PwC CEO Survey: Trei sferturi dintre executivii globali apreciază că evoluţia economiei se va îmbunătăţi în 2022
Peste trei sferturi dintre directorii generali din companiile globale (77%) estimează că evoluţia economiei se va îmbunătăţi în 2022, faţă de anul trecut, relevă rezultatele celei de-a 25-a ediţii a sondajului PwC CEO Survey, publicat luni.
În acest context, circa două treimi dintre liderii companiilor cu capital privat (67%) şi ai companiilor de tehnologie (64%) arată un nivel ridicat de încredere în perspectivele de creştere a veniturilor în următoarele 12 luni.
La polul opus, se află directorii executivi din sectorul auto (46%) şi din sectorul hotelier şi de agrement (44%), care se confruntă cu lipsa de semiconductori, respectiv cu efectele persistente ale pandemiei asupra călătoriilor.
În ceea ce priveşte segmentul de securitate cibernetică, 49% din totalul celor chestionaţi susţin că digitalizarea accelerată din toate sectoarele de activitate au propulsat ameninţările din mediul virtual, comparativ cu 47% anul trecut şi 33% în 2020.
Conform cercetării PwC, mult mai puţin reprezentate în strategii şi compensaţii sunt obiectivele legate de emisiile de gaze cu efect de seră (13%) şi de reprezentarea de gen a forţei de muncă sau de diversitatea rasială şi etnică (8%).
În acelaşi timp, doar 22% dintre cei chestionaţi şi-au asumat o strategie net-zero, iar 29% spun că urmează să-şi ia acest angajament.
Pentru acest an, optimismul directorilor generali este cu un punct procentual mai mare decât în urmă cu un an şi cu 54 de puncte procentuale peste cel din 2020, când cei mai mulţi erau pesimişti.
Cea mai mare pondere a directorilor optimişti în ceea ce priveşte economia globală sunt din India, Japonia, Marea Britanie, Italia şi Franţa. În schimb, optimismul directorilor executivi privind economia globală a scăzut cel mai mult în SUA, Brazilia, China şi Germania.
CEO Survey 2022 a fost realizat la finalul anului trecut pe un eşantion de 4.500 de directori din întreaga lume, inclusiv din România.
PwC este o reţea de firme prezentă în 157 de ţări, cu mai mult de 294.000 de profesionişti ce oferă servicii de calitate în domeniul auditului, consultanţei fiscale şi consultanţei pentru afaceri. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Nicoleta Gherasi, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Șucu (Concordia): România și Europa Centrală și de Est reprezintă o parte importantă a bazei industriale europene
România și Europa Centrală și de Est sunt o parte importantă a bazei industriale europene - de la auto și componente la echipamente, energie și software, a afirmat președintele Confederației Patronale Concordia, Dan Șucu, în cadrul European Forum for New Ideas (EFNI) de la Sopot, Polonia, eveniment ce a avut loc la finele săptămânii trecute.
Ministerul Economiei propune reorganizarea companiei Romarm într-un holding industrial integrat, organizat pe clustere specializate
Ministerul Economiei propune reorganizarea companiei Romarm într-un holding industrial integrat, organizat pe clustere specializate (armament, navale, cercetare etc.) și condus în sistem dualist (consiliu de supraveghere și directorat) pentru asigurarea depolitizării, se arată într-un comunicat al instituției. Ministrul inter
A fost câștigat marele premiu la Joker, în valoare de peste 10 milioane de lei
Marele premiu la Joker, în valoare de peste 10 milioane de lei (1,87 milioane de euro), a fost câștigat duminică cu un bilet jucat pe bilete.loto.ro, care a costat 987,50 de lei, a anunțat Loteria Română, printr-un comunicat. Biletul a fost completat cu schema redusă cod 12 în zona A și cu schema redusă cod 45 în
Cod portocaliu de vânt puternic în mai multe localități din județele Botoșani și Iași, luni dimineața
Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni dimineața, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de vânt puternic, valabilă până la ora 10:00 în mai multe localități din județele Botoșani și Iași. Astfel, în Flămânzi, Frumușica (Botoșani), Hârlău, Deleni, Cotnari, Scobinți, Ceplenița, Todirești, Balș (
Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a scăzut cu 5,8% în trimestrul II din 2026 (INS)
Numărul pasagerilor care au circulat cu trenul a fost, în trimestrul al doilea din 2026, de aproape 15,5 de milioane, în scădere cu 5,8%, comparativ cu perioada similară din 2025, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Potrivit sursei citate, parcursul pasagerilor s-a redus în perioada aprilie-iunie cu 7,6%.
Aproape trei sferturi dintre români vor ca toate găinile din UE să fie scoase din cuști (sondaj)
Un sondaj realizat la nivelul Uniunii Europene arată că majoritatea cetățenilor vor eliminarea cuștilor pentru găinile ouătoare cu zece ani mai devreme decât termenul susținut de industria care se opune schimbării, relevă un sondaj de specialitate, dat publicității de Asociația Freedom and Respect for Every Earthling (FREE). Potrivit sursei citate, șapte
Tragerile speciale Loto ale toamnei; fondul de câștiguri al categoriei I, suplimentat
Loteria Română a suplimentat fondul de câștiguri al categoriei I pentru jocurile Loto 6/49, Joker și Loto 5/40 pentru Tragerile speciale Loto ale toamnei, programate duminică. De asemenea, reportul la Loto 6/49 la categoria I depășește 2,90 milioane de euro, iar cel la Joker la categoria I este de 1,79 milioane de euro.
Producătorii artizanali din România sunt pregătiți să intre în retail și restaurante, dar au nevoie de finanțare și reguli clare
Producătorii artizanali din România au început să investească în unități de procesare și să valorifice resursele locale prin produse cu valoare adăugată, fiind pregătiți să intre în rețelele de retail și în restaurante, însă dezvoltarea afacerilor depinde și de accesul la finanțare, asociere și de existența unui cadru legislativ predictibi
Datoria guvernamentală a urcat, în iulie 2026, la 1.205 miliarde lei, respectiv 60,4% din PIB (minister)
București, 17 oct /Agerpres/ - Datoria administrației publice (datoria guvernamentală) a fost, în iulie 2026, de aproape 1.205 miliarde lei, în creștere de la 1.197 miliarde de lei în luna precedentă, conform datelor publicate de Ministerul Finanțelor (MF), consultate de AGERPRES. Ca procent din PIB, datoria guvernamentală a crescut pân
CNPP: 4.674.614 de pensionari la finele lunii septembrie 2026; pensia medie a fost de 2.785 de lei
Un număr de 4.674.614 de pensionari erau înregistrați la finele lunii septembrie 2026 în România, cu 2.725 mai puțini comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 2.785 de lei, conform datelor centralizate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP), consultate de AGERPRES. Valoarea totală a drepturilor de pensie cuvenite s-a ridi
România mai are de încasat 6,43 miliarde de euro din PNRR; decizia CE, până la 20 noiembrie (minister)
Încasarea celor 6,43 miliarde de euro rămase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este esențială pentru respectarea țintei de deficit bugetar, în condițiile în care plățile deja efectuate pentru proiecte finanțate prin PNRR, dar nevalidate de Comisia Europeană, vor trebui suportate de la bugetul național, a transmis, vineri, Ministe
Ministerul Finanțelor: Deficitul bugetar a scăzut la 3,82% din PIB în primele nouă luni
Execuția bugetului general consolidat în primele nouă luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit de 78,52 miliarde de lei, respectiv 3,82% din PIB față de deficitul de 102,47 miliarde lei, respectiv 5,35% din PIB aferent celor nouă luni ale anului 2025, înregistrând o diminuare semnificativă de 1,53 puncte procentuale, potrivit datelor tr
ADR: România și Cipru își consolidează cooperarea în domeniul securității cibernetice
Centrul Național de Coordonare în domeniul securității cibernetice (NCC-RO), din cadrul Autorității pentru Digitalizarea României (ADR), a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Digital Security Authority (DSA), autoritatea omoloagă din Cipru, pentru consolidarea cooperării în domeniul securității cibernetice și participarea comună la proiecte
Nazare: Bugetul pentru 2027 va fi un test major de responsabilitate; trebuie construit pe venituri realiste și cheltuieli sustenabile
Bugetul pentru anul 2027 va reprezenta un test major de responsabilitate și trebuie construit pe venituri realiste, priorități clare și cheltuieli pe care statul le poate susține, în condițiile în care România se află încă în etapa stabilizării financiare, a transmis ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, într-o
Buzoianu: Am aprobat astăzi bugetul Romsilva, care va cuprinde un profit de peste 105 milioane de lei
Bugetul de Venituri și Cheltuieli al Romsilva a fost aprobat vineri și prevede un profit de peste 105 milioane de lei, dar și banii necesari pentru bodycam-urile ce vor ajunge la absolut toți pădurarii, a anunțat, vineri, ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, în conferința de bilanț. 'Am aprobat astăzi și bugetul Romsilva.









