UNSICAR: Plafonarea comisioanelor brokerilor la 8% , în cazul RCA, nu este o soluţie corectă pentru piaţa în care ne desfăşurăm activitatea
Brokerii de asigurări se opun plafonării comisionului de distribuţie în cazul RCA la un procent fix şi solicită modificarea articolului din proiectul publicat de Ministerul Finanţelor, în sensul aducerii acestuia la condiţiile de piaţă din data de 28 februarie 2023, la fel ca pentru ceilalţi actori ai pieţei.
Conform unui comunicat remis, marţi, AGERPRES, propunerea afectează masiv şi arbitrar capitalul autohton prezent în această industrie.
"Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări (UNSICAR) se opune noului proiect de HG privind stabilirea tarifelor de primă maxime pentru poliţele RCA, principalele motive fiind îngrădirea concurenţei şi discriminarea distribuitorilor independenţi în raport cu canalele de vânzări directe ale asigurătorilor. Membrii UNSICAR înţeleg demersurile autorităţilor în direcţia prevenirii eventualelor efecte negative asupra consumatorilor ca urmare a insolvenţei Euroins România, dar măsura plafonării comisioanelor brokerilor la 8% nu este o soluţie corectă pentru piaţa în care ne desfăşurăm activitatea. După cum se menţionează în proiect, singurul element care se plafonează este comisionul intermediarilor, restul elementelor fiind îngheţate la preţul de piaţă", semnalează brokerii de asigurări în comunicat.
Astfel, UNSICAR propune autorităţilor ca nivelul comisioanelor de distribuţie aferente contractelor RCA să fie limitat la nivelul menţionat în contractele de distribuţie valabile între asigurători şi distribuitori la data de 28 februarie 2023, pentru o perioada de 6 luni de la data intrării în vigoare a viitorului act normativ.
"Astfel, sarcina financiară şi riscul măsurilor luate vor fi suportate în mod egal de asigurători şi intermediari", precizează sursa citată.
Brokerii de asigurări consideră că, fără această modificare, plafonarea prevăzută în proiect nu poate decât să adâncească situaţia dificilă în care se află piaţa de asigurări RCA şi acest aspect este cu atât mai mult valabil în cazul proiectului care propune plafonarea comisioanelor de distribuţie, prevedere care, în opinia Uniunii, ignoră aspecte esenţiale legate de prevederi legislative deja existente şi omite să evalueze impactul asupra pieţei de intermediere de asigurări şi asupra consumatorilor.
UNSICAR apreciază că propunerea plafonării comisionului încalcă articolul 16 din Constituţia României privind egalitatea în drepturi, deoarece va transfera sarcina financiară aferentă măsurii de plafonare doar către intermediarii de asigurări, constituind totodată o veritabilă expropriere a veniturilor distribuitorilor de asigurări, fără o dreaptă şi prealabilă despăgubire.
"Singura piaţă pe care există concurenţă intensă în industria de asigurări - piaţa de intermediare - riscă să rămână fără acest atribut, iar singurii care pierd sunt consumatorii, prin consecinţele care se manifestă de obicei într-o piaţă cu ofertă scăzută. Practic, deşi acuză lipsa de concurenţă la nivelul asiguratorilor, autorităţile iau măsuri pentru reducerea concurenţei şi la nivelul distribuitorilor. Considerăm că o astfel de abordare nu este în beneficiul celor peste 8 milioane de clienţi care folosesc serviciile brokerilor de asigurări şi celor peste 40.000 de distribuitori licenţiaţi în această industrie", susţin brokerii.
Potrivit acestora, propunerea va avea ca efect crearea unor condiţii inegale de concurenţă, favorizând vânzările prin canalele directe ale asigurătorilor, care nu intră sub incidenţa viitoarei plafonării, în detrimentul canalelor de vânzare independente.
"Amintim că Ministerul Justiţiei a dat deja un aviz negativ pe proiectul de plafonare publicat anterior, instituţia menţionând că nivelul comisioanelor de distribuţie reprezintă un aspect legat de politica comercială a operatorului economic. În plus, Ministerul Justiţiei a arătat că propunerea plafonării tarifelor RCA şi, implicit, a comisionului brokerilor trebuie adoptată doar prin act normativ de nivelul legii, nu prin hotărâre de guvern. În acest context, dacă măsura plafonării tarifelor RCA va fi adoptată prin hotărâre de guvern, există riscul ca prevederile acesteia să fie declarate nelegale la un eventual control al instanţei competente, cu consecinţa stabilirii unor obligaţii de plată în sarcina bugetului de stat şi a afectării domeniilor de activitate vizate". se mai menţionează în comunicat.
Reprezentanţii UNSICAR atrag atenţia că există şi riscul declanşării procedurii de infringement împotriva României, în condiţiile în care distribuţia independentă de asigurări este o componentă esenţială a pieţei de asigurări, aşa cum prevede şi Considerentul 4 al Directivei (UE) 2016/97 a Parlamentului European şi a Consiliului din 20 ianuarie 2016.
"Apreciem că o parte semnificativă a distribuitorilor nu va putea absorbi şocul pe care l-ar crea adoptarea proiectului de HG în această formă, riscând, conform estimărilor UNSICAR, reducerea numărului de angajaţi sau parteneri implicaţi direct în activitatea de intermediere de asigurări, prin falimentul acestora sau pur şi simplu renunţarea la desfăşurarea acestei activităţi. Reducerea masivă a distribuţiei independente va afecta semnificativ interesele consumatorilor de asigurări pe termen mediu şi lung, mai ales în oraşele şi localităţile cu o populaţie sub 30.000 locuitori, prin restrângerea accesului la asigurări şi la consultanţa care însoţeşte produsele complexe. Deloc neglijabil este şi faptul că aceste zone acoperă peste 50% din populaţia României şi sunt, de regulă, şi cele cu acces redus la soluţiile de achiziţie online, distribuţia door-to-door fiind singura posibilitate de a avea acces la produse de asigurare", precizează brokerii de asigurări.
Uniunea Naţională a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări (UNSICAR), organizaţie înfiinţată în anul 2000, reprezintă 80 de companii de brokeraj de asigurare, de regularizare daune şi de pregătire profesională. Cota membrilor UNSICAR totalizează peste 60% din piaţa de brokeraj de asigurare, care numără aproape 280 de intermediari.
Ministerul Finanţelor a publicat luni un nou proiect de HG privind stabilirea tarifelor de primă maxime pentru RCA şi propune îngheţarea acestora la nivelul din 28 februarie 2023, pentru o perioadă de 6 luni. De asemenea, conform proiectului, comisioanele de distribuţie aferente contractelor RCA se limitează la maximum 8% din prima netă de cheltuieli de distribuţie pentru o perioadă de 6 luni. AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica

