Guvernul a adoptat o Hotărâre care modifică Regulamentul de valorificare a masei lemnoase
Guvernul a adoptat marţi o Hotărâre care modifică Regulamentul de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, oferind posibilitatea valorificării în mod direct, fără licitaţie şi fără negociere, şi a lemnului rotund şi despicat de lucru pentru consumul propriu al persoanelor fizice.
Hotărârea pentru modificarea şi completarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 715/2017, a fost adoptată la propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi implementează principiile prevăzute în Legea nr. 46/2008 referitoare la valorificarea superioară a masei lemnoase, la sprijinirea dezvoltării rurale prin prelucrarea locală a masei lemnoase şi la prioritatea alocării resurselor de materiale lemnoase din pădurile proprietate publică, necesare încălzirii locuinţelor populaţiei.
"Hotărârea aprobată astăzi aduce o serie de modificări importante în ceea ce priveşte accesul la resursele lemnoase, atât pentru populaţie, cât şi pentru agenţii economici. Astfel, s-a reglementat posibilitatea valorificării în mod direct, fără licitaţie şi fără negociere, pe lângă lemnul de foc, şi a lemnului rotund şi despicat de lucru pentru consumul propriu al persoanelor fizice, al unităţilor de interes local, precum şi pentru consumul propriu al persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale, întreprinderilor familiale, asociaţiilor şi fundaţiilor înfiinţate conform legii. S-a reglementat participarea prin licitaţie electronică pentru rezervarea resurselor lemnoase din proprietate publică, ceea ce va duce la creşterea numărului de operatori", a declarat ministrul Mediului, Barna Tanczos, potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului transmis marţi AGERPRES.
Tanczos a precizat, totodată, că prin actul normativ s-a reglementat posibilitatea de participare la licitaţiile publice organizate de administratorii fondului forestier proprietate publică a statului pentru vânzarea lotului/piesei de lemn fasonat şi a operatorilor economici care deţin certificat de atestare ca producător din industria mobilei, dar şi a operatorilor economici care deţin precontract de servicii de prelucrare primară a lemnului fasonat încheiat cu producătorii din industria mobilei care deţin certificat de atestare privind capacitatea de industrializare a lemnului.
Astfel, preţul de pornire la licitaţie/negociere se fundamentează pe principiile economiei de piaţă, corelat cu condiţia de livrare, pe fiecare lot/piesă personalizată, pentru volumul brut şi nu separat volum net şi coajă, cum a fost până în prezent. Modificarea este determinată de faptul că în SUMAL 2.0 se urmăreşte trasabilitatea materialelor lemnoase până la nivel de subprodus, precizează Ministerul Mediului.
De asemenea, se reduce perioada până la care se poate organiza preselecţia, de la 5 şi respectiv 3 zile lucrătoare, la 2 zile lucrătoare anterior licitaţiei şi se reduce documentaţia pe care operatorul economic o depune la licitaţie, prin obţinerea unor informaţii publice referitoare la identificarea operatorului economic şi la capacitatea de exploatare atestată, preluate de comisia de licitaţie de la instituţiile care le deţin.
Tot prin acest HG se aduc clarificări cu privire la preselecţia pentru licitaţia electronică şi la procedurile de urmat în cadrul licitaţiei electronice. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
(P) Eco Sud marchează un moment istoric pentru România. 100% din deșeurile generate în regiunea București–Ilfov sunt tratate înainte de eliminare
România face un pas major către modelul european de economie circulară. Încep&ac
Zece județe din vest, nord-vest și sud-vest se vor afla miercuri sub Cod galben de caniculă
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, o atenționare Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate pentru zece județe situate în vestul, nord-vestul și sud-vestul țării. Potrivit meteorologilor, miercuri, în Banat, Crișana, Maramureș și în vestul Transilvaniei vor fi temperaturi deosebit de ridicate și
Raffel (E.ON): România are cel mai mare preț al electricității din Europa, cu investiții corecte, poate scădea semnificativ
România are, în prezent, cel mai mare preț al electricității din toată Europa, dar, cu investiții corecte, acesta poate scădea semnificativ, a declarat, marți, directorul general al E.ON România, Volker Raffel, într-o conferință de specialitate. 'Când vorbim despre electricitate, România, deși are î
Piața rezidențială încetinește, dar rămâne rezilientă; Capitala recuperează mare parte din începutul slab de an (raport)
Piața rezidențială din România a încetinit în prima jumătate a anului, după câțiva ani de creștere puternică, dar datele nu arată o corecție majoră, indică raportul Colliers pentru primul semestru, dat marți publicității. Bucureștiul a recuperat mare parte din începutul slab de an și a încheiat primele șase
Bursa de la București, în scădere ușoară după 40 de minute de la debutul tranzacțiilor
Bursa de Valori București (BVB) era în scădere ușoară, marți, după 40 de minute de la debutul ședinței, iar valoarea schimburilor se cifra la 9,34 milioane de lei (1,78 milioane euro). Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a depreciat cu
Bușoi: România are ca țintă să instaleze 10 GW de energie solară și eoliană, până la sfârșitul deceniului
România are o țintă foarte ambițioasă ca, până la sfârșitul deceniului, să instaleze 10 GW de energie solară și eoliană, iar în săptămânile și lunile următoare ne vom concentra și pe stocare, în principal în baterii, dar și pe stocarea hidro, a declarat, marți, secretarul de stat în Ministerul Energiei Cristian Bușoi, l
Metz (AHK România): Eficiența energetică este un subiect despre care nu se vorbește atât de mult în România
Eficiența energetică este un subiect pe care, poate, nu se pune accent și despre care nu se vorbește atât de mult în România și, de aceea, trebuie să creștem conștientizarea pe acest subiect, a declarat, marți, președintele Camerei de Comerț Româno - Germană (AHK Romania), Sebastian Metz, la o conferință de specialitate.
Asociația Română a Apei organizează ExpoApa, cel mai mare eveniment dedicat industriei apei
Asociația Română a Apei (ARA) organizează, în perioada 8-10 septembrie, la ROMEXPO, ExpoApa 2026, cel mai mare eveniment dedicat industriei apei din România. Ediția din acest an reunește aproape 90 de expozanți din România și alte 12 țări din Europa și va aduce peste 4.000 de participanți din întreaga regiune: rep
AHK Romania organizează, marți, o conferință pe tema eficienței energetice
Camera de Comerț Româno-Germană (AHK Romania) organizează, marți, o conferință pe tema eficienței energetice, la care sunt așteptați să participe decidenți și experți din domeniu. Evenimentul este organizat în cadrul unei delegații de afaceri, cu participarea unor companii germane care vin cu soluții inovatoare pentru renovare ener
Hidroelectrica majorează, din octombrie, prețul energiei pentru clienții noi și pentru contractele ajunse la termen
Hidroelectrica ajustează, începând cu luna octombrie 2026, prețul energiei active pentru clienții noi și pentru contractele care ajung la termen, de la 0,45 lei/kWh la 0,515 lei/kWh, informează compania printr-un comunicat. 'Ajustarea reprezintă o creștere de aproximativ 13% a prețului energiei active și se situează sub nivelul cumulat al infla
CITR: Noua procedură de valorificare a Șantierului Naval Mangalia permite accelerarea procesului de vânzare
CITR va continua, ca urmare a sentinței pronunțate luni, demersurile pentru valorificarea Șantierului Naval Mangalia prin organizarea de licitații în conformitate cu prevederile Codului de Procedură Civilă. Conform unui comunicat al CITR, noul cadru de valorificare permite accelerarea procesului și organizarea succesivă a licitațiilor, în cazul &ic
UPDATE Circulația trenurilor între Ovidiu-Ramificația Borcea- Fetești, reluată
Circulația feroviară între Ovidiu - Ramificația Borcea și Fetești a fost reluată pe ambele fire, începând cu ora 18:34, informează Compania Națională de Căi Ferate 'CFR' SA, printr-un comunicat. Potrivit sursei citate, la ora 18:18, cu avizul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, circulația trenurilor a fost reluată pe firul I, pe di
Corendea (AUR): Zborul București-Beijing face parte dintr-un cadru mai larg al unor colaborări pe care le-am intensificat cu China
Zborul direct București-Beijing, inaugurat vineri, face parte dintr-un cadru mai larg al unor colaborări cu China care au fost intensificate de cel puțin 2 ani și pe care dorim să le realizăm cu suc
AAC consideră inacceptabil plafonul de 100 lei/hectar acordat fermierilor din sectorului vegetal afectați de secetă
Plafonul de 100 de lei/hectar acordat fermierilor din sectorul vegetal afectați de secetă nu poate fi acceptat în condițiile în care proiectul de act normativ aflat în consultare prevede suma de maximă de 523 de lei/hectar, atrage atenția Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC), într-o scrisoare deschisă transmisă, luni, autorităților.
Datoriile firmelor la buget urcă la 77,6 miliarde lei în trimestrul II; peste 48.000 de companii au restanțe (analiză)
Suma totală a restanțelor firmelor din România către bugetul de stat și bugetele sociale a atins 77,6 miliarde lei, în creștere față de cele 77 miliarde lei raportate în trimestrul I al anului, arată datele platformei de analiză financiară RisCo.ro. Totodată, numărul firmelor cu datorii neachitate a ajuns la 48.028, cu peste










