logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Investitorii prezenţi pe BVB au realizat pe 25 ianuarie un nou record de tranzacţionare (raport)

Imagine din galeria Agerpres

Investitorii prezenţi pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au realizat pe 25 ianuarie un nou record de tranzacţionare în ceea ce priveşte numărul de tranzacţii: peste 16.100 de ordine efectuate într-o singură zi, potrivit unui raport lunar al BVB.

Conform sursei citate, volatilitatea din pieţele internaţionale a cuprins în ianuarie şi piaţa de capital din România, iar activitatea investiţională s-a intensificat pe fondul accentuării incertitudinilor externe. Printre factorii care au influenţat decisiv pieţele de capital în ianuarie se numără reaşezarea unor strategii investiţionale după un an 2021 record, ceea ce s-a tradus prin recalibrarea unor poziţii deţinute anterior de investitori, escaladarea evenimentelor privind situaţia tensionată din Ucraina, precum şi reanalizarea aşteptărilor investitorilor în ceea ce priveşte o rată crescută a inflaţiei şi anticiparea direcţiei băncilor centrale de a creşte dobânda de referinţă.

Piaţa de capital din România s-a conectat în ianuarie la aceste tendinţe, ceea ce a condus la creşteri record ale unor parametri de lichiditate ai Bursei de Valori Bucureşti (BVB). La acest capitol se remarcă numărul de tranzacţii, care a atins un nou record istoric în şedinţa de tranzacţionare din 25 ianuarie, când au fost realizate 16.106 tranzacţii cu toate tipurile de instrumente financiare la nivelul Pieţei Reglementate şi al Sistemului Multilateral de Tranzacţionare. A fost pentru prima dată când a fost depăşit pragul de 16.000 de tranzacţii la nivelul unei şedinţe bursiere. Recordul anterior fusese realizat în şedinţa din 24 august 2015, cu 15.981 tranzacţii.

În interiorul pieţei, mişcări semnificative au fost realizate în luna ianuarie în ceea ce priveşte tranzacţiile cu acţiuni listate pe Piaţa Reglementată: valoarea acestor tranzacţii a crescut cu 158% comparativ cu luna ianuarie a anului anterior şi a depăşit 2 miliarde lei, echivalentul a 400 milioane euro. Creşteri semnificative ale valorii de tranzacţionare cu acţiuni au avut loc şi pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare al BVB, acolo unde valoarea totală a acţiunilor tranzacţionate în ianuarie anul acesta a fost de 80 milioane lei, în urcare cu peste 50% faţă de nivelul de 53 milioane lei din ianuarie 2021.

Valoarea medie zilnică de tranzacţionare realizată în ianuarie cu toate tipurile de instrumente financiare a depăşit 110 milioane lei (22,3 milioane euro) pe Piaţa Reglementată, reprezentând o dublare faţă de nivelul de 54 milioane lei (11 milioane euro) din ianuarie 2021. Acelaşi indicator de lichiditate pe SMT a arătat o creştere de 44% faţă de prima lună a anului anterior: de la 4,35 milioane lei la 6,26 milioane lei. Piaţa de capital din România a încheiat prima lună din an în teritoriu pozitiv: +1% pentru indicele BET, care include cele mai tranzacţionate 19 companii, şi +1,6% pentru indicele BET-TR, care include şi dividendele.

"Am început anul 2022 în forţă după ce anul anterior piaţa de capital a înregistrat mai multe recorduri. Rezultatele foarte bune pe care le obţinem se datorează acţiunilor depuse de către toţi stakeholderii implicaţi în piaţa de capital. Este meritul tuturor participanţilor la piaţă uniţi în jurul BVB pentru că împreună am făcut posibile o serie de performanţe fără precedent. Avem în faţă un an cu multe oportunităţi, dar şi cu provocări pe măsură. România are şansa de a se poziţiona ca un reper de stabilitate în regiune şi de a fi o destinaţie atractivă pentru sursele de capital. În plus, piaţa de capital din România este pregătită să facă faţă oricăror provocări şi a demonstrat acest lucru în multiple ocazii", a declarat Radu Hanga, preşedintele Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti.

Piaţa de capital din România a înregistrat anul trecut unul dintre cei mai buni ani din istorie. Astfel, valoarea cumulată a tranzacţiilor cu toate tipurile de instrumente financiare de pe Piaţa Reglementată a depăşit, în premieră, pragul de 20 miliarde lei, echivalentul a peste 4 miliarde euro. Acest nivel a fost cu 9,5% peste cel înregistrat la finalul anului 2020, când tranzacţiile totale ajungeau la 18,3 miliarde lei, echivalentul a 3,77 miliarde euro. Recorduri ale indicatorilor de lichiditate au fost înregistrate şi pe SMT. Valoarea totală de tranzacţionare cu toate tipurile de instrumente financiare a ajuns la 1,63 miliarde lei (echivalentul a 330 milioane euro), în creştere cu 253% comparativ cu nivelul de 460 milioane lei (echivalentul a 95 milioane euro) din 2020. Tot la finalul anului trecut, companiile româneşti listate la BVB au atins o valoare de piaţă record, de 161 miliarde lei, cu 44% peste capitalizarea raportată în ultima şedinţă de tranzacţionare din 2020.

"Suntem bucuroşi că una dintre priorităţile pentru 2022 pe care le-am anunţat chiar luna trecută a primit deja aprobarea Senatului României, iar proiectul urmează să fie dezbătut de Camera Deputaţilor. Simplificarea procedurilor fiscale pentru investitorii individuali prin introducerea sistemului de reţinere la sursă a taxelor pentru câştigurile de capital va facilita accesul românilor la piaţa de capital. Avem oportunitatatea istorică de a realiza în acest an unul dintre cele mai ambiţioase proiecte naţionale dedicate pieţei de capital, cel al Contrapărţii Centrale. Avem o oportunitate unică de a construi împreună un proiect românesc, care să dezvolte substanţial piaţa de capital românească. Într-un context internaţional cu multe provocări, salutăm implicarea tuturor stakeholderilor în acest proiect de unitate şi construcţie", a afirmat Adrian Tănase, directorul general al BVB.

Bursa românească şi-a consolidat în 2021 rolul fundamental de platformă de finanţare a economiei româneşti: 23 de companii s-au listat la cota bursei într-un singur an, alte 27 de companii au emis obligaţiuni, iar statul român a atras prin ofertele primare de vânzare de titluri de stat Fidelis finanţări de peste 875 milioane în echivalent euro. În total, rundele de finanţare atrase de cele 23 de companii au ajuns la 234 milioane euro în 2021, iar cele 45 de emisiuni cu venit fix listate la BVB au atras finanţări de peste 1,8 miliarde euro. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu) 

Afisari: 173

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 18-10-2026 16:38

Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a scăzut cu 5,8% în trimestrul II din 2026 (INS)

Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a fost, în trimestrul al doilea din 2026, de aproape 15,5 de milioane, în scădere cu 5,8%, comparativ cu perioada similară din 2025, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit sursei citate, parcursul pasagerilor s-a redus în perioada aprilie-iunie cu 7,6%.

Economic Intern 18-10-2026 12:16

Aproape trei sferturi dintre români vor ca toate găinile din UE să fie scoase din cuști (sondaj)

Un sondaj realizat la nivelul Uniunii Europene arată că majoritatea cetățenilor vor eliminarea cuștilor pentru găinile ouătoare cu zece ani mai devreme decât termenul susținut de industria care se opune schimbării, relevă un sondaj de specialitate, dat publicității de Asociația Freedom and Respect for Every Earthling (FREE). Potrivit sursei citate, șapte

Economic Intern 18-10-2026 10:46

Tragerile speciale Loto ale toamnei; fondul de câștiguri al categoriei I, suplimentat

Loteria Română a suplimentat fondul de câștiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 pentru Tragerile speciale Loto ale toamnei, programate duminică. De asemenea, reportul la Loto 6/49 la categoria I depășește 2,90 milioane de euro, iar cel la Joker la categoria I este de 1,79 milioane de euro.

Economic Intern 17-10-2026 15:19

Producătorii artizanali din România sunt pregătiți să intre în retail și restaurante, dar au nevoie de finanțare și reguli clare

Producătorii artizanali din România au început să investească în unități de procesare și să valorifice resursele locale prin produse cu valoare adăugată, fiind pregătiți să intre în rețelele de retail și în restaurante, însă dezvoltarea afacerilor depinde și de accesul la finanțare, asociere și de existența unui cadru legislativ predictibi

Economic Intern 17-10-2026 14:42

Datoria guvernamentală a urcat, în iulie 2026, la 1.205 miliarde lei, respectiv 60,4% din PIB (minister)

București, 17 oct /Agerpres/ - Datoria administrației publice (datoria guvernamentală) a fost, în iulie 2026, de aproape 1.205 miliarde lei, în creștere de la 1.197 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor (MF), consultate de AGERPRES. Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a crescut pân

Economic Intern 17-10-2026 10:45

CNPP: 4.674.614 de pensionari la finele lunii septembrie 2026; pensia medie a fost de 2.785 de lei

Un număr de 4.674.614 de pensionari erau înregistrați la finele lunii septembrie 2026 în România, cu 2.725 mai puțini comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.785 de lei, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), consultate de AGERPRES. Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite s-a ridi

Economic Intern 16-10-2026 22:06

România mai are de încasat 6,43 miliarde de euro din PNRR; decizia CE, până la 20 noiembrie (minister)

Încasarea celor 6,43 miliarde de euro rămase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este esențială pentru respectarea țintei de deficit bugetar, în condițiile în care plățile deja efectuate pentru proiecte finanțate prin PNRR, dar nevalidate de Comisia Europeană, vor trebui suportate de la bugetul național, a transmis, vineri, Ministe

Economic Intern 16-10-2026 20:24

Ministerul Finanțelor: Deficitul bugetar a scăzut la 3,82% din PIB în primele nouă luni

Execuția bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 miliarde de lei, respectiv 3,82% din PIB față de deficitul de 102,47 miliarde lei, respectiv 5,35% din PIB aferent celor nouă luni ale anului 2025, înregistrând o diminuare semnificativă de 1,53 puncte procentuale, potrivit datelor tr

Economic Intern 16-10-2026 18:26

ADR: România și Cipru își consolidează cooperarea în domeniul securității cibernetice

Centrul Național de Coordonare în domeniul securității cibernetice (NCC-RO), din cadrul Autorității pentru Digitalizarea României (ADR), a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Digital Security Authority (DSA), autoritatea omoloagă din Cipru, pentru consolidarea cooperării în domeniul securității cibernetice și participarea comună la proiecte

Economic Intern 16-10-2026 17:33

Nazare: Bugetul pentru 2027 va fi un test major de responsabilitate; trebuie construit pe venituri realiste și cheltuieli sustenabile

Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate și trebuie construit pe venituri realiste, priorități clare și cheltuieli pe care statul le poate susține, în condițiile în care România se află încă în etapa stabilizării financiare, a transmis ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o

Economic Intern 16-10-2026 16:59

Buzoianu: Am aprobat astăzi bugetul Romsilva, care va cuprinde un profit de peste 105 milioane de lei

Bugetul de Venituri și Cheltuieli al Romsilva a fost aprobat vineri și prevede un profit de peste 105 milioane de lei, dar și banii necesari pentru bodycam-urile ce vor ajunge la absolut toți pădurarii, a anunțat, vineri, ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, în conferința de bilanț. 'Am aprobat astăzi și bugetul Romsilva.

Economic Intern 16-10-2026 16:07

Buzoianu: Radarul Balastierelor va fi recepționat pe 26 octombrie; astăzi este aproape finalizat, la 95%

Radarul Balastierelor va fi recepționat pe 26 octombrie, el fiind acum la un stadiu de 95%, după luni bune de muncă în care s-a reușit rescrierea unui proiect care fusese golit cu totul ''de colți și de gheare'', a declarat, vineri, ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, în conferința de bilanț. 'Sunte

Economic Intern 16-10-2026 16:04

Pistol (CNAIR): Lotul 3 al Autostrăzii Bacău - Pașcani (A7) a depășit stadiul fizic de 55%

Stadiul fizic al lucrărilor pe lotul 3 al Autostrăzii Bacău-Pașcani (A7) a depășit 55%, pe șantier fiind mobilizați 350 de muncitori și peste 100 de utilaje și camioane, a anunțat, vineri, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol. 'Lotul 3 al Autostrăzii Bacău - Pașcani (#

Economic Intern 16-10-2026 15:18

Buzoianu: Avem ultimii pași făcuți pentru a nominaliza un nou membru în CA-ul ANM; începând de astăzi, va exista cvorum

Ultimii pași pentru nominalizarea unui nou membru în Consiliul de Administrație al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au fost făcuți, astfel că, începând de vineri, va exista cvorum, iar noul CA va putea analiza raportul Corpului de control și decide asupra aplicării sancțiunilor legale pentru 'jaful' din bugetul acestei instituț

Economic Intern 16-10-2026 14:06

BVB: Sistemele de tranzacționare nu au fost afectate de atacul cibernetic de la Depozitarul Central

Infrastructura și sistemele de tranzacționare ale Bursei de Valori București (BVB) nu au fost afectate de atacul cibernetic care a vizat aplicația 'Servicii Online pentru Investitori' a Depozitarului Central, iar activitatea de tranzacționare se desfășoară în condiții normale, a anunțat, vineri, operatorul pieței de capital. '