Economia mondială a exploatat şi a folosit, în ultimii 6 ani, mai multe resurse decât în întreg secolul XX (studiu)
Consumul global de resurse şi materii prime s-a triplat în ultimii 50 de ani, consumul per capita depăşeşte de aproape două ori pragul de echilibru, iar în ultimii şase ani economia mondială a exploatat şi a folosit mai mult decât în întreg secolul XX, astfel fiind create dezechilibre naturale majore şi perspective nesustenabile pentru mai multe regiuni, specii şi industrii, arată rezultatele studiului "The Circularity Gap", realizat de agenţia internaţională Circle Economy, în colaborare cu Deloitte.
Potrivit cercetării, publicate marţi, economia globală este, în prezent, circulară în proporţie de doar 7,2%, în scădere comparativ cu 2018, când prima ediţie a studiului o estimase la 9,1%.
În acest context, datele centralizate relevă faptul că, în ultimii 30 de ani, a fost despădurită la nivel global o suprafaţă totală de peste 420 de milioane de hectare, în timp ce aproape jumătate din solurile planetei sunt serios degradate, oceanele au o aciditate cu peste 30% peste limitele admise, 85% din rezervele piscicole sunt în colaps, iar fauna sălbatică s-a diminuat cu 70%. În plus, peste 70% din emisiile de carbon provin din extragerea şi prelucrarea resurselor naturale, în procese clasice, de economie liniară (take, make, waste).
Specialiştii sunt de părere că renunţarea la combustibilii fosili şi diminuarea cererii de agregate minerale, precum nisipul şi pietrişul, sunt acţiuni care ar putea avea impact imediat asupra acestei stări de fapt, iar industriile cu amprentă mare asupra calităţii aerului, solului şi apelor, precum industria alimentară (responsabilă de aproape o treime din emisiile cu efect de seră şi principala cauză a pierderii biodiversităţii), industria prelucrătoare (principala sursă de poluare chimică şi de deşeuri cu degradare lentă), construcţiile (responsabile de 55% din consumul de electricitate şi un sfert din solurile degradate la nivel global) şi transporturile (aproape jumătate din emisiile de carbon, cu perspective de a depăşi 60% până în 2050), trebuie tratate cu prioritate.
"România face primii paşi în tranziţia de la o economie liniară la una circulară, un proces complex şi de lungă durată. În 2021, economia românească era circulară în proporţie de numai 1,4%, comparativ cu media UE de 11,7%. Strategia Naţională privind Economia Circulară, adoptată în septembrie 2022 şi care va fi completată de un Plan de acţiune până în al treilea trimestru al acestui an, dă un semnal important şi oportun. Aceasta a identificat primele şapte sectoare economice ca potenţial de circularitate pentru România - agricultură şi silvicultură, auto, construcţii, alimente şi băuturi, ambalaje, textile, echipamente electrice şi electronice -, care vor fi vizate, aşa cum recomandă şi studiul, de acţiuni concrete şi prioritare în Planul de acţiune. Practic, toate aceste arii vor naşte oportunităţi importante de afaceri pentru companii, care vor avea la dispoziţie noi facilităţi şi surse de finanţare publice şi private", a declarat Adrian Teampău, director Servicii Fiscale la Deloitte România.
Conform studiului de specialitate, în ultimii 50 de ani, populaţia planetei s-a dublat, însă consumul de resurse a crescut de peste trei ori.
"În 2015, doar opt mari economii (Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie, SUA, Canada şi Federaţia Rusă), au produs peste 85% dintre gazele cu efect de seră la nivel global. În prezent, cifrele cresc galopant în state cu economii emergente şi se estimează, de exemplu, că numai China este responsabilă de 75% din creşterea consumului de materii prime în ultimii 20 de ani. Soluţiile propuse de studiu vizează trei categorii de state, în funcţie de dimensiunile şi amprenta economiilor lor în ecuaţia globală a consumului de resurse. În primul rând, statele Shift, cu venit mare pe cap de locuitor şi nivel de trai ridicat, care consumă cea mai mare parte a resurselor şi se află la originea principalelor dezechilibre naturale; în această categorie intră statele europene şi din America de Nord, Australia, ţările din Golf şi din Orientul Îndepărtat, care trebuie să reducă supra-consumul şi să accelereze eforturile de ecologizare a mijloacelor de producţie", recomandă studiul publicat de Deloitte.
Altă categorie includ statele Grow (China, ţările din Europa de Est şi Caucaz, Asia Centrală şi America Latină), care se industrializează accelerat şi a căror clasă de mijloc creşte. Acestea consumă semnificativ mai mult în ultimii ani şi, potrivit raportului, trebuie să se concentreze pe a stabiliza consumul de resurse.
În cele din urmă, categoria statelor Build, care se referă la ţări şi teritorii din Africa şi Asia de Sud şi Sud-Est, deşi găzduiesc cea mai mare parte a populaţiei lumii, consumă mai puţin de 10% din cât consumă statele Shift şi prezintă decalaje sociale şi economice importante, se menţionează în raport. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica

