Comisia Europeană: Nu s-a amânat încasarea celei de-a doua tranşe PNRR; aceasta este încă în stadiul de evaluare
Încasarea celei de-a doua tranşe din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă nu s-a amânat, aceasta fiind încă în stadiul de evaluare la nivelul Comisiei Europene, informează CE.
Totodată, reprezentanţii Comisiei precizează că reforma pensiilor speciale (jalon 215) nu este cuprinsă în cea de-a doua cerere de plată, ci va fi cuprinsă în cea de-a treia cerere de plată.
"Pensiile speciale nu ţin de competenţele Uniunii Europene (UE). Cu toate acestea, pentru ca România să primească fondurile alocate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR), aceasta trebuie să îndeplinească satisfăcător reformele referitoare la pensiile speciale la care ţara s-a angajat prin acest plan. Revizuirea vizează toate pensiile speciale, inclusiv a celor militare, cu scopul de a le alinia cu principiul contributivităţii, şi face parte dintr-o reformă mai amplă a sistemului public de pensii, reprezentând un element cheie al Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României", se menţionează în precizările CE.
De asemenea, reprezentanţii Comisiei subliniază că pentru toate ţintele şi jaloanele incluse în PNRR există un dialog constant între autorităţile române şi Comisia Europeană, însă o evaluare oficială este realizată în momentul în care autorităţile transmit o cerere de plată.
Conform anexei la decizia Consiliului de punere în aplicare a PNRR, trebuie realizată o analiză a pensiilor speciale în vederea identificării unor soluţii concrete care să vizeze simplificarea acestora şi corectarea inechităţilor dintre beneficiarii acestor categorii de pensii şi beneficiarii sistemului public de pensii din punct de vedere al aspectului contributivităţii, luând în considerare şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
"Se are în vedere acordarea de asistenţă tehnică (prin intermediul unei licitaţii publice) pentru a realiza o analiză ex ante a reformei sistemului de pensii, pentru a elabora legislaţia care va sta la baza reformei şi pentru a realiza o analiză ex post şi o evaluare a impactului. Implementarea reformei va fi finalizată până la 30 martie 2023", se menţionează în anexă.
Potrivit jalonului din PNRR, pachetul privind pensiile poate include legi separate privind regimul general şi pensiile speciale. Noul cadru legislativ va revizui pensiile speciale şi le va alinia la principiul contributivităţii. Nu se vor crea noi categorii de pensii speciale, iar categoriile actuale vor fi raţionalizate. Pensiile speciale se calculează în prezent pe baza principiului contributivităţii, a vechimii în profesie şi a reajustării procentului legat de veniturile obţinute. Perioada minimă de cotizare este similară cu cea aplicată în fondul public de pensii. Protecţia deciziilor Curţii Constituţionale se va referi numai la pensiile magistraţilor, nu şi la alte categorii, şi se va referi numai la limitele explicite din argumentele Curţii.
"Nicio pensie specială nu poate depăşi venitul obţinut în cursul perioadei de cotizare", conform jalonului.
Fostul preşedinte al PNL Florin Cîţu a scris în urmă cu două zile, pe pagina sa de Facebook, că tranşa 2 din PNRR întârzie şi, "la cum arată proiectul de lege al pensiilor de serviciu, cred că trebuie să ne luăm adio de la aceşti bani".
Senatul a prelungit, luni, în plen, termenul pentru adoptarea proiectului de lege al Guvernului privind reducerea cheltuielilor cu pensiile de serviciu, de la 45 la 60 de zile.
Proiectul de lege al Guvernului vizează reducerea cheltuielilor cu pensiile şi indemnizaţiile de serviciu, jalon inclus în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
Modificările propuse de Guvern vizează calculul pensiilor de serviciu plecând de la vechimea în specialitate, reducerea procentului de calcul raportat la venitul obţinut, stagiul de contributivitate minim fiind similar celui aplicat în sistemul public de pensii.
"Nicio pensie de serviciu nu va putea să mai depăşească veniturile obţinute în perioada activă, (...) pensiile de serviciu urmând să fie calculate în funcţie de contributivitate", se arată în expunerea de motive a proiectului de lege. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Gherasi, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Raffel (E.ON): România are cel mai mare preț al electricității din Europa, cu investiții corecte, poate scădea semnificativ
România are, în prezent, cel mai mare preț al electricității din toată Europa, dar, cu investiții corecte, acesta poate scădea semnificativ, a declarat, marți, directorul general al E.ON România, Volker Raffel, într-o conferință de specialitate. 'Când vorbim despre electricitate, România, deși are î
Piața rezidențială încetinește, dar rămâne rezilientă; Capitala recuperează mare parte din începutul slab de an (raport)
Piața rezidențială din România a încetinit în prima jumătate a anului, după câțiva ani de creștere puternică, dar datele nu arată o corecție majoră, indică raportul Colliers pentru primul semestru, dat marți publicității. Bucureștiul a recuperat mare parte din începutul slab de an și a încheiat primele șase
Bursa de la București, în scădere ușoară după 40 de minute de la debutul tranzacțiilor
Bursa de Valori București (BVB) era în scădere ușoară, marți, după 40 de minute de la debutul ședinței, iar valoarea schimburilor se cifra la 9,34 milioane de lei (1,78 milioane euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a depreciat cu
Bușoi: România are ca țintă să instaleze 10 GW de energie solară și eoliană, până la sfârșitul deceniului
România are o țintă foarte ambițioasă ca, până la sfârșitul deceniului, să instaleze 10 GW de energie solară și eoliană, iar în săptămânile și lunile următoare ne vom concentra și pe stocare, în principal în baterii, dar și pe stocarea hidro, a declarat, marți, secretarul de stat în Ministerul Energiei Cristian Bușoi, l
Metz (AHK România): Eficiența energetică este un subiect despre care nu se vorbește atât de mult în România
Eficiența energetică este un subiect pe care, poate, nu se pune accent și despre care nu se vorbește atât de mult în România și, de aceea, trebuie să creștem conștientizarea pe acest subiect, a declarat, marți, președintele Camerei de Comerț Româno - Germană (AHK Romania), Sebastian Metz, la o conferință de specialitate.
Asociația Română a Apei organizează ExpoApa, cel mai mare eveniment dedicat industriei apei
Asociația Română a Apei (ARA) organizează, în perioada 8-10 septembrie, la ROMEXPO, ExpoApa 2026, cel mai mare eveniment dedicat industriei apei din România. Ediția din acest an reunește aproape 90 de expozanți din România și alte 12 țări din Europa și va aduce peste 4.000 de participanți din întreaga regiune: rep
AHK Romania organizează, marți, o conferință pe tema eficienței energetice
Camera de Comerț Româno-Germană (AHK Romania) organizează, marți, o conferință pe tema eficienței energetice, la care sunt așteptați să participe decidenți și experți din domeniu. Evenimentul este organizat în cadrul unei delegații de afaceri, cu participarea unor companii germane care vin cu soluții inovatoare pentru renovare ener
Hidroelectrica majorează, din octombrie, prețul energiei pentru clienții noi și pentru contractele ajunse la termen
Hidroelectrica ajustează, începând cu luna octombrie 2026, prețul energiei active pentru clienții noi și pentru contractele care ajung la termen, de la 0,45 lei/kWh la 0,515 lei/kWh, informează compania printr-un comunicat. 'Ajustarea reprezintă o creștere de aproximativ 13% a prețului energiei active și se situează sub nivelul cumulat al infla
CITR: Noua procedură de valorificare a Șantierului Naval Mangalia permite accelerarea procesului de vânzare
CITR va continua, ca urmare a sentinței pronunțate luni, demersurile pentru valorificarea Șantierului Naval Mangalia prin organizarea de licitații în conformitate cu prevederile Codului de Procedură Civilă. Conform unui comunicat al CITR, noul cadru de valorificare permite accelerarea procesului și organizarea succesivă a licitațiilor, în cazul &ic
UPDATE Circulația trenurilor între Ovidiu-Ramificația Borcea- Fetești, reluată
Circulația feroviară între Ovidiu - Ramificația Borcea și Fetești a fost reluată pe ambele fire, începând cu ora 18:34, informează Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' SA, printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, la ora 18:18, cu avizul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, circulația trenurilor a fost reluată pe firul I, pe di
Corendea (AUR): Zborul București-Beijing face parte dintr-un cadru mai larg al unor colaborări pe care le-am intensificat cu China
Zborul direct București-Beijing, inaugurat vineri, face parte dintr-un cadru mai larg al unor colaborări cu China care au fost intensificate de cel puțin 2 ani și pe care dorim să le realizăm cu suc
AAC consideră inacceptabil plafonul de 100 lei/hectar acordat fermierilor din sectorului vegetal afectați de secetă
Plafonul de 100 de lei/hectar acordat fermierilor din sectorul vegetal afectați de secetă nu poate fi acceptat în condițiile în care proiectul de act normativ aflat în consultare prevede suma de maximă de 523 de lei/hectar, atrage atenția Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC), într-o scrisoare deschisă transmisă, luni, autorităților.
Datoriile firmelor la buget urcă la 77,6 miliarde lei în trimestrul II; peste 48.000 de companii au restanțe (analiză)
Suma totală a restanțelor firmelor din România către bugetul de stat și bugetele sociale a atins 77,6 miliarde lei, în creștere față de cele 77 miliarde lei raportate în trimestrul I al anului, arată datele platformei de analiză financiară RisCo.ro. Totodată, numărul firmelor cu datorii neachitate a ajuns la 48.028, cu peste
BNR lansează o bancnotă aniversară dedicată lui Eugeniu Carada, din 14 septembrie
Banca Națională a României (BNR) va lansa în circuitul numismatic, începând din 14 septembrie, o bancnotă aniversară pentru colecționare, imprimată pe suport de polimer, precum și o coală specială formată din patru bancnote, cu tema 'Eugeniu Carada, întemeietorul Băncii Naționale a României - 190 de ani de la naștere'.
ANCOM: Platformele online trebuie să ofere clienților mai multe mecanisme pentru a-și apăra drepturile
Platformele online trebuie să se asigure că informațiile privind posibilitatea utilizării serviciului de soluționare extrajudiciară a litigiilor sunt ușor accesibile pe interfața lor online, clare și ușor de utilizat, transmite Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), într-un comunicat remis, luni, AGERPRES.









