinţă); 2. media preţurilor prevăzute la pct 1, dar nu mai puţin decât media cotaţiilor gazelor naturale la bursa de la Viena din anul fiscal/exerciţiul financiar 2022, respectiv 2023, pentru cantităţile de gaze naturale extrase de către contribuabil şi aflate la sfârşitul anului fiscal/exerciţiului financiar 2022, respectiv 2023, în patrimoniul contribuabilului;3. media preţurilor prevăzute la pct.1, dar nu mai puţin decât media cotaţiilor gazelor naturale la bursa de la Viena din anul fiscal/exerciţiul financiar 2022, respectiv 2023, pentru cantităţile de gaze naturale extrase de către contribuabil şi utilizate ca materie primă şi/sau pentru consumul propriu în cursul anului fiscal/exerciţiului financiar 2022, respectiv 2023.

În cazul activităţii economice cu codul CAEN 1920 - "Fabricarea produselor obţinute prin rafinarea petrolului" se are în vedere: 1. preţul de vânzare al produselor obţinute prin rafinarea petrolului, pentru cantităţile de produse obţinute prin rafinarea petrolului de către contribuabil, ce au făcut obiectul vânzării în cursul anului fiscal/exerciţiului financiar 2022, respectiv 2023, către persoane neafiliate; în cazul vânzării către persoane afiliate, se ia în considerare preţul de vânzare, dar nu mai puţin decât media preţurilor de vânzare către persoanele neafiliate din anul fiscal/exerciţiul financiar de referinţă; în situaţia în care nu există tranzacţii cu persoane neafiliate, se ia în considerare preţul de vânzare, dar nu mai puţin decât media cotaţiilor Platts Mediteranean în anul fiscal/exerciţiul financiar de referinţă; 2. media preţurilor prevăzute la pct.1, dar nu mai puţin decât media cotaţiilor produselor obţinute prin rafinarea petrolului Platts Mediteranean din anul fiscal/exerciţiul financiar 2022, respectiv 2023, pentru cantităţile de produse obţinute prin rafinarea petrolului de către contribuabil şi aflate la sfârşitul anului fiscal/exerciţiului financiar 2022, respectiv 2023, în patrimoniul contribuabilului; 3. media preţurilor prevăzute la pct.1, dar nu mai puţin decât media cotaţiilor produselor obţinute prin rafinarea petrolului Platts Mediteranean din anul fiscal/exerciţiul financiar 2022, respectiv 2023, pentru cantităţile de produse obţinute prin rafinarea petrolului de către contribuabil şi utilizate ca materie primă şi/sau pentru consumul propriu în cursul anului fiscal/exerciţiului financiar 2022, respectiv 2023; 4. tariful serviciilor prestate în cursul anului fiscal/exerciţiului financiar 2022, respectiv 2023.

Amendamentele au fost propuse de grupurile parlamentare PSD, PNL şi UDMR.

Camera Deputaţilor este for decizional cu privire la acest proiect de lege. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Citeşte şi:

 

Camera Deputaţilor/ Se instituie contribuţia de solidaritate; prevederi de determinare a ponderii în cifra de afaceri a activităţilor din energie

Afisari: 61

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 07-11-2026 10:03

ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026

Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.

Economic Intern 06-11-2026 22:20

Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei

Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele

Economic Intern 06-11-2026 21:17

Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro

Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.

Economic Intern 06-11-2026 21:14

Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii

Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației

Economic Intern 06-11-2026 20:31

Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul

Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o

Economic Intern 06-11-2026 19:20

Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)

Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv

Economic Intern 06-11-2026 19:18

Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie

Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu

Economic Intern 06-11-2026 19:01

Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45

Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid

Economic Intern 06-11-2026 18:39

Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei

Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr

Economic Intern 06-11-2026 18:36

MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE

România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,

Economic Intern 06-11-2026 18:28

Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara

Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t

Economic Intern 06-11-2026 17:56

Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate

Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202

Economic Intern 06-11-2026 17:53

Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027

Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun

Economic Intern 06-11-2026 17:14

Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună

Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).

Economic Intern 06-11-2026 16:38

TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul

Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica