logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Câciu: Ministerul Finanţelor e implicat în prezent în două analize cu OCDE

Imagine din galeria Agerpres

Ministerul Finanţelor este implicat în prezent în derularea a două analize împreună cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), una privind Codurile de liberalizare a mişcărilor de capital şi a operaţiunilor curente invizibile şi alta privind aplicarea principiilor guvernanţei corporative a întreprinderilor publice din România, a declarat, vineri, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, la finalul întrevederii avute cu secretarul general al OCDE, Mathias Cormann, potrivit unui comunicat al ministerului.

"Sunt mulţumit că astăzi am primit avizul pozitiv pentru aderarea la recomandările OCDE la principiile Instituţiilor Fiscale Independente. Sunt încrezător că în perioada următoare vom face progrese la nivel tehnic în acest domeniu alături de Consiliul Fiscal şi OCDE. Ministerul Finanţelor este implicat în prezent în derularea a două analize cu OCDE, una privind Codurile de liberalizare a mişcărilor de capital şi a operaţiunilor curente invizibile şi o alta privind aplicarea principiilor guvernanţei corporative a întreprinderilor publice din România. În ambele cazuri discuţiile avansează foarte bine. Am mai avut un proiect comun care a vizat analiza procesului bugetar şi care s-a încheiat de curând. Acum, aşteptăm publicarea raportului OCDE", a afirmat Adrian Câciu, citat în comunicat.

Ministrul Finanţelor şi secretarul general al OCDE au discutat despre Studiul economic al OCDE pentru România, aceasta fiind prima întâlnire din cadrul negocierilor foii de parcurs pentru aderarea României la prestigioasa organizaţie.

Potrivit Ministerului Finanţelor, discuţiile s-au axat pe evoluţiile din domeniul finanţelor publice, precum reducerea deficitului bugetar şi menţinerea sprijinului fiscal dedicat, digitalizarea administraţiei fiscale, implementarea eficientă a investiţiilor publice şi guvernanţa companiilor de stat.

În discursul său, Adrian Câciu a subliniat menţinerea angajamentului României de revenire în limitele Pactului de Stabilitate şi Creştere în anul 2024 şi consolidarea fiscală graduală.

În plus, ministrul Finanţelor a prezentat măsurile adoptate la nivel naţional, precum şi cele asumate de Ministerul Finanţelor în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, care vor duce la accelerarea modernizării continue a administraţiei fiscale, ceea ce va avea un rol crucial în îmbunătăţirea colectării impozitelor.

Adrian Câciu a menţionat că prioritatea Guvernului este implementarea eficientă a investiţiilor publice asumate în bugetul pe 2022, la nivelul de 6,7% din PIB, cea mai mare alocare din ultimii ani.

La discuţii au mai participat, din partea OCDE, Alvaro Pereira, director, Direcţia Studii de ţară, Departamentul de Economie, Andreas Schaal, director al Secretariatului pentru Relaţii Globale al OCDE şi Sherpa G7/G20, şi Abby Symes, consilier special al Secretarului-General.

Din partea României, la întâlnire au mai participat Luca Niculescu, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar în Republica Franceză, şi Cristian Stănic゠preşedintele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză.

Consiliul OCDE a decis, la data de 25 ianuarie 2022, să facă primul pas în discuţiile de aderare cu România, în paralel cu Argentina, Brazilia, Bulgaria, Croaţia şi Peru. Din acest moment, se vor pregăti foi de parcurs individuale, care vor prezenta termenii, condiţiile şi procesul de aderare, cu condiţia ca ţările respective să confirme adeziunea la valorile, viziunea şi priorităţile reflectate în declaraţia privind viziunea OCDE, făcută cu ocazia aniversării a 60 de ani de existenţă, şi în declaraţia din 2021 al Consiliului Ministerial.

Înfiinţată în anul 1961, OCDE joacă un rol de consiliere pentru guvernele ţărilor puternic dezvoltate în materie de politică economică, socială şi de guvernare. Cele 38 de state membre OECD deţin împreună aproximativ 60% din economia mondială, 70% din comerţul mondial şi 20% din populaţia lumii. AGERPRES/(AS - autor: George Coman; editor: Andreea Marinescu, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 63

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 19-10-2026 10:19

Ministerul Economiei propune reorganizarea companiei Romarm într-un holding industrial integrat, organizat pe clustere specializate

Ministerul Economiei propune reorganizarea companiei Romarm într-un holding industrial integrat, organizat pe clustere specializate (armament, navale, cercetare etc.) și condus în sistem dualist (consiliu de supraveghere și directorat) pentru asigurarea depolitizării, se arată într-un comunicat al instituției. Ministrul inter

Economic Intern 19-10-2026 08:36

A fost câștigat marele premiu la Joker, în valoare de peste 10 milioane de lei

Marele premiu la Joker, în valoare de peste 10 milioane de lei (1,87 milioane de euro), a fost câștigat duminică cu un bilet jucat pe bilete.loto.ro, care a costat 987,50 de lei, a anunțat Loteria Română, printr-un comunicat. Biletul a fost completat cu schema redusă cod 12 în zona A și cu schema redusă cod 45 în

Economic Intern 19-10-2026 08:05

Cod portocaliu de vânt puternic în mai multe localități din județele Botoșani și Iași, luni dimineața

Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni dimineața, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de vânt puternic, valabilă până la ora 10:00 în mai multe localități din județele Botoșani și Iași. Astfel, în Flămânzi, Frumușica (Botoșani), Hârlău, Deleni, Cotnari, Scobinți, Ceplenița, Todirești, Balș (

Economic Intern 18-10-2026 16:38

Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a scăzut cu 5,8% în trimestrul II din 2026 (INS)

Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a fost, în trimestrul al doilea din 2026, de aproape 15,5 de milioane, în scădere cu 5,8%, comparativ cu perioada similară din 2025, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit sursei citate, parcursul pasagerilor s-a redus în perioada aprilie-iunie cu 7,6%.

Economic Intern 18-10-2026 12:16

Aproape trei sferturi dintre români vor ca toate găinile din UE să fie scoase din cuști (sondaj)

Un sondaj realizat la nivelul Uniunii Europene arată că majoritatea cetățenilor vor eliminarea cuștilor pentru găinile ouătoare cu zece ani mai devreme decât termenul susținut de industria care se opune schimbării, relevă un sondaj de specialitate, dat publicității de Asociația Freedom and Respect for Every Earthling (FREE). Potrivit sursei citate, șapte

Economic Intern 18-10-2026 10:46

Tragerile speciale Loto ale toamnei; fondul de câștiguri al categoriei I, suplimentat

Loteria Română a suplimentat fondul de câștiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 pentru Tragerile speciale Loto ale toamnei, programate duminică. De asemenea, reportul la Loto 6/49 la categoria I depășește 2,90 milioane de euro, iar cel la Joker la categoria I este de 1,79 milioane de euro.

Economic Intern 17-10-2026 15:19

Producătorii artizanali din România sunt pregătiți să intre în retail și restaurante, dar au nevoie de finanțare și reguli clare

Producătorii artizanali din România au început să investească în unități de procesare și să valorifice resursele locale prin produse cu valoare adăugată, fiind pregătiți să intre în rețelele de retail și în restaurante, însă dezvoltarea afacerilor depinde și de accesul la finanțare, asociere și de existența unui cadru legislativ predictibi

Economic Intern 17-10-2026 14:42

Datoria guvernamentală a urcat, în iulie 2026, la 1.205 miliarde lei, respectiv 60,4% din PIB (minister)

București, 17 oct /Agerpres/ - Datoria administrației publice (datoria guvernamentală) a fost, în iulie 2026, de aproape 1.205 miliarde lei, în creștere de la 1.197 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor (MF), consultate de AGERPRES. Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a crescut pân

Economic Intern 17-10-2026 10:45

CNPP: 4.674.614 de pensionari la finele lunii septembrie 2026; pensia medie a fost de 2.785 de lei

Un număr de 4.674.614 de pensionari erau înregistrați la finele lunii septembrie 2026 în România, cu 2.725 mai puțini comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.785 de lei, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), consultate de AGERPRES. Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite s-a ridi

Economic Intern 16-10-2026 22:06

România mai are de încasat 6,43 miliarde de euro din PNRR; decizia CE, până la 20 noiembrie (minister)

Încasarea celor 6,43 miliarde de euro rămase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este esențială pentru respectarea țintei de deficit bugetar, în condițiile în care plățile deja efectuate pentru proiecte finanțate prin PNRR, dar nevalidate de Comisia Europeană, vor trebui suportate de la bugetul național, a transmis, vineri, Ministe

Economic Intern 16-10-2026 20:24

Ministerul Finanțelor: Deficitul bugetar a scăzut la 3,82% din PIB în primele nouă luni

Execuția bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 miliarde de lei, respectiv 3,82% din PIB față de deficitul de 102,47 miliarde lei, respectiv 5,35% din PIB aferent celor nouă luni ale anului 2025, înregistrând o diminuare semnificativă de 1,53 puncte procentuale, potrivit datelor tr

Economic Intern 16-10-2026 18:26

ADR: România și Cipru își consolidează cooperarea în domeniul securității cibernetice

Centrul Național de Coordonare în domeniul securității cibernetice (NCC-RO), din cadrul Autorității pentru Digitalizarea României (ADR), a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Digital Security Authority (DSA), autoritatea omoloagă din Cipru, pentru consolidarea cooperării în domeniul securității cibernetice și participarea comună la proiecte

Economic Intern 16-10-2026 17:33

Nazare: Bugetul pentru 2027 va fi un test major de responsabilitate; trebuie construit pe venituri realiste și cheltuieli sustenabile

Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate și trebuie construit pe venituri realiste, priorități clare și cheltuieli pe care statul le poate susține, în condițiile în care România se află încă în etapa stabilizării financiare, a transmis ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o

Economic Intern 16-10-2026 16:59

Buzoianu: Am aprobat astăzi bugetul Romsilva, care va cuprinde un profit de peste 105 milioane de lei

Bugetul de Venituri și Cheltuieli al Romsilva a fost aprobat vineri și prevede un profit de peste 105 milioane de lei, dar și banii necesari pentru bodycam-urile ce vor ajunge la absolut toți pădurarii, a anunțat, vineri, ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, în conferința de bilanț. 'Am aprobat astăzi și bugetul Romsilva.

Economic Intern 16-10-2026 16:07

Buzoianu: Radarul Balastierelor va fi recepționat pe 26 octombrie; astăzi este aproape finalizat, la 95%

Radarul Balastierelor va fi recepționat pe 26 octombrie, el fiind acum la un stadiu de 95%, după luni bune de muncă în care s-a reușit rescrierea unui proiect care fusese golit cu totul ''de colți și de gheare'', a declarat, vineri, ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, în conferința de bilanț. 'Sunte