BVB a închis pe roşu ultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de tranzacţionare de vineri, iar valoarea schimburilor s-a cifrat la 36,857 milioane de lei (7,5 milioane de euro).
Indicele principal BET s-a depreciat cu 0,94%, până la 12.354,76 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a consemnat o scădere cu 0,90%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a încheiat pe minus cu 0,92%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, s-a diminuat cu 0,63%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a coborât cu 1,27%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a depreciat cu 1,23%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a scăzut cu 1,68%.
Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Băncii Transilvania, cu 9,57 milioane de lei, urmate de titlurile OMV Petrom, care au generat schimburi în valoare de 4,52 milioane de lei, şi de cele ale Nuclearelectrica - 2,68 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Prefab (+9,57%), SIF Hoteluri (+6,67%) şi cele ale Şantierului Naval Orşova (+2,41%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile UAMT (-10,68%), Erste Group Bank (- 5,14%) şi Comelf (-4,57%). AGERPRES/(AS - editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Parlament - audieri miniștri/Ciprian Șerban - aviz favorabil pentru funcția de ministru al Transporturilor și Infrastructurii
Ciprian-Constantin Șerban, propus pentru funcția de ministru al Transporturilor, a fost validat, luni, pentru acest portofoliu, de comisiile de specialitate din Senat și Camera Deputaților. Membrii comisiilor parlamentare reunite au avizat nominalizarea lui Șerban cu 28 voturi pentru și 3 voturi împotrivă. AGERPRES/(A - redactor: Oana Ti
Program de guvernare/Deficitul va fi redus prin măsuri clare de diminuare a cheltuielilor publice; se va tăia unde există risipă
Programul de guvernare este construit pe trei piloni fundamentali, respectiv ordine în finanțele publice, buna guvernare, ca motor al reformei statului, și respect pentru cetățeni, exprimat prin echitate, anularea beneficiilor exagerate, servicii publice de calitate și politici sociale oneste. Astfel, printre măsurile avute în vede
Parlament - audieri miniștri/Florin Barbu - aviz favorabil pentru funcția de ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a primit luni aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului. Membrii comisiilor de specialitate au avizat nominalizarea lui Barbu pentru portofoliul de la Agricultură cu 27 de voturi 'pentru',
Jude (Romgaz): Pentru producătorii de gaze de naturale, Regulamentul NZIA reprezintă un risc motivat de faptul că ne poate afecta investițiile
Regulamentul european NZIA de stabilire a unui cadru de măsuri pentru consolidarea ecosistemului european de producere de tehnologii zero net reprezintă un risc pentru producătorii de gaze de naturale, deoarece le poate afecta investițiile în curs, consideră directorul general adjunct al Romgaz, Aristotel Jude. 'Pentru că au fost mul
BNR: Profitul net al sistemului bancar însuma, în 2024, 14,2 miliarde lei
Profitul net la nivelul întregului sistem banca însuma, la finele anului trecut, 14,197 miliarde lei, în creștere cu 5% comparativ cu 2023, conform raportului anual pentru 2024 publicat, luni, de Banca Națională a României. 'În anul 2024, sistemul bancar din România a înregistrat o evoluție pozitiv
Fechet: România este una dintre cele mai bogate țări hidrografice din Europa, poate și din lume
România este una dintre cele mai bogate țări din Europa și poate din lume, uitându-ne la bazinele hidrografice pe care le are - de la Dunăre la Delta Dunării sau la Marea Neagră, a declarat, luni, la Forumul Regional al Apei 'Dunăre-Europa de Est', ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet. 'Mă bucur să-mi
Mînzatu (CE): Leadershipul regional în interiorul Uniunii Europene, pe sectorul apei, ar fi foarte relevant
Vorbim de industria apei ca proiect de țară, dar suntem într-un context în care ar fi foarte relevant leadershipul regional în interiorul Uniunii Europene pe acest sector, a declarat, luni, la Forumul Regional al Apei 'Dunăre-Europa de Est', vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, Roxana Mînzatu. 'După
Crețu (ELCEN): Putem investi 400 de milioane de euro din Fondul de Modernizare în centrale noi, dar trebuie cofinanțare
ELCEN are de încasat de la Termoenergetica 1,4 miliarde de lei, iar această problemă arde, pentru că avem proiecte semnate de aproape 400 de milioane de euro din Fondul pentru Modernizare pe care să îi investim în centrale noi, dar trebuie cofinanțare, a atenționat, luni, directorul general al companiei, Claudiu Crețu, la o conferință pe teme de ene
BNR: Valoarea numerarului aflat în afara sistemului bancar a crescut, în 2024, cu 14,2%
Valoarea numerarului aflat în afara sistemului bancar s-a majorat anul trecut cu 14,2%, până la aproape 131,43 miliarde lei, ritmul de creștere fiind superior cu 5,5 puncte procentuale celui înregistrat în 2023, conform raportului anual pentru 2024 publicat luni de BNR. 'În anul 2024, numerarul aflat în
Profitul BNR a crescut anul trecut cu 58%, la 3,8 miliarde lei
Banca Națională a României a înregistrat, în 2024, un profit de peste 3,842 miliarde lei, cu 58% (+1,414 miliarde lei) mai mare față de cel din anul anterior (2,428 miliarde lei), conform raportului anual al băncii centrale, publicat luni. Cheltuielile de funcționare au fost, anul trecut, cu circa 13% sub nivelul bugetat, iar
Burduja: Și astăzi avem contracte de semnat; nu plec până nu le semnăm, inclusiv un proiect foarte mare cu Primăria Oradea
Bilanțul la Ministerul Energiei arată proiecte de investiții de peste 14 miliarde de euro semnate, iar astăzi avem alte contracte de parafat și nu vreau să plec până nu le semnăm, inclusiv cel mai mare pentru unități administrativ-teritoriale cu Primăria Oradea, un proiect realmente foarte mare, a declarat, luni, ministrul interimar de resort, Sebastian Burduja
Vlaicu (ARA): Cifra de afaceri din industria apei este de un miliard de euro, în România
Cifra de afaceri raportată de industria apei din România se ridică la valoarea de un miliard de euro, iar investițiile derulate în acest moment sunt în jur de șase miliarde de euro, a declarat, luni, la Forumul Regional al Apei 'Dunăre-Europa de Est', președintele Asociației Române a Apei (ARA), Ilie Vlaicu.
Aproape 50 de turiști români au primit zilnic, anul trecut, sprijin financiar din partea companiei de asigurări
Aproape 50 de turiști au primit zilnic, anul trecut, sprijin financiar din partea companiei de asigurări, după ce vacanțele lor au luat o turnură neașteptată, potrivit datelor transmise de Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR). 'Peste 17.200 de români au beneficiat anul trecut de sprij
Chiriță (Electrica): Lipsa personalului calificat va deveni o vulnerabilitate în dezvoltarea sectorului energetic,dacă nu găsim soluții rapide
Lipsa personalului calificat în domeniul energiei este o problemă care necesită soluții rapide, în caz contrar urmând să devină o vulnerabilitate în dezvoltarea sectorului energetic și în procesul de tranziție energetică prin care trecem, a declarat, luni, directorul general al Electrica, Alexandru Chiriță, la un eveniment de specialitat
ANOFM: 63 programe de formare profesională în iulie, la nivel național
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) va organiza în luna iulie un număr de 63 programe de formare profesională pentru 946 persoane care beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite, organizate de agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă și a municipiului București. Programele de