Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de joi

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 30,89 milioane de lei (6,32 milioane euro).
Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,37%, până la 12.228,21 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, cu 0,35%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a încheiat pe plus cu 0,34%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis în scădere cu 0,41%.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a consemnat o creştere de 0,41%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a apreciat cu 0,70%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a avansat cu 0,19%.
Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Medlife, cu 8,58 milioane de lei, urmate de titlurile Băncii Transilvania, care au generat schimburi în valoare de 5,68 milioane de lei, şi de cele ale Fondului Proprietatea - 5,09 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Comelf (+8,55%), Şantierul Naval Orşova (+6,12%) şi Oil Terminal (+3,97%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile Prebet (-7,45%), Casa de Bucovina - Club de Munte (-2,53%) şi BVB (-2,16%). AGERPRES/(AS - editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ministrul Transporturilor a solicitat instituțiilor și companiilor din subordine proiecte de eficientizare și reorganizare
Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Ciprian-Constantin Șerban, a dat dispoziție, vineri, instituțiilor și companiilor din subordinea ministerului să pregătească proiecte de eficientizare și reorganizare (dacă este cazul). 'Astăzi am dat o dispoziție către toate instituțiile și companiile din subordinea Ministerului Transporturilo
Wizz Air: Interdicția facturării bagajelor de mână ar face zborurile mai scumpe
Călătoria cu avionul va fi mai scumpă în cazul în care s-ar adopta propunerea eurodeputaților cu privire la introducerea unei interdicții pentru companiile aeriene de a factura bagajele mici de mână. 'Ne opunem ferm propunerii Parlamentului European, care ar distruge actuala libertate comercială și ar face zborurile mai s
Nazare: Numărul membrilor Comitetului Interministerial al Exim Banca Românească a fost redus la 5 membri; indemnizația, diminuată la 5.000 lei
Numărul membrilor membrilor Comitetului Interministerial care coordonează activitatea Exim Banca Românească a fost redus, prin Hotărâre de Guvern, la 5 membri, iar indemnizațiile acestora au fost diminuate la 5.000 lei, a anunțat, vineri, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. 'Astăzi, prin Hotărâre de Guvern, am redus n
VIDEO Bolojan: TVA va fi reașezată, foarte probabil, la două praguri
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că foarte probabil vor exista două praguri de TVA și a arătat că o decizie în acest sens va fi luată săptămâna viitoare.
CES a scos, vineri, de pe ordinea de zi a ședinței plenului proiectul de Ordonanță privind plafonarea sporului pentru condiții vătămătoare
Consiliul Economic și Social (CES) a retras vineri de pe ordinea de zi a ședinței Plenului proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului pentru stabilirea unor măsuri privind personalul plătit din fonduri publice, proiect ce prevede plafonarea sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare până la 300 lei brut lunar, conform unei adrese trimise inițiator
Plafonarea adaosului comercial pentru alimentele de bază a fost prelungită până la 30 septembrie 2025
Guvernul a prelungit vineri, cu trei luni, termenul de aplicare a OUG nr. 67/2023, care vizează limitarea temporară a adaosului comercial la produse alimentare de bază, până la 30 septembrie 2025. Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), măsura are ca scop combaterea creșterii excesive a prețuril
Românii privesc cu optimism viitorul AI, dar se tem pentru jobul lor (studiu)
Peste trei sferturi dintre români (76%) văd în Inteligența Artificială (AI) o oportunitate pentru economie și societate, deși jumătate dintre aceștia recunosc și riscuri, adoptând o poziție echilibrată în ceea ce privește dezvoltarea acestui tip de tehnologie. Potrivit unui studiu recent referitor la percepția româ
CES a avizat favorabil proiectul de OUG privind tichetul electronic de energie și a făcut recomandări de completare
Consiliul Economic și Social a avizat, vineri, favorabil proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului privind introducerea unui mecanism de sprijin pentru consumatorii casnici de energie electrică aflați în situația de sărăcie energetică, sub forma unui tichet electronic, și a formulat o serie de recomandări de completare. 'Consili
Buzoianu: Există măsuri ce pot fi luate acum pentru a preveni sau atenua efectele avertizărilor meteorologice și hidrologice
Planurile detaliate de apărare împotriva inundațiilor trebuie analizate de urgență și implementate fără întârziere toate măsurile care nu sunt încă aplicate oriunde apar situații critice, a afirmat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, cu ocazia Comitetului ministerial pentru situații de urgență (CMSU), întrunit vineri
Burlacu (BNS): Greva - reacție la ajustările drastice privind veniturile salariaților; cu siguranță vor fi și disponibilizări
Blocul Național Sindical (BNS) nu exclude declanșarea grevei ca răspuns la preconizatele ajustări salariale ale angajaților din sectorul public și la posibilele disponibilizări din sectorul bugetar, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, Mircea Burlacu, vicepreședintele cu atribuții executive - juridic și relații de muncă din cadrul confederației sindicale.
ANOFM a atras fonduri europene suplimentare de peste 270 de milioane de euro pentru proiecte pe piața mnncii
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) a atras fonduri europene nerambursabile suplimentare în valoare de 270,355 milioane de euro pentru derularea de proiecte de sprijinire a accesului și menținerea pe piața muncii, respectiv pentru măsuri integrate și personalizate pentru ocuparea tinerilor. 'Față de alocarea ini
Sindicaliștii APIA amenință cu proteste masive în cazul diminuării sporului pentru condiții vătămătoare
Diminuarea sporului pentru condiții vătămătoare va genera proteste masive în rândul salariaților Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), care pot culmina cu grevă generală, susțin reprezentanții Sindicatului National APIA. 'Având în vedere proiectul Ordonanței de Urgență trimis pentru obținere av
Greenpeace va face recurs la acțiunea Tribunalului București de respingere a suspendării acordului de mediu pentru Neptun Deep
Tribunalul București a respins vineri acțiunea Greenpeace România de suspendare a acordului de mediu pentru proiectul Neptun Deep, organizația non-guvernamentală anunțând că va face recurs și va formula plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) cu privire la problema cheltuielilor de judecată. Potrivit sursei citate, Tribunalul
BNS intră în stare de alertă față de măsurile Guvernului privind angajații din sectorul public
Blocul Național Sindical (BNS) a decis intrarea în stare de alertă a organizației, având în vedere impactul major ce l-ar putea avea modificările legislative asupra angajaților, în special în absența unui dialog social real și a consultării cu partenerii sociali, a anunțat vineri confederația sindicală în urma ședinței Biroului Național Co
Deficit bugetar de 3,39% din PIB, după primele cinci luni din 2025
Deficitul bugetar s-a situat la 3,39% din PIB, după primele cinci luni din 2025, comparativ cu 3,41% din PIB în perioada similară a anului trecut, potrivit datelor publicate vineri de Ministerul Finanțelor (MF). 'Execuția bugetului general consolidat în primele cinci luni ale anului 2025 s-a încheiat cu un deficit de 64,23 miliarde lei, r