logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Anul 2021 a adus salarii mai mari pe piaţa muncii din România şi cu 25 % mai multe joburi (raport)

Imagine din galeria Agerpres

Anul 2021 a adus salarii mai mari pe piaţa muncii din România, cu 25% mai multe joburi şi un interes crescut pentru munca remote, iar pentru 2022 se preconizează o creştere a competiţiei pentru talente, lansarea de noi beneficii extrasalariale, în timp ce angajaţii îşi vor schimba jobul mai des, arată un raport realizat de o platformă de recrutare online.

"Tendinţa angajaţilor români de a căuta noi oportunităţi de joburi, digitalizarea şi munca remote au dus la schimbări semnificative pe piaţa muncii în 2021. Potrivit datelor de pe platforma BestJobs, numărul de joburi active a crescut cu 25% faţă de anul anterior şi mai mult de jumătate (56%) dintre ele s-au adresat specialiştilor cu muncă la birou (candidaţii white-collar). Salariile au crescut în toate domeniile de activitate, de la 16% în IT / Telecom la 31% în Vânzări şi tot atât în Marketing. Numărul de oportunităţi remote a crescut cu 40% faţă de 2020 şi acestea au înregistrat 1,8 milioane de aplicări din partea candidaţilor, dar şi aproximativ 30.000 de căutări după cuvântul cheie, plasând "remote" în topul celor mai căutate activităţi de pe platformă", arată raportul.

În 2021, 91% dintre candidaţii activi pe BestJobs şi-au exprimat preferinţa de a şti salariul pentru poziţia la care aplică încă de la citirea anunţului. Printre domeniile cu cele mai mari salarii în 2021 s-au numărat IT / Telecom, cu un salariu mediu net de 1.629 euro, Medicină / Sănătate, cu un salariu mediu net de 1.433 euro şi Inginerie şi Management, cu 1.200, respectiv 1.222 euro pe lună, conform raportului BestJobs.

Poziţiile cu cele mai mici salarii medii nete s-au înregistrat în domenii precum Administrativ / Secretariat, cu 771 euro, Call Center, cu 797 euro şi Turism / Horeca, cu 879 euro.

Raportul arată că piaţa muncii din 2022 va fi marcată de mobilitatea crescută a angajaţilor, provocările recrutorilor de a atrage candidaţii potriviţi şi lansarea de noi beneficii extrasalariale.

"Recrutarea va ridica provocări angajatorilor şi în 2022, având în vedere deficitul forţei de muncă de pe piaţa din România. În plus, 67% dintre angajaţii români plănuiesc să îşi schimbe jobul în 2022", potrivit raportului BestJobs, după ce, în 2021, 62% dintre ei considerau că nivelul de stres a crescut, iar bunăstarea a devenit o prioritate în selecţia locului de muncă.

Pe măsură ce numărul de joburi creşte şi cererea de forţă de muncă depăşeşte oferta, companiile se văd nevoite să facă eforturi suplimentare pentru a atrage, dar şi pentru a păstra specialiştii potriviţi. Astfel, 45% dintre recrutori sunt de părere că le va fi mai greu să atragă candidaţi în 2022, comparativ cu ultimii doi ani.

Pentru 2022, 52% dintre angajaţi se aşteaptă la o creştere salarială, iar 35% dintre specialiştii în resurse umane estimează creşteri cuprinse între 10% şi 15%. Printre beneficiile extrasalariale pe care şi le doresc candidaţii se numără decontarea transportului (39%), acordarea de bonusuri de performanţă (38%), participarea la programe de dezvoltare personală (30%) şi asigurare privată de sănătate sau abonament la o clinică medicală privată (29%). Pe lângă creşterile salariale şi extinderea beneficiilor, recrutorii iau în calcul întărirea strategiilor de employer branding, împreună cu facilitarea programelor de wellbeing, pentru asigurarea stării de bine a angajatului.

În condiţiile în care 2021 a conturat mai clar priorităţile pe plan personal, printre aşteptările angajaţilor de la angajator, în 2022 apare nevoia de a-şi vedea munca apreciată (69%), de a avea un echilibru mai bun între viaţa personală şi cea profesională (29%), dar şi libertatea de a alege de unde să lucreze (27%). La acestea, se adaugă aşteptarea ca angajatorul să fie flexibil cu privire la forma de colaborare (CIM, PFA sau SRL), în special pentru recrutarea seniorilor din domeniul IT.

"Suntem martorii unei schimbări majore în dinamica dintre candidaţi şi angajatori, cum nu am mai văzut de mulţi ani şi cum nu ne aşteptam să vedem în timp de pandemie. Piaţa muncii în 2022 se arată favorabilă candidaţilor, care sunt acum în poziţia de a stabili noi tendinţe în modul de lucru, dar şi în beneficiile obţinute. Ca partener în recrutare, suntem pregătiţi să susţinem nevoile jucătorilor, atât de partea recrutorilor, cât şi de cea a angajaţilor, punându-le la dispoziţie cele mai bune instrumente pentru a facilita întâlnirea dintre nevoile lor", a spus Andrei Frunză, CEO BestJobs România, într-un comunicat transmis marţi AGERPRES.

Noul an va moşteni tendinţe din 2021, care au câştigat tot mai mult teren şi şi-au dovedit relevanţa. Astfel, după 2 ani în care angajatorii au putut observa că productivitatea creşte chiar şi atunci când angajaţii muncesc de la distanţă, modul de lucru remote rămâne o opţiune viabilă chiar şi în condiţiile revenirii la "normalul" pre-pandemic. Raportul arată că domeniul resurselor umane va trece printr-o transformare digitală, în direcţia creării unor experienţe mai bune în recrutare, dar şi a construirii unui brand de angajator cât mai solid.

În plus, angajaţii au căpătat deja lejeritatea dezvoltării pe plan profesional şi sunt acum mai mult ca oricând pregătiţi pentru schimbări neprevăzute şi reconversie profesională. Aşadar, investiţiile în creşterea abilităţilor, în special a celor digitale, rămâne o prioritate pentru candidaţi şi îşi doresc sprijin din partea angajatorilor.

BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România, cu o experienţă de peste 20 ani în domeniu. În orice moment, pe BestJobs sunt peste 4,6 milioane de profesionişti conectaţi la piaţa muncii, peste 30.000 de joburi şi mii de freelanceri, agenţi de recrutare, coachi, mentori, terapeuţi, avocaţi şi alte tipuri de specialişti. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Anda Badea)

Afisari: 210

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Economic Intern 19-10-2026 14:51

DNSC: Incident de securitate cibernetică raportat de Societatea Națională de Radiocomunicații

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a fost notificat, prin intermediul Platformei Naționale de Raportare a Incidentelor de Securitate Cibernetică (PNRISC), cu privire la un incident de securitate cibernetică detectat în data de 19 octombrie 2026 la nivelul Societății Naționale de Radiocomunicații S.A. (SNR). 'Potri

Economic Intern 19-10-2026 14:50

VIDEO Ministerul Agriculturii pregătește cu Banca Mondială o schemă de asigurare a riscului de secetă de până la 90% (ministru)

Ministerul Agriculturii lucrează împreună cu Banca Mondială la un mecanism de reducere a riscurilor generate de secetă, care ar putea asigura o acoperire de 80% - 90% și ar urma să fie pregătit până la începutul campaniei agricole de primăvară din 2027, a declarat luni ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna. 'Am lucrat foarte

Economic Intern 19-10-2026 14:50

Chisăliță: Principala mea activitate, în perioada imediat următoare, va fi cum pregătim această iarnă

Trebuie să înțelegem că suntem într-o iarnă atipică, iar principala mea concentrare, în perioada imediat următoare, va fi cum pregătim această iarnă, a declarat, luni, după audierile din Parlament, ministrul propus al Energiei, Dumitru Chisăliță. 'Trebuie să înțelegem că suntem într-o iarnă atipică, în c

Economic Intern 19-10-2026 14:27

Parlament-audieri miniștri/ Chisăliță: Există soluții pentru modul în care Cernavodă va trebui să funcționeze în viitor

Episoadele de secetă vor fi tot mai dese pe viitor astfel că, în cazul Centralei de la Cernavodă, soluțiile tehnologice care trebuie luate în considerare trebuie să fie reprezentative nu doar pentru grupurile 1 și 2, ci și pentru reactoarele 3 și 4, pentru ca asemenea situații, de oprire a funcționării, să fie evitate în viitor, susține ministrul pr

Economic Intern 19-10-2026 14:15

VIDEO Confiscarea mijloacelor de transport și dosare penale pentru transportul ilegal al porcilor, prevăzute într-un proiect de lege (ministru)

Confiscarea mijloacelor de transport utilizate pentru deplasarea ilegală a unui număr mare de porci și aplicarea unor sancțiuni care pot ajunge până la întocmirea de dosare penale sunt prevăzute într-un proiect de lege aflat în dezbatere parlamentară, care urmărește reducerea riscului de răspândire a pestei porcine africane, a declarat l

Economic Intern 19-10-2026 14:08

VIDEO Peste 1,2 miliarde de euro, puse la dispoziția fermierilor prin apeluri de proiecte, în ultimele șase luni (ministru)

Peste 1,2 miliarde de euro au fost puse la dispoziția fermierilor prin apeluri de proiecte lansate de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) în ultimele șase luni, cea mai mare parte a fondurilor fiind destinată investițiilor în capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile, a declarat luni ministrul interimar al Agric

Economic Intern 19-10-2026 13:48

Rabla Auto 2026: AFM a aprobat, luni, ecotichete în valoare de 16,297 milioane lei pentru persoanele fizice

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat, luni, 1.419 de ecotichete, în valoare de 16,297 milioane de lei, pentru persoanele fizice înscrise în cadrul Programului Rabla Auto 2026. După publicarea listei cu dosarele aprobate în urma ședinței Comitetului de Avizare, AFM actualizează în aplicație statusul

Economic Intern 19-10-2026 13:46

România așteaptă de peste o lună vaccinurile promise de Comisia Europeană pentru pesta micilor rumegătoare (ministru)

Dozele de vaccin promise României de Comisia Europeană pentru combaterea pestei micilor rumegătoare nu au fost livrate, deși autoritățile române au primit încă de la începutul lunii septembrie asigurări că acestea vor ajunge în cel mai scurt timp, a declarat luni ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, la prezentarea bilanțul

Economic Intern 19-10-2026 13:01

ANM anunță oscilații termice de la o zi la alta și precipitații după 21 octombrie

Regimul termic va fi normal pentru perioada din calendar, pe parcursul următoarelor două săptămâni (19 octombrie - 1 noiembrie), cu oscilații ale valorilor maxime de la o zi la alta, dar și cu intervale cu precipitații, în majoritatea regiunilor, reiese din prognoza publicată, luni, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Economic Intern 19-10-2026 12:56

Tanczos: Peste 1,3 miliarde de euro au fost plătite fermierilor în ultimele șase luni

Peste 1,3 miliarde de euro au fost virate în conturile fermierilor prin agențiile de plăți ale Ministerului Agriculturii în ultimele șase luni, iar Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a rambursat peste 400 de milioane de euro pentru investiții, a declarat luni ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, la prezentarea bilanțului

Economic Intern 19-10-2026 12:29

Sectoarele avicol și suin au nevoie urgentă de ajutor de stat pentru compensarea scumpirii energiei (ministru)

România trebuie să introducă urgent o schemă națională de ajutor de stat pentru sectoarele avicol și suin, în vederea compensării creșterii costurilor cu energia electrică și gazele naturale, în caz contrar producătorii români riscând să își piardă competitivitatea pe piețele internaționale, a declarat luni ministrul interimar al A

Economic Intern 19-10-2026 11:51

Tanczos Barna: Ministerul Agriculturii are nevoie urgent de 1,2 - 1,5 miliarde de lei la rectificarea bugetară

Ministerul Agriculturii are nevoie urgentă de o suplimentare a bugetului cu 1,2 - 1,5 miliarde de lei, la următoarea rectificare bugetară, pentru a putea efectua până la sfârșitul anului plățile aferente celor opt programe de sprijin destinate fermierilor, a declarat luni ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, la prezentarea bilanțului mandat

Economic Intern 19-10-2026 11:45

România trece la ora de iarnă din 25 octombrie; mersul trenurilor nu se modifică

România trece la ora de iarnă începând din data de 25 octombrie 2026, când ora 04:00 devine ora 03:00, iar schimbarea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare, a anunțat luni CFR Călători, printr-un comunicat. 'În noaptea de 24/25 octombrie 2026, când ora 04:00 (ora oficial

Economic Intern 19-10-2026 11:18

Rheinmetall: În Șantierul Naval Mangalia vor fi construite atât nave civile, cât și militare

Obiectivul preluării Șantierului Naval Mangalia îl reprezintă dezvoltarea acestuia atât pentru construcțiile navale civile, cât și pentru cele militare, a anunțat luni gigantul german din industria de apărare Rheinmetall, transmite Reuters. Într-un comunicat dat publicității, Rheinmetall a precizat că, împreună cu

Economic Intern 19-10-2026 10:31

Șucu (Concordia): România și Europa Centrală și de Est reprezintă o parte importantă a bazei industriale europene

România și Europa Centrală și de Est sunt o parte importantă a bazei industriale europene - de la auto și componente la echipamente, energie și software, a afirmat președintele Confederației Patronale Concordia, Dan Șucu, în cadrul European Forum for New Ideas (EFNI) de la Sopot, Polonia, eveniment ce a avut loc la finele săptămânii trecute.