VIDEO Câciu: România trebuia să încheie anul 2022 cu un deficit pe ESA de 6,2%; rezultatele preliminare ne arată că suntem la 6%
Rezultatele preliminare arată că România a încheiat anul 2022 cu un deficit pe ESA de 6%, faţă de 6,2% cât se estimase anterior, a declarat, miercuri, în plenul Senatului, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.
"Ceea ce pot să vă spun ca rezultat de ansamblu este că, în România, conformarea voluntară la plata taxelor a crescut la 87,5%, de la 85%. Evident, o să privesc acest lucru cu prudenţă şi am să spun că aş vrea să văd şi în acest an păstrarea acestui trend, de ce nu creşterea conformării voluntare. Acesta ar deveni un element structural. Încă o dată aş mai vrea să leg nişte lucruri şi să le şi explic. Cine se uită la deficitele României, fără a face legătură cu modul cum funcţionează economia, ar trebui să mediteze un pic, pentru că deficitele reprezintă o poză de moment a economiei. În ceea ce priveşte deficitul bugetar, după cum ştiţi, România este în procedură de deficit excesiv încă din anul 2020. A fost declanşată împotriva României, deşi în toată Europa procedura fusese suspendată şi este suspendată inclusiv în anul 2023. Situaţia din pandemie a generat un deficit mare pe ESA, de 9,4%, şi România s-a angajat să-l reducă până în 2024 la 3%. Drept pentru care asta s-a şi făcut. Atât în 2021, cât şi în 2022, deficitele au fost reduse peste ţinta asumată Programul de convergenţă şi Programul de reducere stabilit împreună cu Comisia Europeană. Astfel, în 2021, România trebuia să ajungă la un deficit ESA de 8% şi a încheiat cu 7,1% şi anul 2022 trebuia să încheie cu 6,2%, iar rezultatele preliminare ne arată că suntem pe ESA la 6%. Acest efort va continua", a spus Câciu la "Ora Guvernului".
Potrivit ministrului de resort, creşterea economică înregistrată de România în trimestrul IV din anul anterior este una "foarte bună".
"Crizele care au apărut suprapuse, preţurile la energie, inflaţia, istorică din punctul meu de vedere, are o repetitivitate după 20 de ani, ne pun la grea încercare atât pe partea de buget, de sustenabilitate, dar mai ales pe partea de funcţionare a economiei, pentru că are efect asupra consumului, fie el de capital, fie de bunuri de larg consum. Cu toate acestea, însă, 2022 s-a încheiat o creştere economică. Astăzi a apărut şi provizoriu pe trimestrul IV şi confirmă o creştere economică, din punctul meu de vedere, foarte bună, de 4,8%. Se putea mai mult? Posibil, dacă am fi avut nişte acţiuni mai curajoase la începutul anului 2022, vorbesc după apariţia conflictului din Ucraina. Pentru că efectul preţurilor la energie este cel mai dureros efect pe care îl resimte orice român şi orice companie din România. Evident, Guvernul a venit în sprijinul economiei şi al cetăţenilor cu o serie de măsuri. Dacă ne uităm la ele şi dacă vreţi să vă fac o poză: la un deficit de 5,7% pe cash, cu o datorie care se închide ca pondere în PIB în anul 2022 la 47,2%, de la aproape 50%, când a fost la preluare, Guvernul României a venit cu un sprijin pentru economie şi cetăţeni cu un plus de 47 de miliarde. Mulţi vor spune că a fost făcut pe seama inflaţiei. Eu spun că a fost făcut dual şi a fost făcut şi pe o mai bună orientare în unele zone de cheltuieli publice", a explicat Adrian Câciu.
Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, participă miercuri, în plenul Senatului, la dezbaterea "Ora Guvernului", ca urmare a invitaţiei adresate la propunerea grupului senatorial al USR.
Pe 27 februarie 2023, data trimiterii invitaţiei, USR menţiona că deficitul bugetar al României a atins "niveluri record", iar costurile de finanţare sunt unele dintre cele mai mari din Uniunea Europeană.
Potrivit unui comunicat al USR transmis la acea dată AGERPRES, "ministrul Finanţelor trebuie să clarifice care sunt companiile cărora li se va aplica 'taxa de solidaritate' şi dacă nu cumva aceasta este pur şi simplu o taxă de solidaritate cu cei cu pensii speciale". AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Hidroelectrica majorează, din octombrie, prețul energiei pentru clienții noi și pentru contractele ajunse la termen
Hidroelectrica ajustează, începând cu luna octombrie 2026, prețul energiei active pentru clienții noi și pentru contractele care ajung la termen, de la 0,45 lei/kWh la 0,515 lei/kWh, informează compania printr-un comunicat. 'Ajustarea reprezintă o creștere de aproximativ 13% a prețului energiei active și se situează sub nivelul cumulat al infla
CITR: Noua procedură de valorificare a Șantierului Naval Mangalia permite accelerarea procesului de vânzare
CITR va continua, ca urmare a sentinței pronunțate luni, demersurile pentru valorificarea Șantierului Naval Mangalia prin organizarea de licitații în conformitate cu prevederile Codului de Procedură Civilă. Conform unui comunicat al CITR, noul cadru de valorificare permite accelerarea procesului și organizarea succesivă a licitațiilor, în cazul &ic
UPDATE Circulația trenurilor între Ovidiu-Ramificația Borcea- Fetești, reluată
Circulația feroviară între Ovidiu - Ramificația Borcea și Fetești a fost reluată pe ambele fire, începând cu ora 18:34, informează Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' SA, printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, la ora 18:18, cu avizul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, circulația trenurilor a fost reluată pe firul I, pe di
Corendea (AUR): Zborul București-Beijing face parte dintr-un cadru mai larg al unor colaborări pe care le-am intensificat cu China
Zborul direct București-Beijing, inaugurat vineri, face parte dintr-un cadru mai larg al unor colaborări cu China care au fost intensificate de cel puțin 2 ani și pe care dorim să le realizăm cu suc
AAC consideră inacceptabil plafonul de 100 lei/hectar acordat fermierilor din sectorului vegetal afectați de secetă
Plafonul de 100 de lei/hectar acordat fermierilor din sectorul vegetal afectați de secetă nu poate fi acceptat în condițiile în care proiectul de act normativ aflat în consultare prevede suma de maximă de 523 de lei/hectar, atrage atenția Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC), într-o scrisoare deschisă transmisă, luni, autorităților.
Datoriile firmelor la buget urcă la 77,6 miliarde lei în trimestrul II; peste 48.000 de companii au restanțe (analiză)
Suma totală a restanțelor firmelor din România către bugetul de stat și bugetele sociale a atins 77,6 miliarde lei, în creștere față de cele 77 miliarde lei raportate în trimestrul I al anului, arată datele platformei de analiză financiară RisCo.ro. Totodată, numărul firmelor cu datorii neachitate a ajuns la 48.028, cu peste
BNR lansează o bancnotă aniversară dedicată lui Eugeniu Carada, din 14 septembrie
Banca Națională a României (BNR) va lansa în circuitul numismatic, începând din 14 septembrie, o bancnotă aniversară pentru colecționare, imprimată pe suport de polimer, precum și o coală specială formată din patru bancnote, cu tema 'Eugeniu Carada, întemeietorul Băncii Naționale a României - 190 de ani de la naștere'.
ANCOM: Platformele online trebuie să ofere clienților mai multe mecanisme pentru a-și apăra drepturile
Platformele online trebuie să se asigure că informațiile privind posibilitatea utilizării serviciului de soluționare extrajudiciară a litigiilor sunt ușor accesibile pe interfața lor online, clare și ușor de utilizat, transmite Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), într-un comunicat remis, luni, AGERPRES.
ANSVSA intensifică verificarea blocurilor alimentare, odată cu începerea noului an școlar
Inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor efectuează o serie de controale care vizează direct blocurile alimentare din incinta creșelor, grădinițelor, școlilor (cu program normal, after-school, semi-internat sau internat), precum și operatorii economici care prestează servicii de catering pentru unitățile de învățământ, informează, l
ANM: Vreme oscilantă la nivelul întregii țări, pe parcursul următoarelor două săptămâni
Următoarele două săptămâni (7 - 20 septembrie) vor fi oscilante din punct de vedere termic la nivelul întregii țări, cu perioade caniculare ce vor alterna cu zile în care valorile termice, atât maxime, cât și minime, vor scădea semnificativ și vor deveni normale pentru acest interval, reiese din prognoza de specialitate, publicată luni d
Buzoianu: Niciun inspector din ANAR nu va mai răspunde unui director ce încearcă să îl convingă să nu vadă problemele de mediu
Niciun inspector din cadrul Administrației Naționale 'Apele Române' (ANAR) nu va mai răspunde ierarhic superior unui director care încearcă să-l convingă că trebuie să se uite în altă direcție și să nu vadă problemele de mediu, a transmis ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, într-o postare publicată, luni, pe pagina
Tanczos Barna: Au fost identificate perspective concrete pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine
Ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna, a anunțat luni că, în urma unor discuții avute la Bruxelles, au fost identificate perspective concrete pentru deblocarea exporturilor de ovine și caprine. 'Au fost identificate perspective concrete pentru deblocarea exporturilor. S-a discutat planul de acțiune
Jianu: Datele privind PIB arată o economie care și-a pierdut din motoarele tradiționale de creștere
Datele publicate privind Produsul Intern Brut (PIB) din primul semestru arată o economie care și-a pierdut o parte importantă din motoarele tradiționale de creștere, deoarece consumul scade, industria se contractă, iar comerțul, transporturile și sectorul HoReCa înregistrează o diminuare a activității, consideră președintele IMM România, Florin Jianu.
Dăianu: Legea salarizării unitare a consemnat un impas; pierderea a 770 milioane de euro nu poate cauza în sine un derapaj
Legea salarizării unitare a tensionat dialogul politic și a consemnat un impas, iar pierderea de 770 milioane euro este un cost pentru buget, dar nu poate cauza în sine un derapaj, este de părere președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu. În capitolul de introducere al Raportului pe anul 2025 al Consiliul Fiscal, dat luni publ
O nouă ediție a programului Tezaur oferă dobânzi neimpozabile de până la 7,15%/an, de luni
O nouă ediție a programului de titluri de stat Tezaur oferă, începând de luni, dobânzi neimpozabile de până la 7,15% pe an, informează Ministerul Finanțelor, într-un comunicat transmis AGERPRES. Potrivit sursei citate, în perioada 7 septembrie 2026 - 2 octombrie 2026, românii pot investi în titlu






