PAID a vernisat cea de-a doua expoziţie fotografică pe tema dezastrelor naturale
Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) a inaugurat cea de-a doua ediţie a "ReExpoziţia", competiţie fotografică pe tema dezastrelor naturale care afectează locuinţele, se arată într-un comunicat PAID.
Vernisajul a avut loc joi, la Casa Ion Mincu din Bucureşti, exponatele fiind disponibile pentru vizitare până pe 4 martie, la împlinirea a 46 de ani de la cutremurul care a devastat România.
Expoziţia face parte dintr-o amplă campanie de conştientizare şi de sensibilizare a publicului în ceea ce priveşte caracterul repetitiv al dezastrelor naturale şi importanţa asigurării locuinţelor împotriva acestora.
"Sub impactul emoţional al cutremurelor din ultima lună, românii manifestă mai mult interes pentru asigurarea celui mai de preţ bun - locuinţa. În online şi offline, cei mai mulţi vorbesc despre dezastre naturale şi despre cum putem să ne pregătim. Dar nu este suficient. Cataclismele lovesc mai ales atunci când nimeni nu se aşteaptă, în locuri în care nimeni nu anticipează. Despre asta este ReExpoziţia, despre trezirea conştiinţei asupra faptului că dacă nu putem preîntâmpina dezastrele naturale, măcar să fim atât cât putem de pregătiţi. Ţine de fiecare dintre noi să alegem, la timp, soluţia care ne poate ajuta să trecem ceva mai uşor peste drama pierderii locuinţei. Noi, la PAID, suntem pregătiţi să reconstruim împreună", a explicat Nicoleta Radu, director general PAID.

Vernisajul a avut loc în prezenţa fotografilor, a membrilor juriului, a organizatorilor şi a partenerilor instituţionali ai acestora, precum şi a invitaţilor din presă.
Partenerul media al evenimentului, AGERPRES, a proiectat imagini de arhivă ce ilustrează efectele dezastrelor naturale asupra locuinţelor, iar reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au vorbit despre cât de importantă este pregătirea în situaţii de catastrofă.
Selecţia şi jurizarea au fost realizate de jurnalistul Lucian Mîndruţă, actriţa Ioana Ginghină, respectiv fotograful şi arhitectul Vlad Eftenie.
Din totalul de 57 de fotografii înscrise de profesionişti şi amatori, peste 30 au obţinut punctaje mari, fiind eligibile pentru unul dintre cele patru premii oferite în concurs. Câştigătorii, stabiliţi în funcţie de punctajul oferit de juriu, au primit premii în valoare totală de 5000 de euro.
Astfel, la categoria profesionişti, premiul I în valoare de 2.000 euro i-a revenit lui Alexandru Popescu, premiul II (1.500 euro) lui Horia Mihai Gligor, iar premiul III (1.000 euro) a fost acordat lui Ovi D. Pop.

La categoria amatori, premiul de 500 de euro a fost acordat Cornel Gingăraşu.
Cea de-a doua ediţie a competiţiei "ReExpoziţia" s-a desfăşurat în perioada 25 noiembrie 2022 - 28 februarie 2023. Fotografiile selectate vor fi disponibile şi online, pe site-ul oficial www.re-expoziţia.ro, iar fizic vor fi expuse în campaniile de informare ale PAID.

Pool-ul de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale (PAID) este o societate de asigurare-reasigurare, cu capital privat, formată prin asocierea societăţilor de asigurare pentru încheierea de asigurări obligatorii de locuinţă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 260/2008.Conform prevederilor legii, PAID administrează sistemul de asigurare obligatorie a locuinţelor, care acoperă trei riscuri de bază specifice României: - Cutremur - Inundaţii - Alunecări de teren.AGERPRES/(AS - autor: Andreea Marinescu, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele opt luni din 2026 cu 2,09% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 94.078 de înmatriculări, din care 51.873 SRL și 38.049 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
VIDEO Buzoianu cere demisia conducerii ANM, după achiziții de produse de lux din bani publici
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a cerut demisia conducerii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), după ce Corpul de Control a identificat achiziții de parfumuri, articole vestimentare și alte produse de lux din bugetul instituției, și a anunțat că raportul verificărilor va fi transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte
Apele Române suplimentează aportul de apă în Dunăre pentru funcționarea în siguranță a centralei de la Cernavodă
Administrația Națională 'Apele Române' (ANAR) a dispus suplimentarea temporară cu 20 de metri cubi pe secundă a debitului evacuat din acumularea Iezer, în perioada 10 - 18 octombrie 2026, pentru asigurarea condițiilor hidrologice necesare funcționării în siguranță a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, în contextul debitelor extrem d
Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile românești
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea piețelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor românești la finanțare și să țină cont de particularitățile piețelor aflate în curs de dezvoltare, a transmis ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o postare pe pagina sa de
Bușoi: Peste 80% dintre condițiile pentru investiția în proiectul SMR de la Doicești nu sunt îndeplinite
Peste 80% dintre condițiile asociate deciziei finale de investiție în proiectul reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești nu sunt îndeplinite, iar Nuclearelectrica propune reducerea cheltuielilor la minimum și diminuarea cu cel puțin 60% a personalului implicat în proiect, a transmis Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energie
Pistol: Lucrările pe lotul 1 al A0 Nord au ajuns la 82%; conexiunea cu A1 ar putea fi finalizată în 2027
Lucrările pe lotul 1 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, între Joița și Corbeanca, au ajuns la un stadiu fizic de 82%, iar până la sfârșitul acestui an ar putea fi asigurate descărcările în drumurile naționale DN1A și DN7, în timp ce conexiunea cu autostrada A1 are șanse mai mari să fie finalizată în 2027, a anunțat directorul ge
AAOPFR: Traficul de mărfuri pe Dunăre, blocat la kilometrul 280; autoritățile nu au luat măsuri pentru deblocare
Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate 30 de împingătoare și nave autopropulsate, precum și peste 100 de barje, în condițiile în care autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației, au transmis vineri reprezentanții Asociației Armatorilor și
AEI: Inițiativa 'Sapă Sigur' pentru prevenirea accidentelor provocate de lucrările de excavare a fost depusă la Parlament
O inițiativă legislativă, denumită 'Sapă Sigur', prin care se dorește crearea unui sistem național digital de notificare a lucrărilor de excavare în apropierea conductelor de gaze naturale a fost depusă în Parlament în data de 8 octombrie, obiectivul principal fiind reducerea cu cel puțin 50% în următorii cinci ani a incidentelor cauzate de lu
ANSVSA: Șase certificate sanitar-veterinare, parafate pentru reluarea exporturilor românești către Libia
Șase certificate sanitar-veterinare pentru exportul de animale vii și produse de origine animală către Libia au fost semnate și parafate în cadrul misiunii de evaluare desfășurate de o delegație oficială libiană în România, a anunțat vineri Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Certificatele vizea
Ministerul Energiei: Plăți și sume autorizate de peste 14 milioane de euro prin PNRR, în ultima săptămână
Ministerul Energiei a efectuat plăți și a autorizat sume în valoare cumulată de peste 14 milioane de euro, în perioada 5 - 9 octombrie 2026, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit datelor publicate vineri de instituție. În intervalul menționat, au fost efectuate plăți în valoare de 1,50 milioane de
CNAIR: Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali
Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali, după ce echipele tehnice au remediat disfuncționalitățile apărute vineri dimineață, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Potrivit unui comunicat al companiei, utilizatorii care nu au putut achiziționa TollRo în perioada în care platforma a &
Trei linii de transport public vor avea program prelungit, sâmbătă, cu ocazia meciului FCSB-Oțelul Galați
Programul a trei linii de transport public va fi prelungit, sâmbătă, pentru preluarea spectatorilor de la meciul FCSB - Oțelul Galați, programat pe 'Arena Națională', informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Potrivit sursei citate, este vorba despre liniile 1, 10 și 104, care, după termi
CITR: Șantierul Naval Mangalia a fost vândut către Rheinmetall pentru 138 de milioane de euro
Șantierul Naval Mangalia a fost vândut, vineri, în urma unei licitații, către Rheinmetall Real Estate România SRL, pentru suma de 138,03 milioane de euro, fără TVA, a anunțat CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia. Potrivit sursei citate, tranzacția creează posibilitatea reluării activității șantierului naval.
Leul s-a apreciat, vineri, în raport cu principalele valute
Moneda națională s-a apreciat, vineri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,3414 lei, în scădere cu 0,56 bani (-0,1%) față de cotația precedentă, de 5,3470 lei. Valoarea leului a crescut și comparativ cu dolarul, moneda americană fiind cotată la 4,7612 lei, în scădere cu 2,02 bani (-0,42%), co
PwC: Companiile care nu respectă regulile privind organismele modificate genetic riscă amenzi de până la 80.000 de lei
Companiile care importă, utilizează sau comercializează organisme modificate genetic (OMG) fără respectarea obligațiilor legale riscă amenzi de până la 80.000 de lei, iar în cazurile în care este pusă în pericol sănătatea oamenilor, animalelor sau plantelor poate interveni răspunderea penală, potrivit unei analize realizate de specialiștii PwC Rom&aci












