Romgaz a încheiat anul 2022 cu un profit net de 2,54 miliarde lei
Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz a obţinut în 2022 un profit net de 2,544 miliarde lei, în creştere cu 32,87% comparativ cu anul anterior, conform datelor financiare preliminare transmise marţi Bursei de Valori Bucureşti.
"Marjele realizate ale profitului net consolidat (19,02%), EBIT (profitul înainte de plata dobânzilor şi impozitului - n. r.) consolidat (22,23%) şi EBITDA (profit înainte de dobânzi, impozite, depreciere şi amortizare - n. r.) de 26,34% sunt în scădere faţă de nivelurile înregistrate în anul 2021 (32,72%; 35,86% şi, respectiv, 47,58%) în principal ca urmare a suprataxării segmentelor de activitate ale Grupului", se menţionează în raport.
Producţia de gaze naturale estimată pentru anul 2022 a fost de 4,936 miliarde metri cubi, cu 92,6 milioane mc mai mică decât producţia realizată în anul anterior (-1,84%).
Cifra de afaceri preliminată pentru anul 2022 a crescut cu 128,61%, la 13,38 miliarde lei. Cifra de afaceri din vânzarea de gaze naturale estimată este de 11,33 miliarde lei, în creştere cu 124,61% faţă de anul anterior (cantitatea de gaze naturale vândută a fost cu 4,54% mai mică faţă de 2021).
În activitatea de înmagazinare, cifra de afaceri a crescut cu 80,51% la nivel de Grup, ca urmare a majorării cu 60,18% a serviciilor de rezervare (+115,06 milioane lei), cu 249,53% (+84,36 milioane lei) a serviciilor de injecţie şi cu 28,29% (+9,90 milioane) a serviciilor de extracţie. La nivelul Depogaz, creşterea cifrei de afaceri din aceste servicii este de 51,85%.
Cifra de afaceri din vânzarea de energie electrică a crescut cu 313,75% faţă de anul anterior (+1,01 miliarde lei) la o producţie în creştere cu 73,52% faţă de anul anterior.
"Acest nivel al cifrei de afaceri se datorează preţurilor ridicate practicate pe pieţele centralizate pe care activează Grupul. Cu toate acestea, activitatea de producţie şi vânzare a energiei electrice a înregistrat o pierdere de 49,95 milioane lei cauzată de supraimpozitarea veniturilor obţinute din acest segment de activitate", se subliniază în raport.
La nivelul întregului an 2022, livrările în baza OUG nr. 27/2022 au avut o pondere de 33,3% din livrările întregului an. Pe perioada de aplicare a ordonanţei, 53,5% din livrări au fost la preţ reglementat.
Cheltuielile cu redevenţa petrolieră (inclusiv redevenţa pentru activitatea de înmagazinare) au crescut cu 923,04 milioane lei faţă de anul anterior, respectiv, cu 123,17%, în principal ca urmare a creşterii preţului de referinţă luat în calculul acestei taxe. În ultimul trimestru al anului, cheltuiala cu redevenţa a scăzut semnificativ, datorită livrării a peste 90% din cantitatea vândută la preţ de 150 lei/MWh (conform OUG nr. 27/2022, preţul de redevenţă pentru aceste cantităţi este cel de 150 lei/MWh, nu cel de referinţă ).
Impozitul pe veniturile suplimentare din activitatea de vânzare a producţiei de gaze a crescut în 2022 cu 3,65 miliarde lei (289,81%) comparativ cu anul anterior. Impozitul a scăzut semnificativ în trimestrul al patrulea al anului 2022, datorită livrării a peste 90% din cantitatea vândută la preţ reglementat.
În 2022, pentru producătorii de energie electrică a fost introdus un impozit pe veniturile suplimentare din vânzarea de energie electrică/o contribuţie la Fondul de Tranziţie Energetică. Valoarea aferentă acestor două taxe a fost de 403,80 milioane lei. Grupul se aşteaptă ca nivelul acestei taxe să fie nesemnificativ în anul 2023, ca urmare a obligaţiei de a vinde energia electrică la preţul de 450 lei/MWh.
De asemenea, începând de anul trecut, pentru producătorii de gaze naturale a fost introdusă o contribuţie de solidaritate, ca urmare a implementării în legislaţia românească a Regulamentului (UE) 2022/1.854 al Consiliului din 6 octombrie 2022 privind o intervenţie de urgenţă pentru abordarea problemei preţurilor ridicate la energie. Valoarea aferentă anului 2022 este estimată la 995,65 milioane lei.
Romgaz a finalizat, în august 2022, achiziţia acţiunilor ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited (în prezent Romgaz Black Sea Limited) care deţine 50% din drepturile dobândite şi din obligaţiile asumate prin acordul petrolier pentru zona estică, zona de apă adâncă, a perimetrului offshore XIX Neptun din Marea Neagră. Preţul final de achiziţie a fost de 5.118,99 milioane lei, achiziţia fiind finanţată din fonduri proprii ale Romgaz şi un împrumut bancar de 1.606,5 milioane lei (325 milioane euro).
SNGN Romgaz SA este producător şi furnizor de gaze naturale în România, principalele segmente ale activităţii Grupului fiind explorarea, producţia de gaze naturale şi furnizarea de gaze naturale, înmagazinarea de gaze şi producerea de energie electrică. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica

