Poşta Română: Cei care nu au intrat încă în posesia cardurilor de energie urmează să le primească până la sfârşitul lunii
Persoanele care nu au intrat încă în posesia cardurilor de energie acordate de Guvern urmează să le primească până la sfârşitul lunii, iar cele care le-au primit pot realiza plăţi pentru facturile la utilităţi, anunţă luni Compania Naţională Poşta Română (CNPR).
"Compania Naţională Poşta Română oferă, de astăzi, posibilitatea celor care au intrat în posesia cardului de energie să realizeze plăţi pentru facturile la utilităţi. Cei care nu au intrat încă în posesia voucherelor acordate de Guvern persoanelor vulnerabile urmează să le primească până la sfârşitul lunii. Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a virat, în conturile Poştei Române, sumele de bani destinate persoanelor vulnerabile, astfel că, de astăzi, beneficiarii de sprijin pot utiliza ajutorul pentru plata facturilor la energie prin trei modalităţi: a) Direct la poştaş, la domiciliul beneficiarului, prin mandat poştal. Dacă optează pentru plata la domiciliu, beneficiarii trebuie fie să ceară acest lucru direct poştaşului, fie să solicite prezenţa unui poştaş la domiciliul său, apelând Call Center-ul Poştei Române, la numărul de telefon 031.9966; b) Prin mandat poştal, la orice oficiu poştal din mediul urban sau la oficiul poştal în raza căruia îşi are domiciliul beneficiarul, în mediul rural; c) Online, prin intermediul aplicaţiei informatice pe care Poşta Română o pune la dispoziţia beneficiarilor", se spune într-un comunicat al Poştei Române.
Solicitarea de plată online poate fi realizată accesând site-ul Poştei Române, www.posta-romana.ro, la secţiunea "Compensare energie". Acolo, beneficiarul înregistrează cererea, fiind îndrumat pas cu pas pentru încărcarea documentelor. La final, primeşte pe e-mail o confirmare că solicitarea de plată a fost înregistrată, explică CNPR.
În cel mult 5 zile mai primeşte, tot pe e-mail, o altă confirmare că cererea sa a fost soluţionată. În cazul în care vreunul dintre documentele încărcate se dovedeşte a fi necorespunzător, beneficiarul este notificat în acest sens.
"Îndemnăm beneficiarii să folosească plata online. Astfel, se va reduce presiunea cozilor de la oficiile poştale, pentru că tendinţa este să mergi direct la Poştă să faci plata. Utilizând aplicaţia, însă, plăţile se pot face direct de acasă. O altă modalitate comodă prin care se pot plăti facturile la energie este direct la poştaş, care va fi echipat cu terminal mobil smart tip PDA. Poştaşul poate fi chemat acasă, fie apelând Call Center-ul Poştei Române, fie prin solicitare directă atunci când aduce pensiile sau corespondenţa", a declarat Valentin Ştefan, directorul general al Companiei Naţionale Poşta Română.
Cardul de energie acordă beneficiarilor posibilitatea achitării facturilor curente sau restante pentru: energie electrică, energie termică în sistem centralizat, butelie cu GPL propan pentru încălzire (exclus butelie GPL butan pentru uz casnic - gătit), gaze, lemne pentru foc (exclus lemne de construcţii, lemne în vederea prelucrării etc.), păcură, peleţi şi alte materiale doar pentru încălzire (de pildă, apă geotermală, cărbune, brichete rumeguş).
"Reamintesc faptul că, pentru prima tranşă, acest sprijin poate fi folosit până la vară, aşa că nu este nevoie să se grăbească nimeni, oamenii au tot timpul să îşi achite datoriile prin intermediul ajutorului oferit de Guvern din bani europeni. Cei care sunt într-o situaţie incertă şi se verifică zilele acestea dacă sunt într-adevăr eligibili, să stea fără grijă pentru că nu există riscul să nu primească ajutorul dacă li se cuvine, conform legii. Listele se actualizează, se vor tipări şi pentru ei carduri, vor avea, de asemenea, timp până la vară să epuizeze prima tranşă", a declarat Marcel Boloş, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
Documentele obligatorii necesare pentru efectuarea de plăţi prin mandat poştal sunt următoarele: cardul de energie valabil la data la care se efectuează plata prin servicii de mandat poştal, în original, actul de identitate al beneficiarului de sprijin, în original, documentul/documentele justificativ/justificative prin care face dovada datoriei curente şi/sau restante faţă de furnizorul de energie şi/sau, după caz, faţă de asociaţia de proprietari/locatari: facturi, certificat de validare a datoriei, bonuri fiscale.
Cardurile de energie, atât pentru tranşa I, cât şi pentru tranşa a II-a, pot fi folosite până la data de 27 decembrie 2023. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica

