Legea laptelui şi a produselor lactate, acţiune mixtă ANSVSA-ANPC-ANAF pentru informarea operatorilor economici
Medicii veterinari de la direcţiile judeţene sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi a municipiului Bucureşti, în colaborare cu inspectori ai Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, vor merge, începând de luni, în echipe mixte, în hypermarketuri, supermarketuri şi magazine alimentare, pentru a-i informa şi consilia pe operatorii economici cu privire la responsabilităţile ce le revin, ca urmare a intrării în vigoare a Legii laptelui şi a produselor lactate.
Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), remis luni AGERPRES, agenţilor economici li se va aduce la cunoştinţă faptul că produsele pe bază de lapte cu adaos de grăsimi şi/sau proteine, altele decât cele lactate, produsele alimentare şi specialităţile din grăsimi hidrogenate sau vegetale pot fi comercializate într-un spaţiu de prezentare şi vânzare bine delimitat, pe rafturi separate faţă de laptele şi produsele lactate autentice, cu informarea explicită a cumpărătorului cu privire la conţinutul acestor produse.
De asemenea, se va verifica modul de etichetare şi prezentare a produselor alimentare în locul în care sunt expuse, precum şi alte informaţii oferite în legătură cu acestea, prin orice mijloc de informare în masă, care nu trebuie să inducă în eroare consumatorii.
La finalizarea acţiunilor de informare la faţa locului, medicii veterinari oficiali, în colaborare cu inspectorii ANPC şi ANAF, vor întocmi note de constatare, în care se vor menţiona măsurile şi termenele stabilite pentru conformare. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Euro, lira turcească și lekul albanez, în topul schimburilor valutare pentru români în sezonul estival (analiză)
Euro, lira turcească și lekul albanez se află în topul preferințelor românilor atunci când vine vorba despre schimburi valutare în timpul vacanțelor de vară, arată o analiză de specialitate, publicată marți. Conform datelor Tavex, cererea pentru valută în sezonul estival urmează principalele destinații de vacanță ale românil
Adoptarea proiectului Conturilor Individuale de Investiții, primul pas de la cultura economisirii la cea a investițiilor (specialist)
Adoptarea de către Senat a proiectului de lege privind Conturile Individuale de Investiții pentru Viitor (CIIV) transmite un semnal clar privind schimbarea modului de administrare a capitalului: de la simpla economisire către investiții și construirea de active, consideră specialiștii unei platforme de profil. Senatul a adoptat, pe 29 iunie, un proiect de lege
(P)De la cumpărături la economii: cum Garanti BBVA s-a adaptat nevoilor clienților săi
Într-o perioadă în care obiceiurile financiare ale oamenilor se schimbă constant, băncile trebuie să găsească modalități noi de a răspunde cerințelor clienților. Digitalizarea, accesul rapid la servicii și flexibilitatea au devenit priorități pentru consumatori, iar instituțiile fi
PwC: Marii contribuabili vor depune anual, din 2026, dosarul prețurilor de transfer la ANAF
Marii contribuabili vor avea obligația să depună anual, în format electronic, dosarul prețurilor de transfer pentru tranzacțiile aferente anului 2026, în baza noilor ordine publicate de ANAF, care modifică și regulile privind acordurile de preț în avans, relevă o analiză PwC România. Potrivit sursei citate, ANAF a publicat, pe 2 iulie,
BNR: România rămâne pe ultimul loc în UE la intermediere financiară
România continuă să ocupe ultima poziție în Uniunea Europeană în funcție de ponderea creditului neguvernamental în PIB, indicatorul situându-se la 22%, față de media europeană de 66%, potrivit Raportului asupra stabilității financiare al BNR. 'România continuă să se situeze pe ultima poziție în Uni
BNR: Litigiile generate de amenzile privind ROBOR pot depăși valoarea sancțiunilor aplicate băncilor
Litigiile care ar putea fi inițiate de clienții băncilor în urma amenzilor aplicate de Consiliul Concurenței în cazul ROBOR ar putea genera pierderi semnificativ mai mari decât cuantumul sancțiunilor, avertizează Banca Națională a României în Raportul asupra stabilității financiare publicat luni. Potrivit raportul
MMAP: Programul Rabla 2026 pentru persoane fizice va fi lansat în condiții similare cu cele din 2025
Programul Rabla 2026 pentru persoane fizice va fi lansat în formatul similar cu programul care a funcționat în ultima sesiune dedicată persoanelor fizice din anul 2025, iar bugetul total alocat se ridică la 300 de milioane de lei, a anunțat luni Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Astfel, introducerea noilor criterii privind
BNR: Creditele neperformante ale companiilor au urcat la 5,6%, în martie 2026
Calitatea portofoliului de credite acordate companiilor nefinanciare s-a deteriorat, rata creditelor neperformante (NPL) urcând la 5,6% în martie 2026, cu 1,2 puncte procentuale mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce pe segmentul populației aceasta s-a îmbunătățit, arată Raportul asupra stabilității financiare publicat l
BNR: Riscurile la adresa stabilității financiare se mențin ridicate, pe fondul dezechilibrelor interne și al tensiunilor geopolitice
Riscurile la adresa stabilității financiare se mențin la un nivel ridicat, similar evaluărilor din raportul anterior, pe fondul persistenței dezechilibrelor și vulnerabilităților interne, precum și al amplificării tensiunilor geopolitice la nivel global, potrivit Raportului asupra stabilității financiare din iunie 2026, publicat luni de Banca Națională a Români
Transformările din industria auto impun reevaluarea politicilor de prețuri de transfer (opinie)
Tranziția către vehicule electrice, volatilitatea costurilor și reorganizarea lanțurilor de aprovizionare impun reevaluarea periodică a politicilor de prețuri de transfer și a modului în care sunt distribuite funcțiile, riscurile și profiturile în cadrul grupurilor multinaționale, potrivit unui material de opinie publicat de Deloitte România.
Ministerul Finanțelor a împrumutat luni peste 1,575 miliarde lei de la bănci
Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, luni, 1,575 miliarde lei de la bănci, prin două emisiuni de titluri de stat, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Astfel, MF a atras 463,3 milioane de lei printr-o emisiune de obligațiuni cu o maturitate reziduală la 106 luni, la un randament mediu de 6,65% pe an.
Dăianu: Nu modelul de creștere este vinovat pentru dezechilibre, ci erorile de politici macroeconomice și calitatea instituțiilor
Dezechilibrele macroeconomice ale României sunt cauzate de erori de politici macroeconomice și de slăbiciunea instituțiilor, nu de modelul de creștere economică, iar aderarea la zona euro nu este posibilă atât timp cât România înregistrează deficite mari, afirmă președintele Consiliului Fiscal, Daniel Dăianu, într-un material de op
Sindicaliști feroviari, despre măsura de colectare a sesizărilor online: Investițiile au fost amânate ani la rând, iar subfinanțarea a devenit o constantă
Problemele din sistemul feroviar sunt cauzate de lipsa investițiilor și de subfinanțarea cronică, nu de activitatea salariaților, iar realitatea căii ferate nu poate fi înțeleasă doar prin sesizările transmise online de călători, susțin reprezentanții Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane. Luni, ministrul interimar al
Bulgaria și România, țările UE cu cele mai mari creșteri ale prețurilor producției industriale în luna mai
Prețurile produselor care ies pe porțile fabricilor au crescut atât în zona euro cât și în Uniunea Europeană (UE) în luna mai, însă România se numără printre statele membre cu cele mai mari creșteri ale prețurilor producției industriale în ritm anual, arată datele publicate luni de Eurostat. Conform acestor date,
Loteria Română: A fost câștigat premiul de categoria I de 4,074 milioane de lei la tragerea Noroc de duminică
Premiul de categoria I în valoare de 4,074 milioane de lei la tragerea Noroc de duminică a fost câștigat, a anunțat, luni, Loteria Română. Biletul norocos a fost jucat la o agenție loto din Covasna. Joi, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică









