Hanga (BVB): Tendinţa e despre a discuta tot mai mult despre companie ca o componentă a societăţii
Tendinţa în prezent este despre a discuta tot mai mult despre companie ca o componentă a societăţii, ca un element care e responsabil faţă de o gamă mult mai largă de stakeholderi decât faţă doar de acţionarii ei, dar provocarea va fi introducerea acestui aspect în legislaţie, a afirmat, miercuri, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Radu Hanga.
"Noi la Bursă avem un cod de guvernanţă corporativă. Eu l-aş numi mai simplu un cod al bunului simţ, un cod al bunelor maniere. Până la urmă este vorba despre modul în care compania se raportează la acţionarii ei, modul în care interacţionează în sens mai larg cu toţi stakeholderii ei. Cred că într-un fel piaţa plăteşte modul în care tu te comporţi ca şi companie. Adică în momentul în care te comporţi potrivit, în momentul în care îţi respecţi acţionarii, în momentul în care comunici în mod transparent cu ei, în momentul în care respecţi nişte reguli de bază din punct de vedere al bunului simţ, aceasta se traduce pur şi simplu în valoare pentru acţionari. Adică, programul de exemplu pe care îl avem pe partea de guvernanţă în parteneriat cu Envisia se numeşte Corporate governance that creates value, Guvernanţa corporativă care creează valoare. Până la urmă bunul simţ acesta în comportament, în relaţia companiei cu acţionarii ei se traduce până la urmă în creare de valoare. Fiecare dintre cei care investesc apreciază companiile care respectă regulile şi sunt dispuşi să plătească mai mult pentru companiile care sunt predictibile, care îţi dau o perspectivă pe termen mai lung", a declarat Radu Hanga, la evenimentul online "Guvernanţa Corporativa - Leadership în tranziţie şi realitatea post-pandemică", realizat de către compania de audit Mazars şi Camera Franceză de Comerţ, Industrie şi Agricultură din România.
El a menţionat că România are un cadru legislativ bun, dar o problemă conceptuală este legată de modul în care se raportează compania la mediul exterior, dacă răspunde în faţa acţionarilor sau în sens mai larg, în faţa societăţii, în faţa stakeholderilor din jurul ei.
"Ei, aici cumva tendinţa este despre a discuta tot mai mult despre companie ca o componentă a societăţii, ca un element care e responsabil faţă de o gamă mult mai largă de stakeholderi decât faţă doar de acţionarii ei. Pe de altă parte, provocarea va fi cum o să duci asta în legislaţie pentru că până la urmă orice companie este înfiinţată pe bani unor acţionari, care acţionarii sunt cei care dictează, stabilesc regulile, numesc board-ul, stabilesc direcţiile mari pentru companie, iar alinierea acesta în zona legislativă a tranziţiei către un concept mai stakeholder - oriented va fi o provocare mare. Adică toată lumea e de acord, modul în care tranziţia acesta se va traduce la un moment dat în reglementări cred va cere timp şi va fi o provocare", a declarat Radu Hanga. AGERPRES/(AS - autor: George Bănciulea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Șucu (Concordia): România și Europa Centrală și de Est reprezintă o parte importantă a bazei industriale europene
România și Europa Centrală și de Est sunt o parte importantă a bazei industriale europene - de la auto și componente la echipamente, energie și software, a afirmat președintele Confederației Patronale Concordia, Dan Șucu, în cadrul European Forum for New Ideas (EFNI) de la Sopot, Polonia, eveniment ce a avut loc la finele săptămânii trecute.
Ministerul Economiei propune reorganizarea companiei Romarm într-un holding industrial integrat, organizat pe clustere specializate
Ministerul Economiei propune reorganizarea companiei Romarm într-un holding industrial integrat, organizat pe clustere specializate (armament, navale, cercetare etc.) și condus în sistem dualist (consiliu de supraveghere și directorat) pentru asigurarea depolitizării, se arată într-un comunicat al instituției. Ministrul inter
A fost câștigat marele premiu la Joker, în valoare de peste 10 milioane de lei
Marele premiu la Joker, în valoare de peste 10 milioane de lei (1,87 milioane de euro), a fost câștigat duminică cu un bilet jucat pe bilete.loto.ro, care a costat 987,50 de lei, a anunțat Loteria Română, printr-un comunicat. Biletul a fost completat cu schema redusă cod 12 în zona A și cu schema redusă cod 45 în
Cod portocaliu de vânt puternic în mai multe localități din județele Botoșani și Iași, luni dimineața
Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni dimineața, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de vânt puternic, valabilă până la ora 10:00 în mai multe localități din județele Botoșani și Iași. Astfel, în Flămânzi, Frumușica (Botoșani), Hârlău, Deleni, Cotnari, Scobinți, Ceplenița, Todirești, Balș (
Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a scăzut cu 5,8% în trimestrul II din 2026 (INS)
Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a fost, în trimestrul al doilea din 2026, de aproape 15,5 de milioane, în scădere cu 5,8%, comparativ cu perioada similară din 2025, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit sursei citate, parcursul pasagerilor s-a redus în perioada aprilie-iunie cu 7,6%.
Aproape trei sferturi dintre români vor ca toate găinile din UE să fie scoase din cuști (sondaj)
Un sondaj realizat la nivelul Uniunii Europene arată că majoritatea cetățenilor vor eliminarea cuștilor pentru găinile ouătoare cu zece ani mai devreme decât termenul susținut de industria care se opune schimbării, relevă un sondaj de specialitate, dat publicității de Asociația Freedom and Respect for Every Earthling (FREE). Potrivit sursei citate, șapte
Tragerile speciale Loto ale toamnei; fondul de câștiguri al categoriei I, suplimentat
Loteria Română a suplimentat fondul de câștiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 pentru Tragerile speciale Loto ale toamnei, programate duminică. De asemenea, reportul la Loto 6/49 la categoria I depășește 2,90 milioane de euro, iar cel la Joker la categoria I este de 1,79 milioane de euro.
Producătorii artizanali din România sunt pregătiți să intre în retail și restaurante, dar au nevoie de finanțare și reguli clare
Producătorii artizanali din România au început să investească în unități de procesare și să valorifice resursele locale prin produse cu valoare adăugată, fiind pregătiți să intre în rețelele de retail și în restaurante, însă dezvoltarea afacerilor depinde și de accesul la finanțare, asociere și de existența unui cadru legislativ predictibi
Datoria guvernamentală a urcat, în iulie 2026, la 1.205 miliarde lei, respectiv 60,4% din PIB (minister)
București, 17 oct /Agerpres/ - Datoria administrației publice (datoria guvernamentală) a fost, în iulie 2026, de aproape 1.205 miliarde lei, în creștere de la 1.197 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor (MF), consultate de AGERPRES. Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a crescut pân
CNPP: 4.674.614 de pensionari la finele lunii septembrie 2026; pensia medie a fost de 2.785 de lei
Un număr de 4.674.614 de pensionari erau înregistrați la finele lunii septembrie 2026 în România, cu 2.725 mai puțini comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.785 de lei, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), consultate de AGERPRES. Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite s-a ridi
România mai are de încasat 6,43 miliarde de euro din PNRR; decizia CE, până la 20 noiembrie (minister)
Încasarea celor 6,43 miliarde de euro rămase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este esențială pentru respectarea țintei de deficit bugetar, în condițiile în care plățile deja efectuate pentru proiecte finanțate prin PNRR, dar nevalidate de Comisia Europeană, vor trebui suportate de la bugetul național, a transmis, vineri, Ministe
Ministerul Finanțelor: Deficitul bugetar a scăzut la 3,82% din PIB în primele nouă luni
Execuția bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 miliarde de lei, respectiv 3,82% din PIB față de deficitul de 102,47 miliarde lei, respectiv 5,35% din PIB aferent celor nouă luni ale anului 2025, înregistrând o diminuare semnificativă de 1,53 puncte procentuale, potrivit datelor tr
ADR: România și Cipru își consolidează cooperarea în domeniul securității cibernetice
Centrul Național de Coordonare în domeniul securității cibernetice (NCC-RO), din cadrul Autorității pentru Digitalizarea României (ADR), a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Digital Security Authority (DSA), autoritatea omoloagă din Cipru, pentru consolidarea cooperării în domeniul securității cibernetice și participarea comună la proiecte
Nazare: Bugetul pentru 2027 va fi un test major de responsabilitate; trebuie construit pe venituri realiste și cheltuieli sustenabile
Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate și trebuie construit pe venituri realiste, priorități clare și cheltuieli pe care statul le poate susține, în condițiile în care România se află încă în etapa stabilizării financiare, a transmis ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o
Buzoianu: Am aprobat astăzi bugetul Romsilva, care va cuprinde un profit de peste 105 milioane de lei
Bugetul de Venituri și Cheltuieli al Romsilva a fost aprobat vineri și prevede un profit de peste 105 milioane de lei, dar și banii necesari pentru bodycam-urile ce vor ajunge la absolut toți pădurarii, a anunțat, vineri, ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, în conferința de bilanț. 'Am aprobat astăzi și bugetul Romsilva.









