Investiţiile în startup-urile româneşti au crescut de 12 ori în ultimii 6 ani (raport)
Startup-urile româneşti accelerează adopţia tehnologiei şi inovaţiei, atrăgând investiţii în valoare totală de 101,7 milioane de euro în 2022, cifră care plasează România pe locul cinci în Europa Centrală şi de Est, potrivit unui raport realizat de How to Web în parteneriat cu KPMG.
Romanian Venture Report se află la cea de-a treia ediţie, oferă o imagine completă asupra investiţiilor cu capital de risc ridicate de startup-urile româneşti în fiecare an şi analizează tipurile de tranzacţii, evoluţia faţă de anii precedenţi, cele mai promiţătoare industrii sau tehnologii dezvoltate de startup-urile care au ridicat investiţii, dar şi relaţia României cu ecosistemul european de investitori şi tehnologie.
Pe lângă o creştere de peste 12 ori, înregistrată în ultimii şase ani, anul 2022 aduce şi o majorare în numărul de tranzacţii, de la 71 în anul 2021 la 73 în anul 2022, respectiv în volumul total al tranzacţiilor, de la 91,4 milioane de euro în 2021 la 101,7 milioane de euro în 2022.
"Investiţiile de venture capital care au implicat startup-uri româneşti au rezistat provocărilor puternice care au venit pe parcursul anului anterior dinspre scena globală de tehnologie sau economie, în general. După finalul lui 2022, observăm semnale puternice că astfel de tranzacţii reprezintă un portofoliul mult dorit de către investitorii români, dar şi de către cei est europeni sau globali", a explicat Alexandru Agatinei, CEO How to Web.
Potrivit raportului, volumul tranzacţiilor de tip seria A aproape s-a triplat faţă de anul precedent, trecând de la 15,3 milioane de euro în 2021 la 42,6 milioane de euro în 2022. Numărul acestora s-a dublat, de asemenea, de la 3 în 2021 la 6 în 2022.
Volumul tranzacţiilor pre-seed a scăzut cu 15,9%, ajungând la 2,7 milioane de euro, comparativ cu 3,3 milioane de euro din anul precedent. Numărul de tranzacţii pre-seed a rămas aproape de nivelul anului precedent, 19 în 2022 comparativ cu 20 în 2021.
Totodată, volumul tranzacţiilor de tip seed a crescut cu 29%, ajungând la 56,4 milioane de euro faţă de 43,4 milioane de euro în 2021.
O creştere pozitivă se poate observa şi în volumul tranzacţiilor încheiate ca prima rundă care a crescut cu 40%, în timp ce volumul rundelor încheiate ca follow-on (investiţii ulterioare primei runde) au rămas la un nivel similar faţă de anul precedent.
"A deveni o companie tech de succes are mai mult de-a face cu perseverenţa şi caracterul fondatorului decât cu o idee mare sau cu inspiraţia. Fondatorii, echipele lor şi susţinătorii lor trebuie să îşi alimenteze gândurile, să-şi asume riscuri cu abordări neconvenţionale, creative şi să construiască şi să promoveze inovaţia. Ca urmare, rezultate precum cele pe care le vedem în Romanian Venture Report nu sunt doar posibile, ci reprezintă continuarea cu succes a unei industrii în regiunea noastră în plină ascensiune", consideră Rene Schob, partner KPMG, Head of Tax and Legal.
Romanian Venture Report este un material de referinţă pentru investitori, startup-uri şi antreprenori din întreaga regiune, care pot identifica trenduri şi interese conectate cu activitatea globală de investiţii cu capital de risc.
How to Web a susţinut în ultimul deceniu scena regională de antreprenoriat şi inovaţie în domeniul tehnologiei şi a accelerat adoptarea culturii startup prin evenimente, programe şi conţinut de top. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Marinescu, editor: Mariana Nica, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Chisăliță: Decizia privind repornirea Unității 2 de la Cernavodă va fi luată luni
Decizia privind repornirea Unității 2 a Centralei Nuclearoelectrice de la Cernavodă va fi luată luni, după analizarea evoluției nivelului Dunării, care trebuie să mai crească cu cel puțin 10 - 15 centimetri, au declarat sâmbătă ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, și directorul centralei, Romeo Urjan. 'În momentul de față, se
ONRC: Aproape 101.000 de persoane fizice și juridice, înmatriculate în primele nouă luni din 2026
Numărul înmatriculărilor de persoane fizice și juridice a scăzut în primele nouă luni din 2026 cu 8,94% comparativ cu aceeași perioadă din 2025, totalizând 100.975 de înmatriculări, din care 55.751 SRL și 40.800 PFA, conform datelor publicate pe site-ul Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC), consultate de AGERPRES.
Gheorghe (FPSC): Statul să aibă în calcul susținerea unor unități de producție care să genereze plusvaloare, pentru repornirea economiei
Statul român ar trebui să aibă în calcul, atunci când vorbește despre repornirea economiei, unități de producție care să genereze plusvaloare, susținute prin niște programe foarte clare, cum ar fi acordarea de credite cu dobânzi subvenționate și energie ieftină, astfel încât să fim competitivi, a declarat, vineri, vicepreședintele
Galați: Creditorii au aprobat planul de vânzare a combinatului Liberty și secției Tubular; prețul de pornire - 200 milioane euro
Creditorii Liberty Galați SA și Liberty Tubular Products Galați SA au aprobat noul plan de restructurare, care prevede vânzarea combinatului siderurgic și a secției Tubular prin negociere directă, la un preț de pornire de 200 de milioane de euro, fără TVA, pentru ambele active, informează administratorii concordatari CITR și Euro Insol.
Erbașu (FPSC), despre salariul minim: O necesitate pentru oameni, dar, în cele mai multe situații, o imposibilitate pentru companii
Constructorii români au de recuperat peste un miliard de euro pentru proiectele din PNRR, însă sunt în continuare datorii destul de mari consemnate și în dreptul altor proiecte, cum ar fi Anghel Saligny, caz în care autoritățile locale au destul de mult de plată către companiile de construcții, a declarat, vineri, președintele Federației
Chirițoiu: În câteva zile aprobăm preluarea de către Premier a rețelelor de energie din Oltenia; în esență, recreăm CEZ-ul
Consiliul Concurenței va aproba în câteva zile preluarea de către Premier Energy a Distribuție Energie Oltenia (DEO), în esență recreându-se CEZ-ul, a afirmat, vineri, președintele instituției, Bogdan Chirițoiu, la un eveniment de specialitate. 'Ce ar fi interesant pe partea de non-investigații, terminăm Premier, o
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România (minister)
Dezvoltarea interconectărilor de energie electrică și gaze naturale reprezintă o prioritate pentru România, având în vedere poziția geografică, infrastructura existentă și potențialul de producție energetică al țării, susține ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, care a participat în aceste zile, la Zagreb, la reuniunea ministerială a Grupului la Niv
Chirițoiu: Discutăm cu Ministerul Energiei și apoi cu Finanțele să venim cu garanții de stat pentru a ajuta marii consumatori de energie
Consiliul Concurenței discută cu Ministerul Energiei acordarea de garanții de stat producătorilor de regenerabile, astfel încât aceștia să poată livra energie mai ieftină marilor consumatori industriali, un mecanism prevăzut de legislația europeană, dar fără impact direct asupra bugetului de stat, pentru a ne putea respecta în continuare ținta de deficit bu
Centrala de la Cernavodă livra în sistemul energetic 191 MW, la ora 18:45
Unitatea 1 a centralei de la Cernavodă livra 191 de MW în rețea (3,04% din total), la ora 18:45, după ce vineri după-amiaza a fost resincronizată la Sistemul Energetic Național, conform datelor în timp real publicate pe site-ul Transelectrica. Cea mai mare cantitate de energie era asigurată din hidrocarburi, respectiv 33,07% (2.081 MW) și surse hid
Hanga: Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București a ajuns la 345.000, la finalul trimestrului trei
Numărul conturilor de investiții la Bursa de Valori București (BVB) a ajuns la 345.000 la sfârșitul trimestrului al treilea din acest an, în creștere cu 20.000 numai în ultimele trei luni, a declarat vineri președintele BVB, Radu Hanga, la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Mergem înainte, 2026, sfârșitul trimestrului tr
MEDAT oferă expertiză în economie, digitalizare și turism pentru aderarea Albaniei la UE
România este pregătită să împărtășească Albaniei experiența acumulată în procesul de aderare la Uniunea Europeană și să ofere expertiză în domeniile economiei, antreprenoriatului, digitalizării și turismului, se arată într-un comunicat al ministerului de resort. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului,
Black Friday 2026/Volumele procesate pentru toate metodele de plată au ajuns la 763 milioane de lei, vineri seara
Volumele procesate pentru toate metodele de plată, cu ocazia 'Black Friday' 2026, au ajuns la 763 de milioane de lei, relevă datele prezentate, vineri seara, de către Elena Gheorghe, manager de țară PayU România și Ungaria. 'Până la ora aceasta (17:45, n.r.) avem 763 de milioane de lei în volume procesate pentru t
Tribunalul București a deschis procedura de insolvență a Dan Air; compania a anunțat că va continua zborurile regulate
Tribunalul București a dispus, vineri, deschiderea procedurii generale a insolvenței Dan Air, la cererea companiei, care și-a declarat intenția de reorganizare, operatorul aerian anunțând, de asemenea, că își continuă activitatea de zbor regulat. 'Prin încheierea pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2026, în dosarul nr. 3523/93/202
Nazare: Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027
Impozitarea proprietăților la valoarea de piață nu va fi introdusă din 2027, această măsură urmând să fie analizată gradual, spre finalul perioadei de consolidare fiscală, când România va reveni la ținta de deficit bugetar de 3%, a anunțat vineri ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, prezent la CONCORDIA SUMMIT 2026. 'Ce pot să vă spun
Cererile pentru ajutorul de încălzire trebuie depuse până pe 20 noiembrie pentru a beneficia de sprijin și în această lună
Persoanele singure și familiile care îndeplinesc condițiile legale trebuie să depună, până la data de 20 noiembrie, cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și documentele justificative, pentru a putea beneficia de sprijin începând cu această lună, a anunțat Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS).


