Gala 'Woman in Economy' a ajuns la cea de-a V-a ediţie
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin - CONAF organizează în 6 martie cea de-a cincea ediţie a Galei "Women in Economy", cu tema "Day by Day Heroes", informează CONAF.
Tema din acest an celebrează implicarea femeilor în domenii cheie, iar în cadrul celei de-a cincea ediţii vor fi acordate 10 premii. Tot în cadrul Galei, ca urmare a parteneriatului ce va fi încheiat între CONAF şi Microsoft România, în direcţia educaţiei continue, vor fi anunţate bursele Microsoft, pentru membri CONAF, dedicate dezvoltării digitale a antreprenoriatului feminin, ca pilon de sustenabilitate al economiei româneşti.
Potrivit organizatorilor, la eveniment vor participa preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, prim-ministrul Nicolae Ciucă şi primul comisar european pentru egalitate, Helena Dalli. De asemenea, au confirmat prezenţa şi Cristian-Silviu Buşoi, deputat european, preşedintele Comisiei pentru industrie, cercetare şi energie din Parlamentul European, şi Gabriela Firea, ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse.
Premiile vor fi înmânate de Therese Hyden, ambasadorul Suediei în România, Jose Antonio Hernandez Perez-Solorzano, ambasador al Spaniei în România, Achilleas Kanaris, director general al Vodafone România, Bogdan Putinică, general manager Microsoft Romania, Ionuţ Ciubotaru, vicepreşedinte business development OMV Petrom, Feza Tan, deputy CEO Unicredit, Volker Raffel, directorul general al E.ON Romania, Nora Mehsen, officer of funds and horizontal concerns Unit Sector, Elisabeta Moraru, country director Google în România, Lucian Romaşcanu, ministrul Culturii.
"Anul acesta, tema aleasă de ONU pentru a marca în 2023 Ziua Internaţională a Femeii este DigitALL: Inovaţie şi tehnologie pentru egalitatea de gen. O temă perfect aliniată sau continuată de agenda prioritară pentru cea de-a 67-a sesiune a Comisiei Naţiunilor Unite pentru Statutul Femeii, Inovare, schimbare tehnologică şi educaţie în era digitală pentru realizarea egalităţii de gen şi abilitarea tuturor femeilor şi fetelor. Înţelegem şi anticipăm tendinţele, preocupările şi îngrijorările globale. Tocmai de aceea, CONAF a deschis noi perspective pentru femeile antreprenor din România. Gala din acest an celebrează curajul, talentul, dăruirea, generozitatea femeilor care, prin exemplul lor, sunt eroinele zilelor noastre. Este o ocazie pentru a oferi premii femeilor care exemplifică spiritul de excelenţă, inovaţie şi creează schimbări pozitive şi de durată, care vor redefini universul economic şi social. Unele dintre doamnele ce vor fi premiate au influenţat şi au inspirat generaţii prin talentul şi realizările lor, au avut un impact semnificativ în domeniile de activitate şi s-au confruntat cu provocări pe care le-au depăşit. Fiecare dintre femeile prezente în lista de premii din acest an are o poveste care ne poate inspira, care poate impulsiona schimbarea şi poate transforma visele în realitate. Sunt femei care, prin influenţa lor, luptă pentru o lume mai bună, pentru egalitate de şanse şi pentru un viitor prosper al ţării noastre", a declarat Cristina Chiriac, preşedintele CONAF.
"Digital Up. Dezvoltare Antreprenorială pentru IMM-uri" este cel mai ambiţios proiect dedicat digitalizării, iniţiat de CONAF în anul 2022, ce are ca scop informarea antreprenorilor privind necesitatea transformării digitale a afacerilor, lămurirea conceptelor prea puţin înţelese, îndrumarea IMM-urilor spre programele de ajutor oferite de stat şi acordarea de sprijin în drumul oricărui business spre digitalizare. Femeile antreprenor sunt intens implicate în eforturile de a înţelege transformarea digitală şi de a o adopta pentru afacerile lor.
În România, femeile reprezintă 26% dintre specialiştii în tehnologia informaţiei, mult peste media europeană de 19%.
"CONAF şi-a propus să treacă de la paradigma dezvoltării femeilor la dezvoltarea condusă de femei, înţelegând că egalitatea de gen nu este o competiţie, ci un ideal de colaborare. Prin programele derulate, fie că este vorba de 'Digital Up', de 'Pactul pentru Tineri', de 'Romanian Venture Forum', primul forum internaţional dedicat pieţei de venture capital din România, start-up-urilor, fondurilor de investiţii şi întregului ecosistem antreprenorial românesc sau de 'Pactul pentru Educaţie Antreprenorială' a coagulat energiile creative ale femeilor, preocupările lor pentru o societate modernă. Preocuparea pentru educaţie a fost un alt obiectiv prioritar al CONAF care a insistat asupra coeziunii sociale pentru reducerea abandonului şcolar şi recuperarea sutelor de mii de copii care au părăsit prematur sistemul educaţional", se precizează în comunicatul organizaţiei.
Potrivit Cristinei Chiriac, CONAF a creat o afacere fără dividende clasice, gândită pentru a rezolva probleme.
"Dividendul nostru este un impuls pentru egalitatea de gen, care are un sens economic şi social puternic fiind un instrument eficient pentru dezvoltarea ţării la potenţialul său. România antreprenorială există, iar soluţia pentru ca ţara noastră să devină un jucător important la nivel mondial, să fie competitivă, este o clasă puternică de antreprenori", a subliniat Chiriac.
Din 2018 şi până în 2022, gala "Women in Economy" s-a bucurat de prezenţa reprezentanţilor a peste 4.000 de companii. De asemenea, s-au alăturat evenimentelor preşedintele Klaus Iohannis, miniştrii, parlamentari, ambasadori şi reprezentanţi ai mediului de afaceri.
Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) este cea mai puternică confederaţie din România ce reuneşte interesele antreprenorilor în spiritul european al egalităţii de gen şi egalităţii de şanse. CONAF reprezintă cea mai mare entitate de acest gen din România, o organizaţie care promovează şi susţine antreprenoriatul românesc, şi are în componenţa sa două federaţii, zece patronate, cinci asociaţii, 24 sucursale şi peste 3.700 de companii. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Marinescu, editor: Oana Tilică, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica

