MIPE: Cardurile de energie au fost distribuite la peste un milion de locuinţe
Cardurile de energie prin care sunt sprijinite persoanele vulnerabile pentru plata facturilor la utilităţi au fost distribuite la peste un milion de locuinţe (puncte de consum) până marţi, 14 februarie, informează Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).
Cardurile, oferite din fonduri europene nerambursabile ce erau în risc de pierdere în perioada de programare 2014-2020, sunt emise şi distribuite de Compania Naţională Poşta Română.
În topul judeţelor cu cele mai multe carduri distribuite se numără Bacău (43.200 de carduri), Argeş (47.416 de carduri), Buzău (30.835 carduri), Maramureş (33.000 de carduri) şi Brăila (30.060 de carduri).
În total, 1,7 milioane de carduri au fost tipărite şi distribuite către oficiile poştale, aferente punctelor de consum pentru care nu este nevoie de niciun fel de clarificare privind eligibilitatea. Restul de 700.000 de carduri urmează să ajungă la cei îndreptăţiţi în baza OUG 166/2022 până la 20 februarie, precizează MIPE.
Potrivit sursei citate, aproximativ 2,8 milioane de puncte de consum, la care locuiesc peste 4 milioane de beneficiari, vor fi sprijinite cu două tranşe de 700 lei pentru achitarea facturilor la utilităţi, în contextul crizei energetice.
"Poşta Română s-a mobilizat exemplar şi a livrat deja cardurile de energie la un milion de locuinţe. Pentru că restul sunt deja în oficiile poştale, suntem siguri că până la 20 februarie vom finaliza distribuirea pentru cei care au fost declaraţi eligibili fără să fie nevoie de clarificări. De la acel moment se pot efectua plăţi, prin cele trei metode deja cunoscute: direct la poştaş, la oficiu sau prin intermediul aplicaţiei pentru care zilele acestea se fac ultimele teste. Foarte important, pentru cei care sunt într-o situaţie incertă şi se verifică zilele acestea dacă sunt într-adevăr eligibili, le transmit să stea fără grijă pentru că nu există riscul să nu primească ajutorul dacă li se cuvine conform legii. Cei care au primit cardul trebuie să ştie că pot să facă plăţi pentru tranşa I până la vară, nu este nevoie să se grăbească. Iar cei care nu sunt siguri de situaţia lor pot suna la 0319966 şi vor primi clarificări", a declarat ministrul Marcel Boloş.
Lista finală a beneficiarilor eligibili este realizată în urma unui proces în care sunt implicaţi Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerul de Finanţe, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Telecomunicaţii şi Agenţia Naţionale de Administrare Fiscală.
MIPE explică, în context, şi motivele pentru care acest sprijin nu a fost oferit direct în numerar.
"A fost necesară abordarea acestui mecanism pentru a crea posibilitatea ca toate formele de energie să poată fi decontate, incluzând aici şi energia termică aferentă încălzirii în cazul blocurilor şi locuinţelor colective, cât şi faptul că această măsură se va deconta 100% din fonduri europene, fiind obligatorie păstrarea unei piste de audit şi asigurarea trasabilităţii întregului flux financiar, până la plata facturilor la nivelul individual al beneficiarului eligibil al măsurii", se arată în comunicatul instituţiei.
Procesul de printare şi împlicuire a cardurilor a început la 25 ianuarie iar de la 1 februarie primele carduri au ajuns către beneficiari. În continuare, potrivit calendarului asumat, începând de la 20 februarie se vor efectua plăţile pentru facturile curente şi restante.
Serviciile sau produsele care se pot plăti cu cardul de energie sunt electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleţi şi alte materiale de încălzire.
Venitul net per coabitant, la nivelul unui loc de consum, nu trebuie să depăşească 2.000 lei pentru a beneficia de sprijin. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).
TPBI: Liniile 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate sâmbătă seară, cu ocazia meciului FCSB - Corvinul
Liniile de transport public 85, 90, 104 și 143 ar putea fi deviate temporar sâmbătă seară, cu ocazia meciului de fotbal dintre FCSB și Corvinul Hunedoara, programat de la ora 20:30, pe Arena Națională, potrivit unui comunicat al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). Modificările de traseu vor fi aplica

