ANRE: Distribuitorii de gaze nu mai pot refuza solicitările de racordare ale consumatorilor
Operatorii de distribuţie a gazelor nu mai pot refuza solicitările de racordare la reţea ale consumatorilor, potrivit unui regulament aprobat miercuri de Comitetul de reglementare al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Astfel, distribuitorul este obligat să asigure, în limita planurilor anuale de investiţii şi în condiţii de eficienţă economică, finanţarea şi realizarea lucrărilor de extindere a sistemului de transport sau de distribuţie în vederea racordării tuturor solicitanţilor aflaţi în perimetrul concesionat.
În cazul clienţilor finali casnici, contravaloarea lucrărilor necesare realizării racordării la sistemul de distribuţie a gazelor naturale se suportă integral de către operatorul sistemului de distribuţie a gazelor naturale, până la limita valorii medii a unui racord, stabilită pe baza unei metodologii aprobate de ANRE.
Pentru a simplifica procesul de racordare, solicitantul poate suporta financiar contravaloarea lucrărilor de racordare şi de proiectare, urmând să fie despăgubit de către operatorul sistemului de distribuţie a gazelor naturale, până la limita contravalorii medii a unui racord.
Activele rezultate ca urmare a lucrărilor de racordare intră în proprietatea operatorului sistemului de distribuţie a gazelor naturale de la momentul punerii în funcţiune, prin efectul Legii, la valoarea suportată de operatorul sistemului de distribuţie a gazelor naturale, aceasta fiind recunoscută de către ANRE în tarifele reglementate.
Returnarea sumelor finanţate de solicitant pentru instalaţia de racordare, se realizează de către operatorul sistemului de distribuţie în tranşe anuale egale, într-un interval de 5 ani de la data punerii în funcţiune a instalaţiei de utilizare a gazelor naturale aferentă locului de consum sau în integralitate, în limita valorii medii a unui racord, în maximum 30 de zile de la data punerii în funcţiune a instalaţiei de utilizare a gazelor naturale aferentă locului de consum al solicitantului.
În cazul clienţilor noncasnici, contravaloarea lucrărilor de racordare, inclusiv a celor de proiectare, se suportă integral de către aceştia. Activele rezultate ca urmare a lucrărilor de racordare intră în patrimoniul operatorului sistemului de distribuţie a gazelor naturale de la momentul punerii în funcţiune, prin efectul Legii, valoarea acestora nefiind recunoscută de către ANRE în tarifele reglementate.
Lucrările necesare racordării la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, respectiv extinderea şi/sau redimensionare obiectivului/conductei de distribuţie a gazelor naturale necesar/necesară realizării racordării la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, vor fi realizate de către operatorii economici autorizaţi de către ANRE şi selectaţi prin proceduri concurenţiale, transparente şi nediscriminatorii de către operatorul de distribuţie.
"Ca urmare a prevederilor noului Regulament solicitanţii, care pot fi consumatorii de gaze naturale, viitorii clienţi finali casnici sau noncasnici, concesionarii serviciului de utilitate publică de distribuţie a gazelor naturale, unităţile administrativ teritoriale şi/sau asocierile acestora, dezvoltatorii ansamblurilor rezidenţiale etc. vor beneficia de servicii superioare de distribuţie a gazelor naturale faţă de dispoziţiile legale precedente, ţinând cont de obligaţiile instituite pentru operatorii sistemelor de distribuţie a gazelor naturale şi de posibilitatea participării acestora pentru realizarea activităţii de racordare la sistemul de distribuţie a gazelor naturale în termene cât mai scurte", spun oficialii ANRE.
Totodată, prevederile legislative au un impact pozitiv asupra solicitanţilor, viitori clienţi finali casnici, deoarece costurile cu proiectarea şi execuţia instalaţiei de racordare a locurilor de consum deţinute de aceştia sunt suportate de operatorii sistemelor de distribuţie a gazelor naturale, până la o valoare medie a unui racord, stabilită de ANRE.
Având în vedere faptul că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 143/2021 a intrat în vigoare la data de 31 decembrie 2021, noile prevederi se aplică pentru soluţionarea de către operatorii sistemelor de distribuţie a gazelor naturale a cererilor de racordare la sistemul de distribuţie a gazelor naturale înregistrate începând cu această dată.
Cererile de racordare la sistemul de distribuţie a gazelor naturale depuse până în data de 30 decembrie 2021 sunt soluţionate de operatorii sistemelor de distribuţie a gazelor naturale conform prevederilor Regulamentului privind racordarea la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 18/2021. AGERPRES/(Autor: Florentina Cernat, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a scăzut cu 5,8% în trimestrul II din 2026 (INS)
Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a fost, în trimestrul al doilea din 2026, de aproape 15,5 de milioane, în scădere cu 5,8%, comparativ cu perioada similară din 2025, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit sursei citate, parcursul pasagerilor s-a redus în perioada aprilie-iunie cu 7,6%.
Aproape trei sferturi dintre români vor ca toate găinile din UE să fie scoase din cuști (sondaj)
Un sondaj realizat la nivelul Uniunii Europene arată că majoritatea cetățenilor vor eliminarea cuștilor pentru găinile ouătoare cu zece ani mai devreme decât termenul susținut de industria care se opune schimbării, relevă un sondaj de specialitate, dat publicității de Asociația Freedom and Respect for Every Earthling (FREE). Potrivit sursei citate, șapte
Tragerile speciale Loto ale toamnei; fondul de câștiguri al categoriei I, suplimentat
Loteria Română a suplimentat fondul de câștiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 pentru Tragerile speciale Loto ale toamnei, programate duminică. De asemenea, reportul la Loto 6/49 la categoria I depășește 2,90 milioane de euro, iar cel la Joker la categoria I este de 1,79 milioane de euro.
Producătorii artizanali din România sunt pregătiți să intre în retail și restaurante, dar au nevoie de finanțare și reguli clare
Producătorii artizanali din România au început să investească în unități de procesare și să valorifice resursele locale prin produse cu valoare adăugată, fiind pregătiți să intre în rețelele de retail și în restaurante, însă dezvoltarea afacerilor depinde și de accesul la finanțare, asociere și de existența unui cadru legislativ predictibi
Datoria guvernamentală a urcat, în iulie 2026, la 1.205 miliarde lei, respectiv 60,4% din PIB (minister)
București, 17 oct /Agerpres/ - Datoria administrației publice (datoria guvernamentală) a fost, în iulie 2026, de aproape 1.205 miliarde lei, în creștere de la 1.197 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor (MF), consultate de AGERPRES. Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a crescut pân
CNPP: 4.674.614 de pensionari la finele lunii septembrie 2026; pensia medie a fost de 2.785 de lei
Un număr de 4.674.614 de pensionari erau înregistrați la finele lunii septembrie 2026 în România, cu 2.725 mai puțini comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.785 de lei, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), consultate de AGERPRES. Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite s-a ridi
România mai are de încasat 6,43 miliarde de euro din PNRR; decizia CE, până la 20 noiembrie (minister)
Încasarea celor 6,43 miliarde de euro rămase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este esențială pentru respectarea țintei de deficit bugetar, în condițiile în care plățile deja efectuate pentru proiecte finanțate prin PNRR, dar nevalidate de Comisia Europeană, vor trebui suportate de la bugetul național, a transmis, vineri, Ministe
Ministerul Finanțelor: Deficitul bugetar a scăzut la 3,82% din PIB în primele nouă luni
Execuția bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 miliarde de lei, respectiv 3,82% din PIB față de deficitul de 102,47 miliarde lei, respectiv 5,35% din PIB aferent celor nouă luni ale anului 2025, înregistrând o diminuare semnificativă de 1,53 puncte procentuale, potrivit datelor tr
ADR: România și Cipru își consolidează cooperarea în domeniul securității cibernetice
Centrul Național de Coordonare în domeniul securității cibernetice (NCC-RO), din cadrul Autorității pentru Digitalizarea României (ADR), a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Digital Security Authority (DSA), autoritatea omoloagă din Cipru, pentru consolidarea cooperării în domeniul securității cibernetice și participarea comună la proiecte
Nazare: Bugetul pentru 2027 va fi un test major de responsabilitate; trebuie construit pe venituri realiste și cheltuieli sustenabile
Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate și trebuie construit pe venituri realiste, priorități clare și cheltuieli pe care statul le poate susține, în condițiile în care România se află încă în etapa stabilizării financiare, a transmis ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o
Buzoianu: Am aprobat astăzi bugetul Romsilva, care va cuprinde un profit de peste 105 milioane de lei
Bugetul de Venituri și Cheltuieli al Romsilva a fost aprobat vineri și prevede un profit de peste 105 milioane de lei, dar și banii necesari pentru bodycam-urile ce vor ajunge la absolut toți pădurarii, a anunțat, vineri, ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, în conferința de bilanț. 'Am aprobat astăzi și bugetul Romsilva.
Buzoianu: Radarul Balastierelor va fi recepționat pe 26 octombrie; astăzi este aproape finalizat, la 95%
Radarul Balastierelor va fi recepționat pe 26 octombrie, el fiind acum la un stadiu de 95%, după luni bune de muncă în care s-a reușit rescrierea unui proiect care fusese golit cu totul ''de colți și de gheare'', a declarat, vineri, ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, în conferința de bilanț. 'Sunte
Pistol (CNAIR): Lotul 3 al Autostrăzii Bacău - Pașcani (A7) a depășit stadiul fizic de 55%
Stadiul fizic al lucrărilor pe lotul 3 al Autostrăzii Bacău-Pașcani (A7) a depășit 55%, pe șantier fiind mobilizați 350 de muncitori și peste 100 de utilaje și camioane, a anunțat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. 'Lotul 3 al Autostrăzii Bacău - Pașcani (#
Buzoianu: Avem ultimii pași făcuți pentru a nominaliza un nou membru în CA-ul ANM; începând de astăzi, va exista cvorum
Ultimii pași pentru nominalizarea unui nou membru în Consiliul de Administrație al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au fost făcuți, astfel că, începând de vineri, va exista cvorum, iar noul CA va putea analiza raportul Corpului de control și decide asupra aplicării sancțiunilor legale pentru 'jaful' din bugetul acestei instituț
BVB: Sistemele de tranzacționare nu au fost afectate de atacul cibernetic de la Depozitarul Central
Infrastructura și sistemele de tranzacționare ale Bursei de Valori București (BVB) nu au fost afectate de atacul cibernetic care a vizat aplicația 'Servicii Online pentru Investitori' a Depozitarului Central, iar activitatea de tranzacționare se desfășoară în condiții normale, a anunțat, vineri, operatorul pieței de capital. '









