Companiile din sectorul regenerabilelor cer eliminarea barierelor legislative ce opresc România să redevină exportator de energie
Asociaţiile companiilor din sectorul energiei regenerabile cer, la unison, eliminarea barierelor legislative care stopează România să redevină exportator de energie, conform unui comunicat remis, marţi, AGERPRES.
"RPIA (Asociaţia Industriei Fotovoltaice din România), RWEA (Asociaţia Română pentru Energie Eoliană) şi PATRES (Organizaţia Patronală a Producătorilor de Energie Regenerabilă din Romania), reprezentând producători, dezvoltatori şi prestatori de servicii şi echipamente din sectorul energiei regenerabile, cu o putere totală instalată de aproximativ 5 GW, solicită Guvernului reanalizarea proiectului de Ordonanţă de urgenţă privind unele măsuri pentru realizarea investiţiilor necesare dezvoltării infrastructurii energetice a României finanţate din fonduri alocate în cadrul capitolului REPowerEU", se menţionează în comunicat.
Reprezentanţii celor trei asociaţii subliniază că prevederile Proiectului OUG încalcă normele de concurenţă şi de ajutor de stat şi perturbă competitivitatea pe piaţa de energie prin derogarea exclusivă de la limita de 50 de hectare pentru obiectivele specifice producerii de energie electrică din surse regenerabile declarate de interes naţional şi concesionarea directă a terenurilor de către Agenţia Domeniilor Statului.
"În contextul în care entităţile publice acţionează pe piaţă în competiţie directă cu operatorii privaţi, dezvoltând capacităţi energetice indistinctibile, nu există nicio justificare obiectivă pentru exceptări legislative în considerarea unui interes naţional superior. Măsurile preconizate conduc la acordarea unui ajutor de stat care creează un avantaj concurenţial incompatibil cu piaţa internă şi cu prevederile legislaţiei europene, ca urmare a modificării condiţiilor schimburilor comerciale într-un mod care contravine interesului comun. Din preambulul Proiectului OUG rezultă că doar societăţile deţinute de stat vor beneficia de Măsurile prevăzute în document. Cităm din actul normativ: "se impune modificarea Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul derogării în cazul proiectelor implementate de entităţi ale Statului Român". Conform Comunicării Comisiei Europene "un stat membru care introduce o diferenţiere între întreprinderi trebuie să fie în măsură să demonstreze că aceasta este justificată de natura şi economia generală a sistemului în cauză." În cazul de faţă, nu există niciun element obiectiv relevant de diferenţiere între societăţile deţinute de stat şi cele private care să justifice crearea acestor avantaje, ambele categorii de societăţi dezvoltând acelaşi gen de proiecte şi fiind competitori pe aceeaşi piaţă", semnalează sursa citată.
Actorii din sectorul regenerabilelor menţionează că, în justificare, Nota de Fundamentare menţionează expres "blocajul total" cauzat de modificările aduse Legii fondului funciar.
"Subliniem că această situaţie nu este rezultatul amendamentelor recente, ci al interpretării arbitrare a Legii 254/2022 de către Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care blochează sistematic procedura de introducere a terenurilor agricole din extravilan în intravilan prin refuzul de a emite avizul privind clasa de calitate pentru terenuri cu o suprafaţă mai mare de 50 de hectare. MADR îşi motivează acţiunile prin referire la procedura reglementată de Legea 254/2022 privind excepţiile, act normativ care nu a adus nicio modificare regulilor generale de edificare a construcţiilor, limitându-se doar la a introduce o nouă excepţie referitoare la proiectele regenerabile de mici dimensiuni. Ceea ce s-a dorit a fi o înlesnire administrativă pentru proiectele de mici dimensiuni, este interpretat de MADR drept singurul temei legal pentru dezvoltarea de proiecte regenerabile, în contradicţie vădită cu dispoziţiile Legii 18/1991 şi Ordinului MADR 1056/2018 care reglementează în continuare procedura de introducere a terenurilor din extravilan în intravilan pentru realizarea construcţiilor", se mai precizează în comunicat.
În Adresa transmisă premierului României, Nicolae Ciucă, asociaţiile de profil au prezentat soluţiile legislative pentru eliminarea blocajului pentru toţi investitorii din piaţă, respectiv deblocarea proiectelor care depăşesc 50 ha, prin unul dintre următoarele mecanisme: introducerea unei prevederi în Proiectul OUG prin care să se elimine limita de 50 de hectare din art. 92 alin. (2) lit. j) din Legea nr. 18/1991, astfel încât toate proiectele regenerabile să poată fi amplasate pe terenuri situate în extravilan având clasa de calitate III, IV sau V, indiferent de investitor şi de suprafaţa terenului sau introducerea unei prevederi în Proiectul OUG conform căreia se prevede expres că obiectivele de investiţii care nu se încadrează în art. 92 alin. (2) litera j) datorită faptului că depăşesc 50 de hectare, procedura de autorizare se va derula potrivit art. 91 şi 921 alin. (1) din Legea 18/1991 şi art. 471 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismului (respectiv prin introducerea terenului în intravilan pe baza unui plan urbanistic zonal, urmată de scoaterea din circuitul agricol a suprafeţei relevante din respectivul teren în temeiul articolului 23 alin. (3) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii).
RPIA, RWEA şi PATRES solicită reanalizarea Proiectului OUG şi modificarea acestuia în sensul eliminării prevederilor prin care se implementează măsurile pentru realizarea investiţiilor necesare dezvoltării infrastructurii energetice a României finanţate din fonduri alocate în cadrul capitolului REPowerEU.
"Cerem, aşadar, deblocarea proiectelor care depăşesc 50 ha pentru toţi investitorii. Atingerea ţintelor naţionale şi europene privind ponderea energiei electrice produse din surse regenerabile nu poate deveni o realitate decât prin eforturile comune şi colaborarea între sectorul public şi cel privat, precum şi în baza unui cadru legislativ stabil şi predictibil, capabil să asigure menţinerea unui mediu concurenţial echilibrat", solicită reprezentanţii celor trei asociaţii.
RPIA - Asociaţia Industriei Fotovoltaice din România reprezintă un număr de 29 de membri, producători, dezvoltatori, prestatori de servicii şi echipamente din sectorul energiei fotovoltaice.
RWEA - Asociaţia Română pentru Energie Eoliană reprezintă o putere instalată în România de 3 GW de energie eoliană deţinută de companii precum Enel, Engie, EDP, CEZ etc, în urma unor investiţii de peste 5 miliarde euro şi în acelaşi timp dezvoltatori şi furnizori de servicii conexe acestei industrii.
PATRES - Organizaţia Patronală a Producătorilor de Energie Regenerabilă din Romania are 109 membri, producători de energie regenerabilă din toate sursele (apă, vânt, soare, biomasă) cu o putere instalată de peste 1,8 GW şi investiţii în România de peste 2,7 miliarde euro. AGERPRES/(AS-autor: Nicoleta Gherasi, editor: Andreea Marinescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica

