logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Parlament-moţiune / Budăi: Impozitarea contractelor part-time la nivelul salariului minim a dus la un număr record de contracte cu normă întreagă

Imagine din galeria Agerpres

Măsura privind impozitarea contractelor part-time la nivelul salariului minim a dus la un număr record de contracte de muncă cu normă întreagă şi la încasări mai mari la bugetul de stat, a declarat, luni, la dezbaterea moţiunii simple împotriva sa, depusă de 56 de parlamentari USR şi neafiliaţi aparţinând Partidului Forţa Dreptei.

"Impozitarea contractelor part-time la nivelul salariului minim, evident, cu excepţiile prevăzute de lege, a dus, domnilor, la un număr record de contracte de muncă cu normă întreagă şi la încasări mai mari la bugetul de stat, ceea ce va permite mărirea de salarii şi pensii. Avem peste 6.720.000 de contracte de muncă active, dintre care 5,7 milioane cu normă întreagă şi un milion cu normă parţială. Este un număr record, domnilor, în istoria recentă României. De la introducerea acestei măsuri şi până în prezent, şi datele sunt publice, sunt peste 170.000 de noi angajaţi care au fost trecuţi din regim part-time la o formă de încadrare cu normă întreagă. Toţi aceşti salariaţi şi-au câştigat dreptul cuvenit la o pensie întreagă pe măsura muncii lor, când vor ieşi din activitate", a spus ministrul Muncii.

El a semnalat că salariaţii aflaţi în această situaţie ar fi fost condamnaţi "la o pensie part-time", în condiţiile în care cei mai mulţi dintre ei erau plătiţi oficial pentru două ore, iar diferenţa până la opt ore era plătită cash, la negru, de către angajatori.

"Unii angajatori, evident. Astfel, practic, angajatorul îşi băga în buzunarul propriu banii de pensii şi de sănătate ai angajaţilor săi. Asta nu era doar o excepţie pe piaţa muncii, era un fenomen larg întâlnit în România, pe care, în loc să îl combateţi, l-aţi încurajat cu discursurile voastre demagogice şi populiste. Este o măsură pe care doar dumneavoastră, cei care munciţi la gri, o vreţi scoasă. (...) Asta vreţi să susţineţi voi în realitate: evaziunea şi munca la gri", le-a transmis Budăi semnatarilor moţiunii.

Pe de altă parte, ministrul Muncii a subliniat că actuala Coaliţie a luat o serie de "măsuri bune" în folosul cetăţenilor, ca de exemplu faptul că oamenii care au dosarul de pensie complet nu aşteaptă, iar plata se face aferent momentului depunerii cererii, nu emiterii deciziei de pensionare.

"Deci, oamenii primesc bani. Dosare în aşteptare sunt acelea incomplete. Dar a respinge, cum dicta una dintre semnatarele moţiunii, fost ministru al Muncii, înseamnă tocmai ca oamenii să piardă banii. Adică să depună dosarul din nou şi să primească banii aferenţi de la data redepunerii, nu a depunerii iniţiale, soluţie cu care nu voi fi şi nu sunt de acord. Doar ca să dea bine aşa la bilanţ, cum a făcut doamna la care am făcut referire", a explicat Marius Budăi.

În ceea ce priveşte pensiile internaţionale, el a semnalat că se aplică aceleaşi reguli în toate statele membre ale Uniunii Europene şi că unele state răspund mai greu, din diverse considerente, mai mult sau puţin obiective.

Totodată, în legătură cu pensiile administrate privat, ministrul a menţionat că modificările aduse la Pilonul II şi prevăzute în PNRR au fost aprobate de Comisia Europeană.

"A considerat jalonul îndeplinit, dar dumneavoastră aţi contestat la CCR legea, astfel că ea nu este publicată în Monitorul Oficial şi nici în vigoare. Şi uite cum, din nou, periclitaţi ca România să atragă miliarde de euro din PNRR-ul scris prost şi la secret tot de dumneavoastră", a susţinut Budăi.

La acuzele privind "voucherizarea" României, ministrul Muncii a subliniat că nu ministerul pe care îl conduce coordonează distribuirea voucherelor, ci este parte din echipă, şi că datorită acestora au fost ajutaţi cei mai vulnerabili dintre români cu bani pentru alimente, pentru facturile la energie.

"Români pe care dumneavoastră, atunci când aţi guvernat, i-aţi condamnat la sărăcie, îngheţându-le veniturile, neacordându-le niciun fel de ajutor. Voi sunteţi eşecul, voi, semnatarii acestei moţiuni, nu măsurile care îi ajută pe cei mai necăjiţi dintre români", a spus Budăi.

Acesta a mai semnalat că ori de câte ori a fost la guvernare salariul minim a crescut considerabil, inclusiv în 2023, şi că este în proces de transpunere directiva europeană privind salariul minim european.

"O directivă la care voi aţi dat punct de vedere negativ, deşi prevede ca salariul minim să ajungă la 50% din salariul mediu. Noi, această coaliţie, vom transpune această directivă, chiar dacă vouă nu vă place. De ce? Pentru că este inacceptabil pentru o societate ca cei care muncesc din greu să continue să se zbată în sărăcie. Este absolut necesar să îmbunătăţim nivelul de trai al salariaţilor, în special pentru cei cu venituri mici şi medii, să le dăm o şansă tinerilor, să le dăm o şansă să-şi construiască un viitor aici, acasă, nu să plece la muncă în străinătate din cauza proastei salarizări din România", a punctat ministrul Muncii.

Moţiunea simplă, intitulată "Marius Budăi - ministrul salvării pensiilor speciale", trebuia să fie dezbătută săptămâna trecută, însă a fost reprogramată la solicitarea ministrului, care a anunţat că nu poate fi prezent, fiind în vizită oficială în Regatul Spaniei.

Deputaţii USR şi Forţei Dreptei afirmă, în moţiunea simplă, că sunt "prea multe dovezi privind incompetenţa şi nepăsarea de care dă dovadă" ministrul Budăi, susţinând că acesta "a clădit" un "scut în jurul specialilor şi al pensiilor speciale" şi "a pus în pericol, de dragul unor pensii nesimţite, miliardele pe care ar urma să le primească ţara pentru dezvoltare".

Semnatarii au menţionat că mandatul lui Marius Budăi în fruntea ministerului a început cu "două ratări majore" - termenele asumate în programul de guvernare pentru implementarea legii salarizării şi a unei noi legi a pensiilor, iar "eşecul ministrului PSD conduce la punerea în pericol a PNRR".

În moţiune se susţine că ministrul Muncii a trimis Parlamentului un proiect de lege privind pensiile speciale "vădit neconstituţional", "care nu trece nicio pensie specială pe contributivitate, cosmetizează doar nişte detalii şi salvează, în fapt, pensiile specialilor".

Iniţiatorii moţiunii susţin şi că Marius Budăi nu a majorat pensiile "nespecialilor" şi "a susţinut şi a încurajat minciuna" conform căreia 9,4% PIB, stabilit în PNRR, nu i-ar permite creşterea lor. Ei au adăugat şi că recalcularea pensiilor nu s-a făcut, iar inechităţile s-au accentuat.

În schimb, pentru majorarea salariilor la stat s-au găsit bani şi explicaţii, au mai arătat semnatarii moţiunii.

Iniţiatorii moţiunii se referă şi la pensiile administrate privat, susţinând că "se vede cu ochiul liber că PSD şi Marius Budăi au ciudă pe sistemul de pensii private - Pilonul II, transmiţând informaţii eronate cum că deficitul la bugetul de pensii s-ar datora banilor care se transferă la Pilonul II".

În moţiune se critică şi programul acordării de vouchere pensionarilor şi persoanelor defavorizate, susţinându-se şi că nu a fost respectat calendarul de creştere a alocaţiilor pentru copii, iar PSD nu a prezentat nicio formulă predictibilă de creştere a salariului minim care să permită angajatorilor să îşi calculeze din timp anvelopa financiară necesară. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)

 

Citeşte şi:

 

* VIDEO LIVE UPDATE Camera Deputaţilor: Dezbaterea moţiunii simple împotriva ministrului Muncii

Afisari: 108

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 07-11-2026 10:03

ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026

Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.

Economic Intern 06-11-2026 22:20

Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei

Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele

Economic Intern 06-11-2026 21:17

Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro

Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.

Economic Intern 06-11-2026 21:14

Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii

Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației

Economic Intern 06-11-2026 20:31

Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul

Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o

Economic Intern 06-11-2026 19:20

Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)

Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv

Economic Intern 06-11-2026 19:18

Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie

Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu

Economic Intern 06-11-2026 19:01

Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45

Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid

Economic Intern 06-11-2026 18:39

Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei

Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr

Economic Intern 06-11-2026 18:36

MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE

România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,

Economic Intern 06-11-2026 18:28

Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara

Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t

Economic Intern 06-11-2026 17:56

Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate

Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202

Economic Intern 06-11-2026 17:53

Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027

Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun

Economic Intern 06-11-2026 17:14

Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună

Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).

Economic Intern 06-11-2026 16:38

TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul

Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica