Guvernul a aprobat OUG privind compensarea cantitativă a prosumatorilor
Guvernul a adoptat, joi, la iniţiativa Ministerului Energiei, o ordonanţă de urgenţă care prevede, printre altele, că prosumatorii vor avea parte de compensarea cantitativă a energiei generate şi livrate în reţea cu cea consumată, potrivit unui comunicat al ministerului de resort, remis, joi, AGERPRES.
Această OUG era necesară şi pentru transpunerea Directivei 944 a Uniunii Europene privind normele comune pentru piaţa internă de energie electrică
Astfel, prosumatorii vor beneficia de compensare cantitativă, iar furnizorii de energie electrică sunt obligaţi să achiziţioneze energia electrică, la solicitarea prosumatorilor care produc energie electrică în unităţi de producere a energiei cu o putere instalată între 200 kW şi 400 kW.
Prosumatorii care deţin unităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile cu putere instalată de cel mult 400 kW pe loc de consum pot vinde energia electrică produsă şi livrată în reţeaua electrică furnizorilor de energie electrică cu care aceştia au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice, conform reglementărilor ANRE.
Autorităţile publice locale care deţin capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile realizate, parţial sau total, din fonduri structurale, beneficiază din partea furnizorilor cu care au contract de furnizare a energiei electrice, la cerere, de serviciul de regularizare financiară între energia livrată şi energia consumată din reţea.
Furnizorii de energie electrică sunt obligaţi, la solicitarea prosumatorilor care produc energie electrică în unităţi de producere a energiei electrice cu o putere instalată până în 200 kW şi cu care au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice: să realizeze în factura prosumatorilor o compensare cantitativă, respectiv să factureze doar diferenţa între cantitatea de energie consumată şi cantitatea de energie produsă şi livrată în reţea; să reporteze în facturile prosumatorilor, în situaţia în care cantitatea de energie produsă şi livrată în reţea este mai mare decât cantitatea de energie consumată, diferenţa între cantitatea livrată şi cea consumată, prosumatorii putând utiliza cantitatea de energie reportată pe o perioadă de maximum 24 luni de la data facturării.
Furnizorii de energie electrică sunt obligaţi, la solicitarea prosumatorilor care produc energie electrică în unităţi de producere a energiei cu o putere instalată între 200 kW şi 400 kW şi cu care au încheiate contracte de furnizare a energiei electrice: să achiziţioneze energia electrică produsă şi livrată conform alin. (1) la un preţ egal cu preţul mediu ponderat înregistrat în Piaţa pentru Ziua Următoare în luna în care a fost produsă energia respectivă; să realizeze în factura prosumatorilor regularizarea financiară între energia electrică livrată şi energia electrică consumată din reţea.
Prosumatorii persoane fizice pot desfăşura activitatea de comercializare a energiei electrice produse în unităţile de producere a energiei electrice pe care le deţin, fără înregistrarea şi autorizarea funcţionării acestora.
Operatorii de distribuţie de energie electrică sunt obligaţi să realizeze racordarea prosumatorilor şi a autorităţilor publice în conformitate cu reglementările specifice emise de ANRE în acest scop.
Compensarea cantitativă a prosumatorilor cu instalaţii cu o putere de până în 200 kW va fi acordată până la data de 31 decembrie 2030, în contextul măsurilor şi acţiunilor legate de atingerea angajamentelor privind ponderea energiei din surse regenerabile în 2030 precizate în Planul Naţional Energie şi Schimbări Climatice.
Totodată, primăriile pot cofinanţa proiectele de extindere a reţelelor de gaze naturale, iar branşare la reţelele de energie şi gaze naturale va fi gratuită pentru toţi clienţii casnici.
"Ne dorim să încurajăm cât mai mulţi români să îşi instaleze surse de producere a energiei electrice verzi şi astfel să fie compensaţi. Totodată, au fost realizate o serie de modificări mult aşteptate legate de finanţarea proiectelor de dezvoltare a reţelelor de transport al energiei şi gazelor naturale, dar şi clarificări cu privire la costurile cu branşarea clienţilor casnici. Adoptarea OUG-ului a fost o prioritate, inclusiv în programul de guvernare", a declarat Virgil Popescu, ministrul Energiei.
Printre prevederile importante se numără: concedentul serviciului de utilitate publică de distribuţie a gazelor naturale/UAT poate decide extinderea zonei concesionate pentru una sau mai multe localităţi aparţinătoare unităţii administrative teritoriale din cadrul căreia, pentru cel puţin o localitate, serviciul a fost deja concesionat. Extinderea zonei concesionate se realizează prin act adiţional la contractul de concesiune încheiat cu concesionarul din zona respectivă, act adiţional ce se transmite către ANRE în termen de 30 zile calendaristice de la semnare. Finanţarea extinderii reţelelor de gaze naturale se face, în principal, de către concesionar din fondurile proprii, în limita planurilor anuale de investiţii şi prioritizate în condiţii de eficienţă economică.
Investiţiile realizate de operatorii de distribuţie în conformitate cu prevederile prezentului articol reprezintă investiţii în active reglementate, iar recuperarea acestora se realizează prin tarifele de distribuţie, conform reglementărilor ANRE.
Pentru extinderea serviciului de interes general de distribuţie a gazelor naturale autorităţile locale/alte instituţii participă cu finanţări de terţă - parte inclusiv din bugetele locale, caz în care investiţiile susţinute nu se remunerează prin tarife reglementate.
Operatorul de distribuţie are obligaţia să asigure, în limita planurilor anuale de investiţii, finanţarea şi realizarea lucrărilor de modernizare/extindere a reţelei electrice de distribuţie în vederea racordării tuturor solicitanţilor aflaţi în perimetrul concesionat, în condiţii de eficienţă economică. Operatorii de distribuţie întocmesc planurile anuale de investiţii luând în considerare şi solicitările UAT privind planurile de dezvoltare regională sau locală şi de urbanism.
Pentru cererile de racordare şi branşare ale solicitanţilor, operatorul de distribuţie are obligaţia ca, în conformitate cu reglementările ANRE, să elibereze solicitantului un aviz tehnic de racordare cuprinzând soluţia tehnică de racordare. Solicitantul are dreptul de a alege liber orice operator economic autorizat de către ANRE pentru proiectarea şi execuţia racordării şi/sau branşamentului. Pentru asigurarea calităţii lucrărilor de execuţie şi punerea în funcţiune a racordului/branşamentului, solicitantul sau operatorul economic desemnat de solicitant pentru proiectare/execuţie are obligaţia încheierii unui contract de racordare cu operatorul de distribuţie. Punerea în funcţiune a racordului/branşamentului şi montarea aparatelor/echipamentelor de măsură se va realiza în termenele şi condiţiile prevăzute de reglementările ANRE.
În cazul clienţilor casnici, la punerea în funcţiune a branşamentului, operatorul de distribuţie va rambursa solicitantului contravaloarea efectivă a lucrărilor de proiectare şi execuţie a branşamentului, până la o valoare medie a unui branşament, stabilită conform unei metodologii aprobate de ANRE. Activele rezultate ca urmare a lucrărilor de racordare intră în proprietatea operatorului de distribuţie de la momentul punerii în funcţiune, prin efectul prezentei legi, la valoarea rambursată clientului casnic. AGERPRES/(AS - autor: Florentina Cernat, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
O nouă ediție a Forumului Național 'De Vocație Antreprenoare', pe 22 octombrie la Piatra Nemț
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) organizează pe 22 octombrie, la Piatra Neamț, o nouă ediție a Forumului Național 'De Vocație Antreprenoare', un proiect dedicat dezvoltării antreprenoriatului feminin, accesului la experiență managerială și creării unor comunități de business capabile să genereze oportunități economice. '
Parlament-audieri miniștri/Ștefan-Ovidiu Popa - aviz favorabil pentru funcția de ministru al Transporturilor și Infrastructurii
Ministrul propus pentru Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, a primit aviz pozitiv, luni, din partea comisiilor de specialitate din Parlament. S-au înregistrat 20 de voturi pentru, opt împotrivă și patru abțineri. 'Am venit în fața dumneavoastră să vă propun un mandat realist, fără promisiuni c
Nazare: Rectificarea bugetară va viza cheltuielile urgente din sănătate, interne și serviciile de ambulanță
Prima rectificare bugetară din acest an ar urma să acopere cheltuielile urgente de funcționare ale instituțiilor publice, inclusiv necesarul Ministerului Sănătății, al Ministerului Afacerilor Interne și al serviciilor de ambulanță, urmând ca o a doua rectificare, la finalul lunii noiembrie, să permită ajustări suplimentare, a declarat luni ministrul interimar a
Parlament-audieri miniștri/ Nazare: Deficitul bugetar a coborât la 3,82% din PIB după nouă luni
Deficitul bugetar s-a redus la 3,82% din PIB după primele nouă luni ale anului 2026, de la 5,35% în perioada similară a anului trecut, în condițiile în care veniturile au crescut cu 11,8%, iar cheltuielile cu aproximativ 5%, a declarat, luni, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, la audierile din comisiile de specialitate reunite ale
Parlament-audieri miniștri/Zamfir: Poșta Română ar putea, printr-o eficientizare și o altă conducere, să aducă mai mult profit statului român
Poșta Română este departe de potențialul pe care îl are, deși este o companie profitabilă acum, iar printr-o eficientizare și un alt management ar putea aduce mult mai mult profit statului român, a declarat, luni, ministrul propus al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, în cadrul audierilor din comisiile r
Bucharest Cybersecurity Conference 2026 reunește la București, timp de trei zile, lideri internaționali și experți în securitate cibernetică
Lideri internaționali și experți în securitate cibernetică se reunesc la București, în perioada 20-22 octombrie, la Bucharest Cybersecurity Conference 2026, unul dintre cele mai importante evenimente de securitate cibernetică din România și din regiune. Conform unui comunicat al organizatorilor, ediția din acest an aduce în prim-plan pr
Parlament-audieri miniștri/Zamfir: E foarte acută situația de la Dacia; împreună cu ministrul Energiei voi face o deplasare acolo
Ministrul propus al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, intenționează să meargă, săptămâna viitoare, împreună cu ministrul propus pentru Energie, Dumitru Chisăliță, la Uzina Dacia, pentru a identifica problemele cu care se confruntă producătorul și pentru a identifica modul în care poate fi sprijinită industria
Barbu: România trebuie să își asume politic semnarea contractelor pentru exportul de animale vii în țări terțe
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului Agriculturii, Florin Barbu, a declarat luni că România trebuie să își asume politic semnarea contractelor pentru exportul de animale vii către țări terțe, susținând că restricțiile europene nu ar trebui să se aplice exporturilor către state din afara Uniunii Europene. 'Legis
Parlament-audieri miniștri/Ministrul-delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială: Cinci milioane de români ar trebui să folosească RoID, până în 2028
Cinci milioane de români ar trebui să folosească sistemul de autentificare unic RoID, până în anul 2028, a declarat, luni, în cadrul audierilor din comisiile reunite de specialitate din Parlament, ministrul delegat propus pentru Digitalizare și Inteligență Artificială, Costinel-Bogdan Dumitru. 'Modul de abordare ar
Parlament-audieri miniștri/Zamfir: Vreau să poziționăm România ca furnizor pentru materiile prime critice prelucrate, nu ca exportator de resursă brută
Materiile prime critice vor fi un punct esențial în politica Ministerului Economiei și vreau să poziționăm România ca furnizor pentru materiile prime critice prelucrate, nu ca exportator de resursă brută, bineînțeles, în conformitate cu regulamentul european în domeniu, a declarat, luni, Daniel Zamfir, ministrul propus pentru Economie, D
DNSC: Incident de securitate cibernetică raportat de Societatea Națională de Radiocomunicații
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a fost notificat, prin intermediul Platformei Naționale de Raportare a Incidentelor de Securitate Cibernetică (PNRISC), cu privire la un incident de securitate cibernetică detectat în data de 19 octombrie 2026 la nivelul Societății Naționale de Radiocomunicații S.A. (SNR). 'Potri
VIDEO Ministerul Agriculturii pregătește cu Banca Mondială o schemă de asigurare a riscului de secetă de până la 90% (ministru)
Ministerul Agriculturii lucrează împreună cu Banca Mondială la un mecanism de reducere a riscurilor generate de secetă, care ar putea asigura o acoperire de 80% - 90% și ar urma să fie pregătit până la începutul campaniei agricole de primăvară din 2027, a declarat luni ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna. 'Am lucrat foarte
Chisăliță: Principala mea activitate, în perioada imediat următoare, va fi cum pregătim această iarnă
Trebuie să înțelegem că suntem într-o iarnă atipică, iar principala mea concentrare, în perioada imediat următoare, va fi cum pregătim această iarnă, a declarat, luni, după audierile din Parlament, ministrul propus al Energiei, Dumitru Chisăliță. 'Trebuie să înțelegem că suntem într-o iarnă atipică, în c
Parlament-audieri miniștri/ Chisăliță: Există soluții pentru modul în care Cernavodă va trebui să funcționeze în viitor
Episoadele de secetă vor fi tot mai dese pe viitor astfel că, în cazul Centralei de la Cernavodă, soluțiile tehnologice care trebuie luate în considerare trebuie să fie reprezentative nu doar pentru grupurile 1 și 2, ci și pentru reactoarele 3 și 4, pentru ca asemenea situații, de oprire a funcționării, să fie evitate în viitor, susține ministrul pr
VIDEO Confiscarea mijloacelor de transport și dosare penale pentru transportul ilegal al porcilor, prevăzute într-un proiect de lege (ministru)
Confiscarea mijloacelor de transport utilizate pentru deplasarea ilegală a unui număr mare de porci și aplicarea unor sancțiuni care pot ajunge până la întocmirea de dosare penale sunt prevăzute într-un proiect de lege aflat în dezbatere parlamentară, care urmărește reducerea riscului de răspândire a pestei porcine africane, a declarat l



