ANIS deschide sesiunea de înscriere pentru "Premiile de Excelenţă ale Industriei IT", ediţia 2023
Asociaţia Patronală a Industriei de Software şi Servicii (ANIS) dă startul înscrierilor la "Premiile de Excelenţă ale industriei IT", ediţia 2023, competiţia anuală menită să recompenseze cele mai performante companii din industria IT românească, dar şi produsele, proiectele şi iniţiativele prin care acestea s-au remarcat în 2022.
Conform unui comunicat remis AGERPRES, premiile vor fi decernate în cadrul Galei ANIS care are loc, tradiţional, în prima parte a anului.
Companiile se pot înscrie la următoarele categorii: Education Program of the Year, CSR Program of the Year, Startup of the Year, R&D project of the Year, Software Outsourcing Project of the Year, Software Product of the Year, Company of the Year.
"Un premiu special - ANIS Member of the Year - va fi acordat de către echipa executivă a Asociaţiei acelui membru din comunitate care s-a remarcat prin implicarea în dezvoltarea industriei de software şi servicii. Pentru toate celelalte categorii de premii, un juriu independent va evalua proiectele înscrise şi va selecta finaliştii şi câştigătorii competiţiei", se menţionează în comunicat.
Companiile pot trimite aplicaţii pentru "Premiile de Excelenţă ale industriei IT", ediţia 2023, indiferent dacă sunt sau nu sunt membre ANIS, completând pe site formularele dedicate fiecărei categorii. Orice companie poate aplica pentru una sau mai multe categorii.
Potrivit sursei citate, perioada de înscriere este 10 ianuarie - 8 februarie 2023.
"Premiile de Excelenţă ale industriei IT" este o competiţie cu tradiţie pentru industria IT autohtonă, prima ediţie fiind organizată în 2015. În 2022, au fost desemnaţi câştigători: Bit Sentinel, Endava, Brio, ATOS IT Solutions and Services, Wipro Technologies, Medicai şi Zitec.
ANIS reprezintă interesele companiilor IT româneşti şi sprijină dezvoltarea industriei locale de software şi servicii, creşterea atât a companiilor implicate în proiecte de externalizare, cât şi a celor care generează proprietate intelectuală, prin crearea de produse. În cadrul ANIS sunt reunite atât companii mici, cât şi multinaţionale, firme cu capital românesc sau străin, cu sedii în toate marile centre IT din ţară, ceea ce asigură asociaţiei reprezentativitate la nivel naţional. AGERPRES/(AS - autor: Nicoleta Bănciulea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Reliberalizarea pieței de gaze, programul ''gas release'' și gazele din Marea Neagră, șansa României de a fi hub energetic
Reliberalizarea pieței de gaze, reluarea programului de tipul ''gas release'' și extragerea gazelor din Marea Neagră ar putea fi șansa Românie de a deveni o piață reprezentativă, acel hub energetic despre care se tot vorbește, a afirmat, luni, președintele Adunării Generale a Acționarilor Bursei Române de Mărfuri, Septimiu Stoica, la Forum
INS: Prețurile de consum au fost de 1,8 ori mai mari în august 2026 față de media anului 2017
Prețurile de consum din România au fost, în august 2026, de 1,8 ori mai mari decât media anului 2017, cele mai importante scumpiri fiind înregistrate la energia electrică, asigurările RCA și unele produse alimentare, potrivit unei analize realizate de președintele Institutului Național de Statistică (INS), Tudorel Andrei.
Stoica (BRM): Suntem în șantier pentru alte produse ingenioase; anunțăm în premieră că pregătim contractele de tip spread
Bursa Română de Mărfuri pregătește contractele spread, care înseamnă să cumperi de pe o piață și să vinzi pe altă piață, și vom fructifica o dezvoltare teritorială, după ce am achiziționat o bursă de gaze naturale din Bulgaria, a declarat, luni, președintele Adunării Generale a Acționarilor Bursei Române de Mărfuri, Septimiu Stoica, la Forumul Gazel
Telefoane noi cu sistem de operare Android, vândute cu amenințări informatice preinstalate, avertizează experții
O nouă cercetare Bitdefender arată că unele telefoane noi ieftine cu sistem de operare Android sunt puse pe piață cu amenințări informatice preinstalate, ceea ce le permite atacatorilor să desfășoare fraude publicitare și să controleze terminalele de la distanță. Potrivit unei cercetări date publicității luni, este vorba despre campania de ame
Ministerul Finanțelor a împrumutat luni 695 milioane de lei de la bănci
Ministerul Finanțelor (MF) a împrumutat, luni, 695 milioane lei de la bănci, printr-o emisiune de obligațiuni de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 81 luni, la un randament mediu de 7,14% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR). Valoarea nominală a emisiunii a fost de 500 milioane de lei, iar
George Niculescu: Discuția referitoare la introducerea tarifului binom și la gaze este încă în analiză la nivelul ANRE
Discuția referitoare la introducerea tarifului binom și pe piața de gaze este încă în analiză la nivelul autorității de reglementare din perspectiva costurilor pe care acest tarif îl poate avea asupra unei anumite categorii de consumatori, a declarat, luni, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), George
Vânzările de locuințe au scăzut cu peste o treime în București-Ilfov și cu 17% la nivel național, în trimestrul III (analiză)
Numărul caselor și apartamentelor vândute în regiunea București-Ilfov a scăzut cu peste o treime în trimestrul al treilea din 2026, comparativ cu perioada similară a anului trecut, în timp ce la nivel național declinul a fost de 17%, potrivit unei analize realizate de compania de consultanță imobiliară SVN Romania. Conf
Niculescu (ANRE): Problema pe care trebuie să ne-o punem e ce facem cu gazul pe care îl extragem din Marea Neagră în 2027
O scădere a prețului la gaze nu se vede în perioada următoare și problema pe care ar trebui să ne-o punem este ce facem cu gazul natural pe care începem să-l extragem din Marea Neagră la începutul anului 2027, a transmis, luni, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), George Niculescu, la Forumul Gazelor
Un nou ETF, care urmărește evoluția a 30 de companii poloneze, a intrat la tranzacționare la BVB
Un nou fond tranzacționat la bursă (ETF), care urmărește evoluția a 30 dintre cele mai mari și mai lichide companii listate pe Bursa de Valori din Varșovia, a intrat luni la tranzacționare pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București (BVB), potrivit unui comunicat al operatorului pieței de capital. InterCapital POLAND WIG30TR UCITS ETF,
ANOFM: Peste 20.600 de locuri de muncă oferite la Bursa pentru absolvenți; 5.135 de persoane, selectate pentru angajare
Un număr de 20.666 de locuri de muncă au fost oferite de 1.370 de angajatori la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, organizată de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), iar 5.135 de persoane au fost selectate în vederea încadrării în muncă, potrivit datelor parțiale centralizate la 9 octombrie 2026, transmise luni de inst
Aproape 2,5 milioane de lei au fost câștigați la tragerea Loto 5/40
Un câștig în valoare de 2,456 milioane de lei s-a înregistrat, duminică, la tragerea Loto 5/40, la categoria I, precum și un câștig la categoria a II-a de 70.729 de lei, informează, luni, Loteria Română. Biletele norocoase au fost jucate pe joaca.loto.ro și pe AmParcat.ro Joi, vor avea loc noi trage
Bușoi: Cred că și în cazul Neptun Deep, Armata Română și structurile pot face față cu brio oricărei amenințări
România este pregătită să protejeze Neptun Deep împotriva unor atacuri cu drone, în condițiile în care s-a dovedit că aceasta a răspuns bine până acum la instigările și incidentele care i-au testat capacitatea de reacție, consideră secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi. Întrebat la
Bușoi: Depozitele de gaz în România sunt peste media europeană și peste ținta de 80%
Depozitele de gaz în România sunt peste media europeană și peste ținta de 80%, consumatorii casnici fiind asigurați și din punct de vedere al prețului, dar și al cantității, la fel și sistemele de încălzire centralizată, a declarat, luni, secretarul de stat în Ministerul Energiei Cristian Bușoi, la Forumul Gazelor Naturale.
Negrescu: Reforma companiilor de stat nu mai poate fi amânată; aproape 19 miliarde de lei, consumate anual prin pierderi și subvenții
Reforma companiilor de stat nu mai poate fi amânată, în condițiile în care pierderile și subvențiile acestora însumează aproape 19 miliarde de lei anual, iar spațiul pentru introducerea unor noi taxe s-a epuizat, consideră consultantul economic Adrian Negrescu. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, intitulată &
CCIR: Peste jumătate din cifra de afaceri a companiilor de top din România este realizată în București și Ilfov
Bucureștiul și județul Ilfov generează împreună 53,09% din cifra de afaceri a celor 12.943 de companii clasate pe primele zece poziții în Topul Național al Firmelor (TNF) 2026, care au realizat afaceri cumulate de 299,47 miliarde de euro și un profit din exploatare de 26,52 miliarde de euro, potrivit datelor prezentate luni de Camera de Comerț și Industrie a Rom&






