Piaţa neagră a ţigaretelor s-a situat la 8,1% din totalul consumului, în ianuarie (studiu)
Piaţa neagră a ţigaretelor s-a situat în ianuarie 2023 la 8,1% din totalul consumului, în creştere cu 1,3 puncte procentuale faţă de noiembrie 2022, când se afla la 6,8%, înregistrându-se cea mai mare creştere din ultimii doi ani, arată datele publicate, duminică, de compania de cercetare Novel Research.
"În ianuarie 2023, piaţa neagră a crescut la nivel naţional cu peste 1 p.p. faţă de noiembrie 2022. Cea mai mare creştere a contrabandei se înregistrează în nord-est, cu 8,8 p.p. până la 27,9%, regiunea continuând astfel să fie cea mai afectată de comerţul ilegal cu ţigarete. O majorare de 1,5 p.p. este notată şi în sud, până la 4%. Din punct de vedere al provenienţei produselor de pe piaţa neagră, categoria Duty Free deţine cea mai mare pondere în ianuarie 2023, de 40%, aflându-se în creştere cu 1,3 p.p. faţă de noiembrie 2022. "Cheap Whites" înregistrează o uşoară scădere, cu 0,7 p.p. până la 32,3%. Cota produselor provenite din Moldova scade cu 1,5 p.p. până la 13,1%, iar Ucraina şi Serbia se situează la nivel relativ constant", a declarat Marian Marcu, Director General Novel Research.
La rândul său, Ileana Dumitru, Director juridic şi relaţii publice al Ariei Europa Centrală şi de Sud din cadrul BAT a menţionat că traficul ilicit prejudiciază economia şi dezvoltarea comunităţilor, cu atât mai mult în contextul dificil cu care ne confruntăm în perioada recentă.
"Fenomenul de contrafacere a devenit extrem de îngrijorător, datele din 2022 arătând că aproape un sfert dintre produsele de pe piaţa neagră erau contrafăcute, un nivel record al ultimilor 10 ani. Anul acesta a început cu o creştere cu circa 19% a nivelului contrabandei faţă de nivelul anterior, până la 8,1% din piaţa totală, şi încă o fabrică ilegală găsită în România. Autorităţile şi-au intensificat eforturile şi, în primele două luni ale anului curent, au confiscat deja circa 13 milioane de ţigarete de contrabandă, de trei ori mai mult faţă de perioada similară a anului trecut, conform raportărilor înregistrate pe platforma StopContrabanda.ro. Pentru a ţine sub control acest fenomen este nevoie de implicarea comună a autorităţilor cu atribuţii în domeniu, a industriei corecte care contribuie semnificativ la bugetul de stat, dar şi de un cadru legislativ şi fiscal predictibil, care să nu pună piedici suplimentare iniţiativei comerciale legitime şi responsabile", a spus Ileana Dumitru.
Totodată, Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications JTI România, Moldova şi Bulgaria a precizat că, în 2023, JTI aniversează 30 de ani în România.
"Din 1993, investim, sprijinim autorităţile de aplicare a legii în acţiunile de combatere a contrabandei, derulăm programe sociale şi culturale. Vom creşte contribuţiile la buget şi vom fi un angajator de top şi în anii următori, în condiţiile unei politici fiscale coerente şi unui cadru de reglementare echilibrat. O iniţiativă anti-tutun depusă recent la Senat reia prevederile radicale respinse acum doi ani de Parlament: interzicerea expunerii produselor din tutun în magazine, a vapatului în locurile publice şi a sponsorizărilor, restricţionarea comercializării şi comunicării etc.", a declarat Gilda Lazăr.
Potrivit acesteia, în condiţiile în care coşul de cumpărături al unui fumător este mai mare cu peste 30% decât al unui nefumător, votarea acestei iniţiative ar duce la reducerea drastică a cifrei de afaceri pentru micii comercianţi.
"În magazinele săteşti, ascunderea pachetelor va 'ajuta' vânzătorul să ofere consumatorilor, de sub tejghea, produse de pe piaţa neagră. Va avea de suferit şi sectorul HoReCa, grav afectat de pandemie, iar domeniul cultural, şi aşa subfinanţat, va fi şi mai lovit de lipsa fondurilor. Sperăm ca Parlamentul să dea dovadă de luciditate şi să respingă din nou această propunere disproporţionată, justificată chiar de iniţiatori prin nerespectarea prevederilor legislaţiei deja în vigoare - vânzarea de produse din tutun minorilor sau comercializarea la bucată", a adăugat Gilda Lazăr.
Pe de altă parte, Dragoş Bucurenci, Director External Affairs, Philip Morris România, a subliniat că "am traversat, din 2020 până în prezent, crize fără precedent, iar în tot acest timp, industria tutunului a devenit cel mai solid contribuabil la bugetul de stat".
"Anul 2023 ne poate provoca, de asemenea, cu situaţii incerte, generate de contextul geo-politic, de schimbările climatice, de noi realităţi sociale sau de necesitatea reconfigurării unor întregi sectoare economice. În pofida tuturor provocărilor, Philip Morris International continuă să fie unul dintre cei mai mari investitori în România, iar până la finalul anului, investiţiile în fabrica din Otopeni vor depăşi 600 de milioane de dolari. Marii investitori sunt, de asemenea, angajatori de top, mari contribuabili şi exportatori. Dacă ne uităm la datele INS pentru ultimele 11 luni ale anului trecut, valoarea exporturilor de produse din tutun s-a ridicat la 1,3 miliarde de euro şi se situează pe locul trei după exporturile de cereale şi seminţe şi fructe oleaginoase. Continuăm să investim, să ne dezvoltăm într-un mod sustenabil şi să contribuim semnificativ la dezvoltarea economiei româneşti. Ne dorim să ne desfăşurăm activitatea într-un cadru legislativ echilibrat, predictibil şi echitabil pentru toţi actorii economici", a afirmat Dragoş Bucurenci.
Conform sursei citate, Adrian Pirau, Market Manager, Imperial Tobacco Distribution Romania susţine că tendinţele îngrijorătoare notate de compania de cercetare Novel anul trecut continuă şi în 2023, şi anume creşteri ale pieţei negre în regiunea de nord est şi majorarea ponderii produselor provenite din surse duty free.
"Acestora li se adaugă creşterea comerţului ilegal cu peste un punct procentual. Aşa cum spuneam şi în lunile trecute, pentru ca piaţa neagră să se menţină sub 10%, este nevoie de o politică fiscală coerentă şi un cadru legislativ care să nu presupună noi restricţii. Impozitarea suplimentară a unor contribuabili care deja virează la buget circa 80% din cifra de afaceri va stopa dezvoltarea şi investiţiile", a menţionat Adrian Pirau.
Totodată, Preşedintele Autorităţii Vamale Române, Bogdan Lari Mihei, consideră că "această creştere a contrabandei cu ţigarete la început de an este una conjuncturală, care nu se va constitui într-o tendinţă pe termen lung".
"Autoritatea Vamală continuă să aibă ca prioritate combaterea comerţului ilegal cu bunuri accizabile. Astfel, în luna ianuarie am demarat un proiect de creştere a capacitatăţii administrative, tehnice şi operaţionale a Vămii Române, prin achiziţionarea de echipamente specifice pentru 19 birouri vamale, cu scopul efectuării de controale mai eficiente. Precizăm că proiectul vizează toate birourile vamale situate la frontiera Uniunii Europene cu Moldova, Ucraina şi Serbia, presupunând investiţii de peste 17 milioane de euro, în cea mai mare parte din fonduri europene nerambursabile. În anul 2022, Autoritatea Vamală Română, prin structurile de supraveghere şi control vamal de la nivel central şi teritorial, au confiscat un număr de 22,1 milioane de ţigarete şi peste 27 de tone de tutun de narghilea. Vom continua să depunem eforturi susţinute şi în anul în curs pentru menţinerea comerţului ilegal cu ţigarete sub nivelul mediu înregistrat în UE, de circa 10% şi vom continua colaborarea cu autorităţile abilitate pe plan naţional şi international, precum şi cu mediul de afaceri onest", a declarat Bogdan Lari Mihei.
Pe de altă parte, inspectorul general al Poliţiei de Frontieră, chestor de poliţie Victor-Ştefan Ivaşcu susine că Poliţia de Frontieră a continuat şi în această perioadă să deruleze acţiuni de amploare pentru combaterea contrabandei.
"Anul trecut, am înregistrat rezultate foarte bune. Astfel, au fost reţinute în vederea confiscării, aproximativ 4 milioane de pachete cu ţigări de contrabandă, precum şi 51.550 kg de tutun si tutun pentru narghilea. Doar în primele două luni ale anului în curs au fost capturate 630.000 de pachete şi 10.000 kg tutun. De asemenea, au fost destructurate cinci grupări de crimă organizată, specializate în contrabandă. Vom continua şi în următoarele luni să desfăşurăm acţiuni susţinute pentru a menţine comerţul ilegal cu ţigarete la sub 10%", a declarat Victor-Ştefan Ivaşcu.
În acelaşi timp, directorul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice - chestor de poliţie Aurel Dobre susţine că Poliţia Română a continuat şi în anul 2022, prin structurile sale specializate, să abordeze prioritar prevenirea şi combaterea traficului ilicit cu produse din tutun, contribuind astfel la succesele înregistrate în acest domeniu, concretizate în cel mai scăzut nivel al pieţei negre în România din anul 2008.
"Astfel, în perioada de referinţă au fost înregistrate 782 de dosare penale vizând această problematică, în care sunt cercetate 1.045 de persoane. De asemenea, activităţile operative desfăşurate au condus la capturarea a 56.018.334 de ţigarete şi 32.527,94 kg de tutun şi la destructurarea a 11 grupări infracţionale. Pentru eficientizarea activităţilor specifice în domeniu, monitorizăm permanent evoluţia situaţiei operative şi vom continua, în cooperare cu ceilalţi parteneri instituţionali şi cu mediul de afaceri, să ne adaptăm măsurile pentru ca în anul 2023 să concretizăm consolidarea capacităţii instituţionale de gestionare a acestui gen de criminalitate", a adăugat Aurel Dobre.
În 2021, companiile de tutun au virat la bugetul statului peste 19,85 miliarde lei, în creştere cu 13% faţă de 2020. AGERPRES/(AS - editor: Nicoleta Bănciulea, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica

