Nuclearelectrica a încheiat un acord cu Grupul SNC-Lavalin în proiectul de Retehnologizare a Unităţii 1 de la Cernavodă
Nuclearelectrica a selectat compania Candu Energy Inc., membră a Grupului SNC-Lavalin, pentru a efectua lucrări suplimentare de pre-proiect pentru reactorul CANDU al Unităţii 1 de la Cernavodă, înainte de prelungirea duratei de viaţă a acestuia, informează compania.
În cadrul acordului pe doi ani, în valoare de aproximativ 65 de milioane de dolari, SNC-Lavalin va efectua servicii de inginerie de lungă durată şi de inginerie front-end, în vederea pregătirii viitorului proiect de retehnologizare a Unităţii 1 CNE Cernavodă. Retehnologizarea va prelungi durata de funcţionare a reactorului Unităţii 1 cu încă 30 de ani, până în anul 2060.
"Retehnologizarea Unităţii 1 face parte din angajamentul Nuclearelectrica de a contribui la reenergizarea României prin energie curată, cu costuri reduse şi disponibilitate 24/7. Suntem mândri să valorificăm cei 26 de ani de expertiză nucleară la cele mai înalte standarde de siguranţă şi productivitate, să lucrăm alături de specialişti internaţionali de top şi să finalizăm acest proiect strategic pentru securitatea energetică a României, pentru obiectivele de decarbonizare şi pentru noua generaţie de specialişti", a declarat Cosmin Ghiţă, CEO Nuclearelectrica.
Personalul specializat din cadrul diviziei nucleare canadiene a SNC-Lavalin va efectua lucrările de inginerie de proiectare şi achiziţie necesare pentru a executa modificările de proiectare şi recomandările rezultate în urma evaluării SNC-Lavalin a stării de funcţionare, realizată recent împreună cu Ansaldo Nucleare. În plus, vor fi proiectate noile infrastructuri şi clădiri care sunt necesare la faţa locului pentru a susţine activităţile de retubare a reactorului. De asemenea, în cadrul proiectului, SNC-Lavalin va lucra cu Ansaldo Nucleare, care va furniza servicii de inginerie pentru partea clasică a centralei, continuând parteneriatul pe termen lung dintre companii. Alte organizaţii partenere, Sargent and Lundy, CITON şi GE (General Electric) Steam Power, vor furniza servicii de inginerie asociate cu retehnologizarea Unităţii 1.
"Suntem bucuroşi să continuăm parteneriatul strategic pe care îl avem cu SNC-Lavalin, Ansaldo Nucleare, Sargent and Lundy, CITON şi GE (General Electric) Steam Power ca profesionişti de top în industrie şi suntem dornici să avansăm proiectul de retehnologizare a Unităţii 1 a centralei nucleare de la Cernavodă, care va oferi României încă 30 de ani de energie curată în bandă. Mai mult, prelungirea duratei de viaţă a Unităţii 1 va continua să aducă multiple beneficii pentru România: păstrarea locurilor de muncă de înaltă calitate, precum şi crearea de noi locuri de muncă, investiţii în comunitate, o contribuţie importantă la bugetul local şi al statului, precum şi proiecte pentru lanţul de aprovizionare local, ca parte a viziunii noastre de a crea un viitor sustenabil pentru generaţiile următoare", a declarat Cosmin Ghiţă, CEO al Nuclearelectrica SA.
SNC-Lavalin este singura organizaţie care a participat la toate proiectele de prelungire a duratei de viaţă a reactoarelor CANDU de până acum la nivel global, incluzând proiectele din New Brunswick (Point Lepreau), Ontario (Darlington şi Bruce Power), Coreea de Sud (Wolsong) şi Argentina (Embalse).
"Munca noastră de lungă durată la Cernavodă este un exemplu al modului în care ne operaţionalizăm angajamentul de a proiecta un viitor mai bun pentru planeta noastră şi pentru oamenii săi. Această prelungire a duratei de viaţă va oferi multor generaţii viitoare de români securitate energetică, energie eficientă din punct de vedere al costurilor şi va permite României să beneficieze în continuare de reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu peste 10 milioane de tone pe an, pe care reactoarele CANDU de la Cernavodă au realizat-o", a precizat Ian L. Edwards, preşedinte şi director general al SNC-Lavalin.
Începând cu anul 2029, prin retehnologizarea Unităţii 1, în SEN (Sistemul Energetic Naţional) vor fi livraţi anual aproximativ 5,5 milioane MWh de energie curată, accesibilă, iar peste 5 milioane de tone de CO2 vor fi evitate anual, timp de încă 30 de ani.
Unitatea 1 a centralei nucleare (CNE) Cernavodă, cu o putere instalată de 700 MW, a fost pusă în funcţiune în 1996 şi a livrat, până în prezent, 133 milioane MWh, reprezentând 9% din consumul naţional, pe o perioadă de 26 de ani. De asemenea, Unitatea 1 a împiedicat eliberarea în atmosferă a 130 de milioane de tone de CO2.
Proiectul de retehnologizare a Unităţii 1, iniţiat în 2017, este implementat în trei etape, în conformitate cu experienţa şi practica internaţională în domeniu. Faza I a Proiectului de retehnologizare s-a derulat în perioada 2017-2022 şi a constat în demonstrarea capacităţii componentelor actuale ale reactorului Unităţii 1 de a funcţiona mai mult de 210.000 de ore la puterea nominală, cel puţin până la sfârşitul anului 2026, finalizarea scopului lucrărilor din cadrul Proiectului de retehnologizare, precum şi demonstrarea fezabilităţii Proiectului de retehnologizare, etapă care s-a finalizat în februarie 2022, odată cu aprobarea de către Adunarea Generală a Acţionarilor a Studiului de Fezabilitate şi a deciziei de investiţie. Costul estimat al investiţiei este de 1,85 miliarde de euro.
Faza a II-a, începută în februarie 2022, se va desfăşura până în 2026 şi are în vedere următoarele activităţi principale: asigurarea resurselor financiare pentru realizarea Proiectului de retehnologizare a Unităţii 1; negocierea şi acordarea contractelor de inginerie, achiziţie şi construcţie (EPC); achiziţionarea de echipamente cu ciclu lung de fabricaţie; evaluarea, pregătirea şi programarea activităţilor ce urmează a fi desfăşurate; obţinerea avizului Comisiei Europene - articolul 41 din Tratatul Euratom; obţinerea tuturor autorizaţiilor şi aprobărilor necesare pentru demararea proiectului etc.
Faza a III-a, care se va desfăşura în perioada 2027-2029, începe cu oprirea Unităţii 1 şi constă în realizarea efectivă a lucrărilor din cadrul Proiectului de retehnologizare a Unităţii 1 în cadrul instalaţiilor unităţii, precum şi repunerea în funcţiune a acesteia, în vederea exploatării comerciale pentru un nou ciclu de viaţă de 30 de ani, după anul 2029.
Compania Naţională "Nuclearelectrica" SA, producătoare de energie electrică, termică şi combustibil nuclear, funcţionează sub autoritatea Ministerului Energiei, statul român deţinând 82,49% din acţiuni, iar ceilalţi acţionari 17,50%, după listarea companiei la bursă în anul 2013.
Sucursala CNE Cernavodă exploatează două unităţi nucleare CANDU, printre cele mai performante unităţi dintre cele peste 400 de centrale nucleare din lume, o fabrică de combustibil nuclear şi este în curs de realizare a unui ciclu integrat de combustibil prin achiziţionarea unei linii de procesare a concentratului de uraniu, în vederea susţinerii proiectelor de investiţii pe termen lung ale companiei.
Nuclearelectrica contribuie cu peste 18% din energia nucleară la producţia totală de energie şi cu 33% la producţia totală de energie fără CO2 din România.
Înfiinţată în 1911, SNC-Lavalin este o companie de servicii profesionale şi de management de proiect complet integrate, cu birouri în întreaga lume. Compania are peste 70 de ani de expertiză globală în domeniul nuclear, furnizând produse de tehnologie nucleară şi soluţii de servicii complete pentru utilităţile nucleare din întreaga lume. SNC-Lavalin este administratorul tehnologiei nucleare CANDUÂ, operând pe patru continente, şi oferă servicii de consultanţă şi inginerie altor dezvoltatori nucleari. SNC-Lavalin este, de asemenea, implicată în dezvoltarea de radioizotopi medicali pentru cercetarea cancerului prin parteneriatul său cu TerraPower. AGERPRES/(As - autor: Andreea Marinescu, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica

