Ministerul Agriculturii a publicat în transparenţă decizională cadrul general de implementare a Programului pentru Acvacultură şi Pescuit 2021-2027

Proiectul de Hotărâre de Guvern prin care se stabileşte cadrul general de implementare a operaţiunilor cofinanţate din Fondul European pentru Afaceri Maritime, Pescuit şi Acvacultură prin Programul pentru Acvacultură şi Pescuit (PAP) 2021-2027 a fost postat în transparenţă decizională, a anunţat, miercuri, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.
Comisia Europeană a aprobat, pe data de 30 noiembrie 2022, Programul pentru Acvacultură şi Pescuit 2021 - 2027 al României, prin Decizia 8809, context în care este necesară stabilirea cadrului general de implementare a operaţiunilor cofinanţate din Fondul European pentru Afaceri Maritime, Pescuit şi Acvacultură, prin acest program.
"Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Direcţia Generală Pescuit - Autoritate de Management pentru POPAM, are obligaţia să asigure îndeplinirea atribuţiilor ce decurg din funcţiile prevăzute de legislaţia europeană şi naţională şi de a lua măsurile concrete pentru asigurarea gestionării judicioase şi eficiente a fondurilor europene destinate sectorului de pescuit şi acvacultură. Cadrul general de implementare a operaţiunilor cofinanţate prin PAP 2021 - 2027 este necesar deoarece instituie pentru perioada de programare 2021-2027 regulile ce vor fi aplicabile cheltuielilor realizate din fondurilor externe nerambursabile UE şi din cofinanţarea naţională a operaţiunilor, din bugetul de stat", se arată în comunicatul citat.
Proiectul de HG poate fi consultat pe site-ul MADR, la secţiunea Transparenţă Decizională. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Gabriela Badea)
* Sursa foto: www.madr.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Mai mulți pasageri ai WizzAir au primit e-mailuri eronate privind întârzierea zborurilor; compania reclamă o problemă tehnică
Mai mulți pasageri ai operatorului aerian Wizz Air au primit e-mailuri incorecte în care, dintr-o eroare tehnică, li se indică faptul că următorul lor zbor este întârziat, a anunțat, luni, compania care recomandă, în context, consultarea zborului direct pe pagina sa de internet. 'Suntem conștienți de o problemă tehn
România poate obține două tone de metale rare pe an din reciclarea DEEE (asociație)
România are oportunitatea de a obține anual două tone de metale rare numai prin reciclarea echipamentelor electrice și electronice uzate (DEEE), reiese dintr-o analiză a Asociației Environ. Potrivit sursei citate, la jumătatea lunii aprilie a acestui an, Parlamentul European a adoptat un Regulament cu prevederi clare care vizează recicla
Inteligența artificială sprijină angajații să devină mai productivi (raport)
Inteligența artificială sprijină angajații să devină mai productivi, mai valoroși și mai bine plătiți, iar numărul de locuri de muncă este în creștere inclusiv pentru rolurile considerate cele mai expuse automatizării, reiese din raportul PwC 2025 Global AI Jobs Barometer. Raportul se bazează pe analiza a aproape un miliard de anunțuri d
Datoria guvernamentală a crescut în februarie la 990,8 miliarde lei (minister)
Datoria administrației publice (datoria guvernamentală) a urcat februarie 2025 până la 990,84 miliarde lei, de la 964,3 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor (MF) și consultate de AGERPRES. Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a crescut la nivelul de 56,3%, de la 54,8% în
ONRC: 28.866 firme au fost radiate la nivel național în primele 4 luni din 2025
Un număr de 28.866 firme au fost radiate la nivel național, în primele patru luni din 2025, cu 11,52% mai puține comparativ cu perioada similară din 2024, conform statisticilor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC). Cele mai multe radieri au fost înregistrate în municipiul București, respectiv 4.903 (număr &icir
Burduja: Consumul mic de energie din Duminica Rusaliilor nu creează probleme pentru sistemul energetic național
Sistemul energetic național funcționează fără probleme, chiar dacă, în Duminica Rusaliilor, se înregistrează un consum mic de energie, aproximativ 3.700 MW, similar celui din zilele de Paște, a anunțat duminică ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Potrivit ministrului Energiei, la această oră producția de energie a României
Românii aleg tot mai mult în ultimii ani vacanțele organizate cu experiențe autentice
Românii preferă tot mai mult vacanțele organizate, atât în țară cât și în străinătate, punând accent pe explorarea tradițiilor, descoperirea culturii locale și a gastronomiei autentice, susține Marilena Milian, ghid turistic cu peste 14 ani de experiență. 'Turiștii sunt tot mai interesați de destinații c
Experții în securitate cibernetică recomandă 'curățenia de primăvară' digitală a conturilor online nefolosite
Conturile online inactive reprezintă un risc de securitate, atât în plan personal, cât și profesional, întrucât acestea pot deveni o țintă ușoară pentru infractorii cibernetici, iar ca atare este nevoie de o 'curățenie de primăvară' digitală, recomandă specialiștii în securitate cibernetică. 'Ave
Mediul de afaceri cere partidelor politice menținerea cotei unice și reducerea cheltuielilor publice neesențiale
Menținerea cotei unice, reducerea cheltuielilor publice neesențiale, accelerarea digitalizării și maximizarea absorbției fondurilor europene sunt câteva din recomandările formulate de organizațiile mediului de afaceri într-un apel comun transmis duminică liderilor partidelor parlamentare, în contextul dezbaterilor privind măsurile de redresare econo
ONRC: Numărul firmelor dizolvate, în creștere cu 6,81% în primele patru luni din 2025
Numărul firmelor dizolvate a crescut cu 6,81%, în primele patru luni din 2025, până la 17.253, față de 16.153 în perioada similară din 2024, conform datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). Cele mai multe dizolvări au fost înregistrate în București, respectiv 3.375 de firme (&icir
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 7,6% în aprilie 2025
Arieratele bugetului general consolidat au crescut cu 7,6%, în luna aprilie 2025, comparativ cu luna precedentă, până la 594,9 milioane de lei, de la 552,5 milioane de lei în februarie, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor (MF) și consultate de AGERPRES. Arieratele de peste 90 de zile s-au majorat cu 4
Report la Joker de peste 4,19 milioane de euro, la tragerile de duminică
Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc sunt programate duminică, după ce la tragerile de joi s-au acordat peste 17.000 de câștiguri în valoare totală de peste 1,16 milioane de lei, a anunțat Loteria Română. La Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report în valoare de pe
ONRC: 6.584 firme și-au suspendat activitatea în primele patru luni ale anului
Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea în primele patru luni din 2025 a fost de 6.584, în scădere cu 13,3% comparativ cu perioada similară din 2024, conform datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC). Cele mai multe companii care și-au suspendat activitatea au fost din București, respectiv 759
Ministerul Agriculturii modifică unele termene de sprijin financiar pentru fermierii din sectorul vitivinicol
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) modifică unele termene de sprijin financiar în favoarea fermierilor din sectorul vitivinicol afectați de condițiile meteorologice nefavorabile din primăvara acestui an. Ministerul a publicat în transparență decizională proiectul de Ordin pentru completarea anexei la Ordinul nr. 1
Grindeanu: Lucrările la drumul de legătură dintre A1 (Arad - Timișoara) și DN 69 se apropie de 70%
Stadiul lucrărilor la drumul de legătură dintre Autostrada A1 (Arad - Timișoara) și DN 69 se apropie de 70%, a declarat, sâmbătă, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, într-o postare pe Facebook.