Randamentele aşteptate de investitori au înregistrat o tendinţă de creştere pe parcursul anului 2022 (analiză)
Randamentele aşteptate de investitori au înregistrat o tendinţă de creştere pe parcursul anului, atingând la finalul anului 2022 valori cu aproximativ 3 puncte procentuale mai ridicate comparativ cu cele înregistrate în anul precedent, arată o analiză sectorială a EY România.
Din perspectiva evoluţiilor faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cele mai mari creşteri ale costului capitalului s-au păstrat la nivelul sectorului de servicii medicale (+7,7 p.p.) şi cel al tehnologiei informaţiei (+4,6 p.p.). Pe fondul generalizat al scăderilor de randament comparativ cu trimestrul al treilea al anului 2022, cele mai mari variaţii pot fi observate în sectorul proprietăţilor imobiliare (-1,8 p.p.) şi al materiilor prime (-1,2 p.p.). O excepţie notabilă este şi evoluţia trimestrială înregistrată în cazul bunurilor de larg consum (-1,1 p.p. faţă de trimestrul anterior), consemnată după o creştere solidă în trimestrele anterioare.
Perspectivele privind economia mondială s-au deteriorat pe parcursul anului 2022, ca urmare a invaziei Ucrainei de către Rusia. Pe fondul unei creşteri economice mai modeste şi al unei inflaţii mai ridicate şi mai persistente decât se anticipase, au fost resimţite presiuni asupra preţurilor mărfurilor, cu efect pe lanţul valoric global. Spre finalul anului, evoluţia economică a fost superioară celei estimate anterior, pe seama impulsionării activităţii în sectoarele critice, generată şi de măsurile de sprijin guvernamental. Conform datelor preliminare aferente finalului de an, se conturează o creştere economică timidă pentru perioada următoare, în mare parte influenţată de impactul înăspririi politicilor monetare.
În acelaşi timp, chiar dacă efectele asupra lanţurilor de aprovizionare au fost observate pe tot parcursul anului 2022 şi au afectat activitatea economică, impactul constrângerilor privind producţia şi activitatea economică începe să se diminueze. În acest sens, pentru ultimul trimestru al anului 2022 s-a înregistrat o stagnare a randamentului aşteptat de investitori în sectorul produselor industriale în relaţie cu trimestrul al treilea (comparativ cu scăderea înregistrată în trimestrul al doilea faţă de primul trimestrul al anului curent).
"Comparativ cu trimestrele anterioare ale anului 2022, observăm o stagnare relativă a randamentelor aşteptate de investitori în contextul ultimelor evoluţii macroeconomice şi geopolitice. Chiar dacă dobânzile de referinţă ale băncilor centrale au continuat să fie majorate şi este posibil să fie majorate şi în continuare, împingând costurile de împrumut la cel mai mare nivel de după 2008, se remarcă faptul că paşii de creştere sunt la niveluri mai scăzute faţă de deciziile anterioare. Exceptând sectorul serviciilor medicale, al tehnologiei informaţiei şi cel al produselor industriale, toate celelalte sectoare analizate au înregistrat scăderi ale costului capitalului în acest trimestru", a declarat Ileana Guţu, partener şi coordonator al departamentului de Evaluare, modelare financiară şi analize economice, EY România.
La finalul trimestrului al patrulea 2022, chiar dacă tendinţa este una de scădere faţă de trimestrul anterior, se constată faptul că randamentele cerute de investitori rămân aproape de maximumul perioadei de 7 ani analizate (cu sectorul serviciilor medicale la nivel maxim) şi, totodată, se menţine tendinţa din trimestrul anterior, respectiv înregistrarea celor mai scăzute randamente la nivelul sectoarelor de telecomunicaţii şi tehnologia informaţiei.
Analiza se bazează pe datele financiare disponibile la sfârşitul celui de-al patrulea trimestru (T4) al anului 2022, publicate de companiile listate din 10 sectoare: bunuri de consum şi de larg consum, energie, servicii financiare, servicii medicale, produse industriale, tehnologia informaţiei, materii prime, proprietăţi imobiliare şi servicii de telecomunicaţii.
Majoritatea multiplicatorilor financiari au consemnat o tendinţă de scădere, fiind angrenate chiar şi sectoarele care au înregistrat creşteri semnificative în perioadele anterioare.
Pe fondul estimărilor privind menţinerea scenariului politicilor monetare la un nivel suficient de agresiv pentru a determina reducerea inflaţiei în intervalul ţintă, dar şi al decelerarării creşterii economice, sectorul proprietăţilor imobiliare a înregistrat din nou cea mai mare scădere a multiplicatorului EBITDA, ajungând la cel mai scăzut nivel din ultimii 7 ani, urmat de cel al energiei, şi el la minimumul aceleiaşi perioade.
Sectoarele care au înregistrat evoluţii trimestriale pozitive din perspectiva multiplicatorului EBITDA sunt cele ale tehnologiei informaţiei, al bunurilor de consum, dar şi al produselor industriale.
"În ciuda reducerii ritmului de creştere a produsului intern brut al României observat în trimestrul al patrulea al anului 2022, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi în contextul prelungirii conflictului din Ucraina, acesta denotă totuşi o creştere robustă. Pentru anul 2022, ajustările de creştere economică sunt de natură pozitivă - ultima ajustare fiind de 0,3 p.p., de la 4,6% la 4,9% - pe fondul aportului semnificativ al sectorului construcţiilor, dar şi al creşterii investiţiilor raportate în ultima parte a anului. Chiar dacă un scenariu prudent în ceea ce priveşte evoluţia economiei pentru perioada următoare este probabil, pe fondul presiunilor inflaţioniste, al contracţiei economice în Europa, al problemelor aferente lanţurilor de aprovizionare şi al evoluţiei preţurilor la energie, considerăm că o creştere a investiţiilor prin intrările de fonduri europene - programe operaţionale şi PNRR - poate constitui un punct de susţinere solid pentru creşterea economică din acest an", a precizat Ileana Guţu.
Instrumentul de analiză sectorială este dezvoltat de Echipa de evaluare, analiză economică şi modelare financiară (Valuation, Modelling and Economics - VME) din cadrul departamentului de Strategie şi Tranzacţii al EY România, iar analiza sectorială poate fi accesată în secţiunea site-ului EY "Valuation Insights"/"Perspective de Evaluare", baza de date fiind actualizată trimestrial. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni
Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).


