Dărăban (ACUE): Plafonarea facturilor încalcă directivele europene, întrucât obligă furnizorii să înregistreze pierderi
Nivelurile la care au fost stabilite plafoanele de preţ pentru energie şi gaze încalcă atât directivele europene, cât şi Constituţia României, întrucât îi obligă pe furnizori să înregistreze pierderi, a afirmat, joi, Dana Dărăban, director executiv al Federaţiei Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE).
"O lege trebuie să asigure o sinteză corectă a tuturor reglementărilor în vigoare, adică trebuie să fim siguri că legea respectă alte legi. În momentul de faţă, cadrul de reglementare şi plafonare încalcă atât o directivă europeană, cât şi o lege în vigoare. Aceasta deoarece, prin modul cum sunt stabilite plafoanele, şi se poate dovedi cu calcule exacte, furnizorul înregistrează o pierdere. Pe mine mă obligă să prestez un serviciu public, pentru care înregistrez o pierdere, ceea ce este neconstituţional, în primul rând", a afirmat Dărăban, în conferinţa "Reconectarea încrederii între consumatori, instituţii şi operatori - ieşirea din criza facturilor", organizată de Antena 3.
Potrivit acesteia, revenirea la piaţa reglementată nu este o soluţie, întrucât în final tot consumatorii vor fi cei care vor plăti costurile în plus.
"Ca să iei o decizie corectă pentru consumator, trebuie să pleci de la realităţi. Auzim în ultima vreme vorbindu-se despre revenirea la piaţa reglementată. Piaţa nu mai este reglementată pentru agenţii economici din 2014. S-a adoptat un calendar de liberalizare, din 2013 şi, după mai multe modificări de termene, 1 ianuarie 2021 a fost data la care s-a încheiat procesul de liberalizare, nu data la care s-a liberalizat piaţa. Revenirea la piaţa reglementată nu este o soluţie, pentru că cineva va înregistra un cost. Unde se duce acel cost? Tot spre consumator se va duce. Ca să luăm deciziile corecte trebuie să acceptăm cum funcţionează piaţa, să nu ne mai bazăm pe percepţii, pe ce credem, trebuie să înţelegem foarte clar ce se poate întâmpla dacă revenim la piaţa reglementată", a completat reprezentanta ACUE. AGERPRES/(A, AS - autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
INS: Turiștii nerezidenți sosiți în România în interes de afaceri au cheltuit 800,7 milioane lei, în primul trimestru
Turiștii nerezidenți sosiți în România în interes de afaceri, în primul trimestru din 2026, au cheltuit 800,7 milioane lei, iar cei sosiți în interes particular 687,3 milioane lei, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică. Numărul total de nerezidenți cazați în structurile de cazare turistică colecti
Datoria sectorului privat a crescut cu 5,6% în 2025; îndatorarea populației s-a majorat cu 9,5% (raport)
Ritmul de creștere a datoriei sectorului privat s-a temperat în anul 2025 (+5,6% față de +8,9 la sută în 2024), aceasta ajungând la nivelul de 819,4 miliarde lei, echivalentul a 43% din PIB, în timp ce îndatorarea populației de la instituțiile financiare s-a majorat într-un ritm similar celui din anul anterior (+9,4% în 2025 și +9,5%
BNS solicită reforme urgente ale legislației muncii, protecției sociale și locuirii în România
Blocul Național Sindical salută Strategia europeană de combatere a sărăciei și solicită reforme urgente ale legislației muncii, protecției sociale și locuirii în România, conform unui comunicat al confederației. 'Blocul Național Sindical (BNS) salută publicarea proiectului primei Strategii a Uniunii Europene pentru combaterea și prevenirea sără
CNAIR: Restricții de circulație în 35 de județe pentru autovehiculele de peste 7,5 tone, luni și marți, din cauza caniculei
Circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată de peste 7,5 tone va fi restricționată luni și marți, între orele 12:00-20:00, pe sectoare de drumuri naționale, drumuri expres și autostrăzi din 35 de județe, informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere printr-un comunicat. 'Luni, 29.06.2026, și marți, 30.06.2026
Pistol (CNAIR): Stadiul fizic al lucrărilor pe lotul Afumați-Pantelimon al A0 Nord se apropie de 90 %, dar este nevoie de accelerarea ritmului
Stadiul fizic al lucrărilor pe Lotul 3 (Afumați-Pantelimon) al A0 Nord se apropie de 90%, dar pentru finalizarea lucrărilor în această toamnă, constructorul trebuie să crească semnificativ mobilizarea pe șantier, potrivit directorului general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol. 'A0 Nord (Lotul 3: Afumați
Prețurile produselor agricole au crescut cu 0,26% în aprilie 2026 vs aprilie 2025; produsele animale s-au scumpit cu 12,45%
Prețurile produselor agricole au crescut cu 0,26% în aprilie 2026, comparativ cu luna similară din 2025, pe fondul scumpirii produselor animale cu 12,45%, potrivit datelor Institutului Național de Statistică (INS). 'Această creștere s-a datorat produselor vegetale ale căror prețuri au avut o contribuție de -3,03 puncte procentuale la evoluția pe ansa
Loteria Română: Peste 6,80 milioane de euro report la Loto 6/49
Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc vor avea loc duminică, informează Loteria Română. La Loto 6/49, la categoria I, se înregistrează un report de peste 35,59 milioane de lei (peste 6,80 milioane de euro). La Noroc este în joc un report cumulat de peste 6,93 milioane de lei (peste 1,32 milioane de euro).
Litoralul românesc înregistrează aproximativ 90.000 de turiști în acest weekend, cel mai ridicat grad de ocupare (asociație)
Litoralul românesc înregistrează în acest weekend cel mai ridicat grad de ocupare de la începutul sezonului estival, fiind așteptați aproximativ 90.000 de turiști, susține Corina Martin, președintele Asociației Patronale RESTO Constanța și secretar general al Federației Patronatelor din Industria Ospitalității din România (FPIOR).
Trei sferturi dintre IMM-urile globale consideră că pot face față unui atac cibernetic (raport)
Trei sferturi dintre IMM-urile globale (75%) se consideră fie foarte încrezătoare, fie relativ încrezătoare în capacitatea de a face față și de a se redresa în urma unui atac cibernetic, iar ponderea crește la 81% în rândul companiilor care au trecut, deja, prin mai mult de un incident, relevă datele incluse în Indicele Eset privind
INS: Mărfurile încărcate și descărcate în porturile în care sunt operate nave maritime au totalizat 11,15 milioane de tone, în TI
Mărfurile încărcate și descărcate în porturile în care sunt operate nave maritime au totalizat 11,153 milioane tone, în trimestrul I din 2026, iar transportul maritim de containere a însumat 203.000 de containere standard (TEU), conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit INS, în primele
Riscul de finanțare rămâne redus la nivelul sectorului bancar românesc (raport)
Depozitele atrase de bănci de la clientela nebancară au crescut, anul trecut, cu 7,1%, de la 706,676 miliarde lei în decembrie 2024 la 756,589 miliarde de lei în decembrie 2025, în timp ce finanțarea de la băncile-mamă a urcat cu aproximativ 24%, până la 22,77 miliarde de lei, potrivit Raportului anual 2025, publicat de Banca Națională a Românie
ANPC a amendat cu peste 3,8 millioane de lei operatori economici din domeniul alimentar
Inspectorii din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au aplicat amenzi de peste 3,8 milioane lei pentru nereguli constatate în comercializarea produselor alimentare și în cazul condițiilor de prestare a serviciilor, în urma unor controale derulate în perioada 22 - 26 iunie. Potrivit unui comunicat se presă
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, aproape 375 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitațiile de joi
Ministerul Finanțelor a atras, vineri, 374,9 milioane de lei de la bănci, suplimentar la cele două licitații de joi, când a împrumutat 2,498 miliarde de lei de la bănci, prin două emisiuni de obligațiuni de stat, cu dobânzi de 6,69% pe an și, respectiv, 6,23% pe an, potrivit datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Bursa de la București a închis în scădere ședința de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a închis în scădere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de vineri, iar rulajul total s-a ridicat la 84,62 milioane lei (16,15 milioane euro). Principalul indice al Bursei, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, a scăzut cu 0,10%, pâ
Nazare: Prin decizia de astăzi, Comisia Europeană confirmă că BID este construită pe un model solid, compatibil cu normele europene
Decizia Comisiei Europene privind Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) confirmă faptul că banca națională de dezvoltare a României este construită pe un model solid, compatibil cu normele europene, potrivit ministrului Finanțelor, Alexandru Nazare. Comisia Europeană a aprobat vineri măsurile notificate de Ministerul Finanțelor pentru









