Electrica Furnizare a construit în acest an 33 de centrale fotovoltaice, cu o producţie medie anuală de 19.221 MWh
Electrica Furnizare îşi consolidează poziţia în piaţa proiectelor fotovoltaice şi încheie anul 2022 cu o putere totală instalată de 14.030 MWp pentru companii de renume din România, a anunţat, joi, compania.
Electrica Furnizare a fost în 2022 unul dintre furnizorii preferaţi de clienţii casnici şi companii de renume, care au investit în proiecte la cheie cu o valoare totală de aproximativ 13 milioane de euro.
Potrivit unui comunicat al companiei energetice, remis AGERPRES, Electrica Furnizare a intrat de curând pe piaţa serviciilor şi soluţiilor energetice, fiind aleasă anul acesta pentru construcţia a 33 de centrale fotovoltaice, cu o producţie medie anuală totală de 19.221 MWh. Romaqua Group Borsec, Transavia, Zentiva România, Lemet, Eckerle România sau Cristal Brad SRL sunt câteva dintre companiile care au ales Electrica Furnizare în anul 2022 pentru construcţia de sisteme fotovoltaice la cheie.
"Electrica Furnizare şi-a extins continuu reţeaua parteneriatelor şi a devenit unul dintre furnizorii preferaţi în piaţa soluţiilor şi serviciilor energetice, oferind consultanţă la nivel naţional şi soluţii personalizate pentru toate segmentele de clienţi şi tipurile de industrie. Suntem o companie reprezentativă pentru industria energetică, fiind interesaţi în mod constant de susţinerea tranziţiei către energia axată pe sursele regenerabile care implică emisii reduse de carbon", a declarat Iulian Matei, directorul Departamentului Clienţi Cheie Electrica Furnizare.
Compania a finalizat anul acesta proiecte care contribuie la reducerea totală a emisiilor de CO2 cu 4.175,57 tone pe an, cantitate calculată astfel prin raportare la emisii de CO2 la nivelul României în 2021, 217,24 g/kWh.
Astfel, Electrica Furnizare împreună cu Electrica Serv, partenerul principal responsabil pentru implementarea proiectelor, s-au aliniat la strategia Grupului Electrica implicându-se în dezvoltarea sustenabilă a afacerilor din România, în contextul Pactului Ecologic European.
"În ceea ce priveşte tipul de proiecte fotovoltaice, acestea au fost realizate atât pe teren, cât şi pe acoperişurile clădirilor şi de fiecare dată ne-am respectat angajamentele făcute faţă de parteneri, în sensul în care proiectele au fost livrate la timp sau au fost finalizate mai devreme decât prevedeau termenele contractuale. Calitatea serviciilor pe care le-am prestat, precum şi faptul că majoritatea clienţilor au demarat şi etape suplimentare faţă de proiectul iniţial, reprezintă o recomandare a unui serviciu de calitate", a mai spus Iulian Matei.
Cu o experienţă de peste 120 de ani pe piaţa de energie electrică, compania Electrica Furnizare este parte a Grupului Electrica, unul dintre cei mai importanţi jucători din sectorul serviciilor energetice. Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din Bucureşti şi Londra, iar în anul 2020 a intrat pe piaţa de producţie de energie electrică din surse regenerabile, prin achiziţionarea Parcului Fotovoltaic Stăneşti, din judeţul Giurgiu. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Site-ul DNSC a înregistrat temporar dificultăți de accesare; posibil atac DDoS
Site-ul DNSC a înregistrat temporar dificultăți de accesare, pe fondul unui volum neobișnuit de mare de solicitări provenite simultan din surse multiple, iar analiza datelor tehnice disponibile indică posibilitatea unui atac de tip DDoS, informează Directoratul Național de Securitate Cibernetică printr-un comunicat. 'Site-ul http://www.dnsc.ro a &ici
Bușoi: Urmărim ce se întâmplă pe piața carburanților, ca să ne asigurăm că nu vorbim despre situații în care se speculează
Prețurile se mențin ridicate, atât în ceea ce privește barilul de petrol, cât și în privința indicelui Platts pentru produsele finale, dar urmărim, alături de ANAF, Consiliul Concurenței și ANPC, tot ceea ce se întâmplă în piață, ca să ne asigurăm că vorbim de comportamente corecte și nu de situații în care se speculează, a dec
Creșterile de tarife la energie vor fi, cel mai probabil, moderate, de până la 10%, în perioada următoare (secretar de stat)
Creșterea tarifelor la energie, pentru perioada următoare, va fi una moderată, de până la 10%, a declarat, marți, la finalul ședinței Comandamentului Energetic de la sediul Transelectrica, secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi. 'Sigur că ne uităm la creșterile de tarife, pentru că toate cele legate de facturi depind de consu
Tanczos Barna: Zootehnia are un rol strategic și are nevoie de finanțare adecvată și transpunerea abordării strategice în legislație
Zootehnia are un rol strategic, iar atingerea obiectivelor din strategia și planul de acțiune lansate de Comisia Europeană necesită o finanțare coerentă și complementară, a afirmat, marți, Tanczos Barna, viceprim-ministru, ministru interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Tanczos Barna a participat, în perioada 6-8 septembrie, la reuniunea inform
Bușoi: Nivelul apei în zona Cernavodă ar putea fi insuficient pentru repornirea centralei nucleare, în septembrie
Debitul Dunării la intrarea în țară va fi scăzut toată luna septembrie, iar nivelul apei în zona Cernavodă va fi insuficient pentru răcirea reactoarelor centralei nucleare, a declarat, marți, la finalul ședinței Comandamentului Energetic de la sediul Transelectrica, secretarul de stat în Ministerul Energiei, Cristian Bușoi. 'Abia în
Erbașu: Trebuie să facem investiții programate de noi, nu impuse de cei de la Bruxelles
România trebuie să facă investiții din propriile sale resurse, nu impuse de Uniunea Europeană, care a făcut investiții de bază, necesare, a declarat, marți, Cristian Erbașu, președintele Confederației Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR). 'Am vorbit 30 de ani numai despre fonduri europene. Trebuie să înțelegem că este nece
Platforma Visit Harghita, 1,3 milioane de accesări de la începutul anului; numărul turiștilor din județ, în scădere
Platforma Visit Harghita a înregistrat o creștere semnificativă a interesului din partea turiștilor în 2026, de la începutul anului și până în prezent site-ul având aproape 750.000 de vizitatori unici și aproximativ 1,3 milioane de accesări. Directorul executiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Harghita (Visit Harg
BNS solicită crearea unei Comisii parlamentare de anchetare a situației din sectoarele de energie electrică și gaze
Blocul Național Sindical (BNS) avertizează asupra situației din sectorul energetic național și la impactul tot mai mare al prețurilor la energie și gaze asupra populației și economiei și, în acest sens, solicită Parlamentului să constituie de urgență o comisie de anchetă. Potrivit unui comunicat al BNS, remis marți AGERPRES, în urmă cu trei săptăm&
Scădere de 37% a înmatriculărilor de autoturisme noi în România, în august (APIA)
Înmatriculările de autoturisme noi au înregistrat o scădere de 37% în România, la nivelul lunii august, comparativ cu aceeași perioadă din 2025, în timp ce mașinile 'verzi' au raportat un recul de 31%, conform unei analize realizate de Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA), pe baza datelor publicate de Direcția
DNSC și Expertware au dezvoltat o platformă integrată de securitate cibernetică în cadrul proiectului SIEMBIOT
O platformă integrată de securitate cibernetică, ce reunește capabilități de monitorizare și analiză a evenimentelor de securitate, detecție, Cyber Threat Intelligence, management al vulnerabilităților și răspuns la incidente cibernetice a fost dezvoltată în cadrul proiectului european de cercetare și inovare, SIEMBIOT, în valoare de 3,36 milioane de euro.
Comandament Energetic, la ora 15:00
Reprezentanții autorităților din sectorul energiei se reunesc marți, la ora 15:00, la sediul Transelectrica, în cadrul ședinței Comandamentului Energetic. La finalul ședinței, secretarul de stat din Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, va susține declarații de presă.AGERPRES/(AS-editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Ady Ivaşcu)
Pistol (CNAIR): Constructorii secțiunii 3 a Autostrăzii Sibiu-Pitești au început lucrările de asfaltare pe un tronson experimental
Asocierea de constructori italieni și români (Webuild - Tancrad) a început lucrările de asfaltare pe un tronson experimental al secțiunii 3 din Autostrada Sibiu - Pitești (A1), între Cornetu și Tigveni, informează directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, într-o postare publicată, mar
Vlaicu (ARA): România nu are un business mai mare decât sectorul de apă, pe care putem să îl transformăm în motor de dezvoltare
Industria apei este competitivă și poate să aducă dezvoltarea economică, în condițiile în care companiile de apă au în derulare proiecte de șapte miliarde de euro în România, a declarat, marți, președintele Asociației Române a Apei (ARA), Ilie Vlaicu, la ExpoApa 2026. 'Vorbim despre business pentru că știm că sunt proble
Cosmin Marinescu (BNR): România are cel mai scăzut nivel al intermedierii financiare din Uniunea Europeană
România are cel mai scăzut nivel al intermedierii financiare din Uniunea Europeană, în timp ce firmele românești sunt printre cele mai îndatorate, atrage atenția viceguvernatorul BNR Cosmin Marinescu, într-un articol publicat pe blogul Opinii BNR. 'România are cel mai scăzut nivel al intermedierii financ
Buzoianu: Subiectul apei în România trebuie privit ca o misiune națională
Subiectul apei în România trebuie privit ca un plan național, ca o misiune națională, pentru că este o resursă fără de care nu putem susține niciun fel de altă activitate și niciun trai decent pentru români, a transmis ministra interimară a Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, la ExpoApa 2026. 'Subiectul apei &i











