În Israel irigăm 70% din culturi cu apă purificată şi în acest fel reuşim să ne menţinem agricultura (ambasador)
Israel este o ţară cu foarte puţine resurse de apă, dar reuşim să menţinem agricultura pentru că 70% din culturi sunt irigate cu apă purificată, a declarat, joi, ambasadorul Israelului la Bucureşti, Reuven Azar, la finalul unei vizite efectuate în România de experţi din cadrul Autorităţii guvernamentale israeliene pentru apă şi canalizare (IWA).
"I-am invitat aici pentru că am dorit ca ei să înveţe despre sectorul apei din România şi, de asemenea, pentru a împărtăşi o parte din experienţa lor cu privire la diferitele soluţii pe care Israelul le-a dezvoltat pentru sectorul apei. După cum ştiţi, Israelul este o ţară cu foarte puţine resurse de apă. În medie, în Israel plouă doar cinci luni pe an, pentru perioade scurte de timp, avem o creştere uriaşă a populaţiei şi nu există suficientă apă. De aceea am dezvoltat diferite soluţii cu privire la gestionarea apelor, evitarea scurgerilor de apă, de purificare a apei, de desalinizare şi, desigur, soluţii moderne de irigaţii pentru a economisi apa. Deci, graţie tuturor acestor soluţii, am reuşit să aducem Israelul într-o poziţie în care, nu doar că avem suficientă apă pentru noi, dar reuşim chiar să exportăm apă către ţările vecine. Această vizită este concentrată pe segmentul purificării apelor şi gestionării apei", a precizat ambasadorul.
Potrivit sursei citate, delegaţia israeliană a vizitat zonele afectate de secetă din Călăraşi şi Buzău, pentru a înţelege care sunt problemele din teren, în contextul în care acestea încep să arate din ce în ce mai mult cu Israel, pentru că nu sunt suficiente resurse de apă potabilă adecvată pentru agricultură. De asemenea, specialiştii israelieni au împărtăşit o parte din experienţa lor cu privire la diferitele soluţii pe care Israelul le-a dezvoltat pentru sectorul apei.
"În Buzău, experţii s-au întâlnit cu primarul Buzăului, Constantin Toma, care face progrese cu un proiect foarte inovator la nivel european, nu doar la nivelul României, privind utilizarea apei purificate pentru agricultură. Avantajul pentru Autoritatea apelor din Israel este că ea reglementează întreaga utilizare a apei purificate în Israel. Nu ştiu dacă ştiţi acest lucru, dar în Israel irigăm 70% din culturi cu apă purificată, pentru că nu există suficientă apă din surse naturale pentru agricultură, şi în acest fel reuşim să ne menţinem agricultura, care altfel ar dispărea complet. Deci, Autoritatea apelor nu doar reglementează şi gestionează întregul sistem de apă din Israel, dar reglementează şi utilizarea apei purificate. Noi vrem să aflăm mai multe cu privire la ce se întâmplă aici şi să ajutăm cum putem în a împărtăşi soluţiile pe care le-am dezvoltat în Israel şi în acest fel vom putea coopera în viitor", a subliniat Reuven Azar.
La rândul său, Mella Shvartz, director general adjunct al Departamentului pentru Dezvoltarea Infrastructurilor de Apă şi Canalizare din cadrul IWA a explicat că toate investiţiile în acest sector se fac din preţul plătit de cetăţeni pentru apă, fără a depinde de bugetul de stat.
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
"Autoritatea de apă din Israel este o organizaţie guvernamentală, dar nu face parte din niciun minister, suntem independenţi, tocmai în sensul ca hotărârile să fie luate pe plan profesional. Sectorul de apă în Israel este un sector închis, adică toate investiţiile se fac de fapt din preţul pe care îl plătesc toţi cetăţenii acasă pentru apă, deci nu depindem de bugetul de stat, ceea ce este foarte important. În domeniul folosirii apelor uzate purificate suntem într-adevăr pe primul loc în lume: peste 85% din apele uzate sunt purificate şi distribuite în agricultură. Sunt câteva trepte de purificare şi acum am ajuns în stadiul în care avem o calitate a apei astfel încât aceasta se poate distribui chiar şi pentru legumele de mâncat, crea ce este încă o treaptă de purificare. În România, am avut plăcerea să vizităm câţiva agricultori şi eu personal am fost impresionată cum a avansat agricultura. Am întâlnit fermieri educaţi care vor să realizeze ceva, să reîntoarcă România să fie grânarul Europei. Am văzut sistemele de irigaţii, construite cu ani în urmă, dar care pot distribui apa necesară agriculturii. Ne-am întâlnit cu dl. primar Toma în Buzău şi am vorbit despre proiectul pilot iniţiat de el, care poate fi multiplicat în întreaga ţară, ne-am întâlnit cu reprezentanţii Ministerului Agriculturii, Ministerului Mediului, Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare şi Asociaţiei Române a Apei. I-am invitat să vină la noi, să le arătăm succesele noastre şi să continuăm să împărtăşim din experienţa noastră", a declarat Mella Shvartz.
Nu în ultimul rând, Itai Sagi, director al Departamentului Infrastructuri Urbane de Apă şi Canalizare, IWA, a punctat faptul că, trăind într-o zonă cu foarte puţine resurse de apă, au fost nevoiţi să inoveze pentru a fi mai eficienţi în acest domeniu.
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
"Pentru noi, provocarea din Israel este aceea că trăim într-o zonă cu foarte puţine resurse de apă şi asta ne-a făcut să inovăm întregul sector al apei, pentru a fi mai eficienţi în ceea ce priveşte managementul activelor şi desigur cu privire la noile surse de apă. În reglementările noastre, avem standarde de inginerie care obligă toate companiile de apă să îşi gestioneze activele şi, desigur, avem şi un program destinat reducerii pierderilor de apă de-a lungul anilor. Suntem foarte mândri de aceste reuşite. Toate acestea au fost realizate utilizând noi tehnologii şi asta înseamnă că putem monitoriza presiunea în conducte, avem modalităţi de a măsura toată apa care este utilizată de clienţi. Pentru toată apa care este livrată clienţilor utilizăm tehnologii de tip GIS (Geographic Information System) pentru a şti care sunt noile infrastructuri care sunt refăcute sau implementate în cadrul sistemului. Ştim care este situaţia, astfel încât avem informaţii mai bune atunci când vine vorba să investim bani într-un mod mai eficient", a concluzionat specialistul israelian. AGERPRES/(A - autor: Mariana Nica, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica


