logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Sergiu Manea (BCR), despre boicotarea băncii: Conversaţiile cu companiile de stat au fost civilizate; îndemnul a fost unul la calm

Imagine din galeria Agerpres

Banca Comercială Română a avut conversaţii foarte civilizate cu companiile de stat, iar îndemnul conducerii clasei politice a fost unul la calm şi raţionalitate şi asta am experimentat, a explicat, marţi, preşedintele executiv al BCR, Sergiu Manea, într-o conferinţă de presă, întrebat despre reacţia emoţională la votul exprimat de Austria în cadrul Consiliului JAI pe tema aderării României la Spaţiul Schengen.

"Toate conversaţiile noastre pe care le-am avut cu companiile de stat au fost foarte, foarte civilizate şi s-au ancorat pe gradul lor de satisfacţie în serviciul pe care-l oferim, în calitatea consilierii pe care o oferim. Rugămintea noastră a fost ca orice decizie pe care o companie sau alta o va lua să ţină seama de interesul acelei companii pe termen mediu şi lung, respectiv de sustenabilitatea relaţiei şi de construcţia unui parteneriat cu banca respectivă. Aşa cum întreaga verticală executivă a statului român a spus-o, cu excepţia pe care aţi invocat-o, aici mă refer la preşedinţii celor două partide politice, mă refer la Palatul Cotroceni, îndemnul a fost unul la calm şi raţionalitate şi pot să vă spun că asta am experimentat", a declarat Sergiu Manea, întrebat dacă banca a pierdut clienţi, companii de stat, după ce ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că unele companii din subordinea Ministerului Transporturilor şi-au anunţat intenţia de a-şi muta conturile de la băncile austriece la CEC.

Sergiu Manea a spus că în acea perioadă s-a mutat la sucursala din Oradea pentru că a vrut "să vadă pulsul pentru că era foarte, foarte multă emoţie".

De asemenea, Dana Dima, vicepreşedinte Retail & Private Banking BCR, a afirmat că în perioada menţionată banca a înregistrat o creştere a numărului de clienţi, atât persoane fizice, cât şi companii.

La începutul lunii decembrie a anului trecut, Sorin Grindeanu a anunţat că atât Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), cât şi alte companii din subordinea Ministerului Transporturilor şi-au anunţat intenţia de a-şi muta conturile de la băncile austriece la CEC, pentru că au găsit condiţii mai bune.

"Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere şi-a anunţat o anumită intenţie de o a face şi ştiu că vor face, mi-au spus şi mie. Şi nu doar CNAIR. Am fost anunţat că şi alte companii aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor, fie că vorbim de Portul Constanţa, fie că vorbim de Aeroportul din Bucureşti şi toate celelalte, pentru că au găsit condiţii mai bune la CEC. O explicaţie cât se poate de simplă", a spus Grindeanu la recepţia lucrărilor la staţia de metrou Tudor Arghezi.

El a subliniat că această mutare nu se va întâmpla rapid, dar companiile care aveau conturi la băncile austriece au anunţat că vor face toate diligenţele în acest sens.

"Am fost anunţat ca ministru. Şi nu doar CNAIR. V-am spus, şi CFR-ul a luat această decizie, tot ceea ce ţine de CFR, şi Administraţia Porturilor Constanţa şi Aeroporturile, cei care au aveau anumite conturi la aceste bănci m-au anunţat că vor face toate diligenţele. Nu e o chestiune care să se întâmple foarte rapid, dar toţi au luat această decizie de a se muta la o bancă românească. Eu cred că e bine, având şi condiţii mai bune", a precizat ministrul, subliniind că el nu are conturi la bănci austriece.

O serie de companii şi-au anunţat în acele zile intenţia de a-şi muta conturile de la băncile austriece, în urma votului negativ dat de Austria în privinţa aderării României la spaţiul Schengen. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 57

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 11-10-2026 09:57

ONRC: Peste 94.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele opt luni din 2026

Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele opt luni din 2026 cu 2,09% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 94.078 de înmatriculări, din care 51.873 SRL și 38.049 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.

Economic Intern 10-10-2026 22:56

VIDEO Buzoianu cere demisia conducerii ANM, după achiziții de produse de lux din bani publici

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a cerut demisia conducerii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), după ce Corpul de Control a identificat achiziții de parfumuri, articole vestimentare și alte produse de lux din bugetul instituției, și a anunțat că raportul verificărilor va fi transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte

Economic Intern 10-10-2026 17:04

Apele Române suplimentează aportul de apă în Dunăre pentru funcționarea în siguranță a centralei de la Cernavodă

Administrația Națională 'Apele Române' (ANAR) a dispus suplimentarea temporară cu 20 de metri cubi pe secundă a debitului evacuat din acumularea Iezer, în perioada 10 - 18 octombrie 2026, pentru asigurarea condițiilor hidrologice necesare funcționării în siguranță a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, în contextul debitelor extrem d

Economic Intern 10-10-2026 16:40

Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile românești

România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea piețelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor românești la finanțare și să țină cont de particularitățile piețelor aflate în curs de dezvoltare, a transmis ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o postare pe pagina sa de

Economic Intern 10-10-2026 14:26

Bușoi: Peste 80% dintre condițiile pentru investiția în proiectul SMR de la Doicești nu sunt îndeplinite

Peste 80% dintre condițiile asociate deciziei finale de investiție în proiectul reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești nu sunt îndeplinite, iar Nuclearelectrica propune reducerea cheltuielilor la minimum și diminuarea cu cel puțin 60% a personalului implicat în proiect, a transmis Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energie

Economic Intern 10-10-2026 11:12

Pistol: Lucrările pe lotul 1 al A0 Nord au ajuns la 82%; conexiunea cu A1 ar putea fi finalizată în 2027

Lucrările pe lotul 1 al Autostrăzii Bucureștiului A0 Nord, între Joița și Corbeanca, au ajuns la un stadiu fizic de 82%, iar până la sfârșitul acestui an ar putea fi asigurate descărcările în drumurile naționale DN1A și DN7, în timp ce conexiunea cu autostrada A1 are șanse mai mari să fie finalizată în 2027, a anunțat directorul ge

Economic Intern 09-10-2026 21:56

AAOPFR: Traficul de mărfuri pe Dunăre, blocat la kilometrul 280; autoritățile nu au luat măsuri pentru deblocare

Traficul fluvial de mărfuri este în continuare blocat în ambele sensuri, la kilometrul 280 al Dunării, unde sunt imobilizate 30 de împingătoare și nave autopropulsate, precum și peste 100 de barje, în condițiile în care autoritățile nu au luat măsuri concrete pentru reluarea navigației, au transmis vineri reprezentanții Asociației Armatorilor și

Economic Intern 09-10-2026 20:48

AEI: Inițiativa 'Sapă Sigur' pentru prevenirea accidentelor provocate de lucrările de excavare a fost depusă la Parlament

O inițiativă legislativă, denumită 'Sapă Sigur', prin care se dorește crearea unui sistem național digital de notificare a lucrărilor de excavare în apropierea conductelor de gaze naturale a fost depusă în Parlament în data de 8 octombrie, obiectivul principal fiind reducerea cu cel puțin 50% în următorii cinci ani a incidentelor cauzate de lu

Economic Intern 09-10-2026 18:35

ANSVSA: Șase certificate sanitar-veterinare, parafate pentru reluarea exporturilor românești către Libia

Șase certificate sanitar-veterinare pentru exportul de animale vii și produse de origine animală către Libia au fost semnate și parafate în cadrul misiunii de evaluare desfășurate de o delegație oficială libiană în România, a anunțat vineri Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA). Certificatele vizea

Economic Intern 09-10-2026 16:36

Ministerul Energiei: Plăți și sume autorizate de peste 14 milioane de euro prin PNRR, în ultima săptămână

Ministerul Energiei a efectuat plăți și a autorizat sume în valoare cumulată de peste 14 milioane de euro, în perioada 5 - 9 octombrie 2026, în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), potrivit datelor publicate vineri de instituție. În intervalul menționat, au fost efectuate plăți în valoare de 1,50 milioane de

Economic Intern 09-10-2026 15:59

CNAIR: Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali

Platforma TollRo funcționează din nou în parametri normali, după ce echipele tehnice au remediat disfuncționalitățile apărute vineri dimineață, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Potrivit unui comunicat al companiei, utilizatorii care nu au putut achiziționa TollRo în perioada în care platforma a &

Economic Intern 09-10-2026 15:32

Trei linii de transport public vor avea program prelungit, sâmbătă, cu ocazia meciului FCSB-Oțelul Galați

Programul a trei linii de transport public va fi prelungit, sâmbătă, pentru preluarea spectatorilor de la meciul FCSB - Oțelul Galați, programat pe 'Arena Națională', informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Potrivit sursei citate, este vorba despre liniile 1, 10 și 104, care, după termi

Economic Intern 09-10-2026 15:30

CITR: Șantierul Naval Mangalia a fost vândut către Rheinmetall pentru 138 de milioane de euro

Șantierul Naval Mangalia a fost vândut, vineri, în urma unei licitații, către Rheinmetall Real Estate România SRL, pentru suma de 138,03 milioane de euro, fără TVA, a anunțat CITR, lichidatorul judiciar al Damen Shipyards Mangalia. Potrivit sursei citate, tranzacția creează posibilitatea reluării activității șantierului naval.

Economic Intern 09-10-2026 14:26

Leul s-a apreciat, vineri, în raport cu principalele valute

Moneda națională s-a apreciat, vineri, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,3414 lei, în scădere cu 0,56 bani (-0,1%) față de cotația precedentă, de 5,3470 lei. Valoarea leului a crescut și comparativ cu dolarul, moneda americană fiind cotată la 4,7612 lei, în scădere cu 2,02 bani (-0,42%), co

Economic Intern 09-10-2026 14:23

PwC: Companiile care nu respectă regulile privind organismele modificate genetic riscă amenzi de până la 80.000 de lei

Companiile care importă, utilizează sau comercializează organisme modificate genetic (OMG) fără respectarea obligațiilor legale riscă amenzi de până la 80.000 de lei, iar în cazurile în care este pusă în pericol sănătatea oamenilor, animalelor sau plantelor poate interveni răspunderea penală, potrivit unei analize realizate de specialiștii PwC Rom&aci