Transgaz, pregătită să îşi trimită echipele tehnice în Turcia, ca să ajute la remedierea avariilor provocate de cutremure
Transgaz îşi manifestă întreaga disponibilitate ca echipele sale tehnice de intervenţie să ajute compania Botas, care operează şi exploatează infrastructura de transport gaze naturale din Turcia, la remedierea avariilor provocate de cutremurele puternice recente, acestea fiind pregătite să efectueze urgent deplasarea în acest scop.
"Aflând de efectele puternicelor cutremure produse azi noapte şi astăzi în Turcia şi care prin avarii şi explozii au afectat şi infrastructura de transport gaze naturale, Transgaz - cel mai mare OTS din centrul şi sud estul Europei, înţelege ce înseamnă avarii la SNT, mai ales în timpul iernii, şi îşi exprimă întregul sprijin faţă de colegii de la Botas, compania care operează şi exploatează infrastructura de transport gaze naturale din Turcia, care e importantă şi pentru tranzitul gazelor naturale din zona Mării Caspice către Europa. Având în vedere bunele relaţii de cooperare dintre Transgaz şi Botas, între cele două companii fiind încheiat în urmă cu un an un Memorandum de Înţelegere pentru participarea în comun la proiecte privind diversificarea rutelor de aprovizionare cu gaze naturale şi creşterea siguranţei energetice, pentru a remedia cât mai urgent aceste avarii, Transgaz îşi manifestă întreaga disponibilitate ca echipele sale tehnice de intervenţie să ajute la remedierea avariilor produse infrastructurii de transport gaze naturale, fiind pregătite să efectueze urgent deplasarea în acest scop", se arată într-un comunicat al Transgaz.
În acest sens, directorul general al SNTGN Transgaz, Ion Sterian, a transmis în cursul zilei de luni o scrisoare ministrului adjunct al Energiei şi Resurselor Naturale, Alparslan Bayraktar, precum şi directorului general al Botas Petroleum Pipeline Corporation, Burhan Ozcan, prin care şi-a arătat disponibilitatea completă pentru ca specialiştii companiei să se deplaseze de urgenţă în Turcia, pentru a ajuta la remedierea avariilor pe care cutremurele care au afectat această ţară le-au adus sistemului de transport gaze naturale.
"Domnul Burhan Ozcan a răspuns manifestându-şi recunoştinţa faţă de solidaritatea şi sprijinul oferite de către Transgaz. În numele companiei Transgaz, domnul director general, Ion Sterian, transmite sincere condoleanţe familiilor persoanelor care şi-au pierdut viaţa în urma acestor cutremure şi îşi exprimă speranţa pentru recuperarea rapidă a persoanelor rănite", se mai spune în comunicat.
Un puternic seism cu magnitudinea 7,8 a lovit luni dimineaţă Turcia şi Siria. Cutremurul a avut epicentrul în provincia Kahramanmaraş şi a zguduit sudul Turciei şi nordul Siriei în timpul nopţii, la ora locală 4:17 (1:17 GMT). De asemenea, un alt seism, cu magnitudinea 6,7, a avut loc în aceeaşi regiune, aproximativ zece minute mai târziu, la ora 4:28 (1:28 GMT), la o adâncime de circa 9 kilometri, a indicat USGS.
Acestea au fost urmate de un nou seism puternic, cu magnitudinea 7,7, în aceeaşi regiune, în jurul orei 10:25 GMT.
Bilanţul comun, încă provizoriu, a depăşit 2.600 de morţi în Turcia şi Siria, relatează luni AFP. Potrivit ministrului turc al Sănătăţii, Fahrettin Koca, în urma seismelor şi-au pierdut viaţa 1.651 de persoane în Turcia, cel puţin 11.159 au fost rănite. Un număr de 3.471 de clădiri s-au prăbuşit şi există temeri că bilanţul morţilor şi al răniţilor ar putea creşte.
În Siria, cel puţin 1.000 de persoane şi-au pierdut viaţa după cutremurul care a avut loc luni dimineaţa şi al cărui epicentru a fost în ţara vecină Turcia, potrivit unui ultim bilanţ stabilit în baza cifrelor furnizate de Ministerul sirian al Sănătăţii şi de echipele de salvatori, relatează AFP.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătăţii, 570 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 1.403 au fost rănite în regiunile aflate sub control guvernamental în provinciile Alep, Latakia, Hama şi Tartous. În zonele aflate sub controlul grupărilor rebele din nord-vest, cel puţin 430 de persoane au murit şi peste 1.050 au fost rănite, potrivit echipelor de salvare. AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Citiţi şi:
* VIDEO LIVE UPDATE Mii de morţi şi răniţi în Turcia şi Siria în urma unei serii de seisme
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni
Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).


