Telemunca, criptoactivele şi investitorii individuali, tendinţe care vor continua şi în 2022 (analiză)
Telemunca, criptoactivele şi ascensiunea investitorilor individuali reprezintă o parte dintre tendinţele care vor continua şi în 2022, potrivit unei analize realizate de platforma de investiţii eToro.
"Pandemia a accelerat disrupţia tehnologică în 2021 şi a creat tendinţe care sunt gata să continue şi anul viitor. Poate cea mai vizibilă dintre tendinţe pe pieţele financiare de la începutul pandemiei Covid-19 a fost interesul uriaş al investitorilor pentru tehnologie şi criptoactive în acest an, interes care se va manifesta, cel mai probabil şi în 2022", spune analistul eToro, Bogdan Maioreanu.
O altă tendinţă care a fost accelerată de pandemie se referă la forţa de muncă. Organizaţiile au fost nevoite să reinventeze munca trecerea la telemuncă, care era incipientă înainte de pandemie, devenind dominantă, pe măsură ce întâlnirile prin zoom au înlocuit şedinţele faţă în faţă. În timp ce munca de acasă a fost impusă cu forţa multor companii în 2020, cu un preaviz de doar câteva săptămâni, anul acesta firmele au reuşit să planifice mai bine şi să îşi consolideze procesele de lucru la distanţă. "Am asistat la creşterea muncii hibride, parţial de acasă şi parţial de la birou, multe companii efectuând redeschideri parţiale sau treptate", comentează Bogdan Maioreanu.
În opinia sa, anul viitor, această reinventare continuă ar trebui să devină intenţionată, mai ales că varianta Omicron face ca întoarcerea la birou să fie şi mai problematică. Chiar şi marile companii precum Google, care iniţial au fost foarte ferme în a readuce angajaţii la birouri, au amânat de mai multe ori datele revenirii.
"În ciuda pericolelor pe care le aduce varianta Omicron, redeschiderea economiei globale va continua, deoarece companiile au demonstrat că sunt capabile să se adapteze, existând o perspectivă pozitivă pentru o creştere puternică a PIB-ului mondial pentru 2022", potrivit analistului.
O altă tendinţă care s-a dezvoltat în 2021 a fost ascensiunea investitorului individual, oamenii obişnuiţi tranzacţionând din confortul locuinţei lor pe bursele mondiale folosind platforme online uşor accesibile. Acest trend aduce noi generaţii de investitori spre pieţele financiare globale.
Studiul eToro Retail Investor Beat, un sondaj care a chestionat 6.000 de investitori individuali din 12 ţări, a arătat că România are cel mai mare număr de investitori tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani, dintre toate ţările analizate.
"Trendul micilor investitori a luat amploare şi se va dezvolta în 2022 cu toată viteza. De asemenea, este clar că platformele online devin instrumentul preferat pentru a investi - gândul că oamenii s-ar mai duce la biroul fizic al unui broker pentru a-şi deschide un cont pare acum de domeniul trecutului. Conform sondajului, investitorii români sunt printre cei mai atraşi de criptoactive şi tehnologie", se arată în comentariul analistului.
În ciuda corecţiilor recente de preţuri, criptoactivele au avut un an foarte bun, Bitcoin fiind în creştere cu peste 70% anul acesta în dolari. În 2022 este posibil să asistăm la o adopţie mai largă a criptoactivelor, deoarece aplicaţiile financiare descentralizate "DeFi" - capătă maturitate şi propun aplicaţii în lumea reală. Acest lucru va presa comunităţile din spatele monedelor de tip meme să treacă dincolo de natura speculativă a acestor monede pentru a construi noi infrastructuri şi a inova dincolo de hype.
"Este posibil să vedem o accelerare a adoptării pieţei cripto odată cu introducerea unor noi vehicule de investiţii, dincolo de bitcoin, dar vom vedea şi o reglementare mai puternică. Chiar şi preşedintele Fed, Jerome Powell, a menţionat săptămâna trecută necesitatea de a reglementa stablecoins (criptomonedele ancorate in mod fix de un activ, precum aurul sau dolarul american). De asemenea, va trebui să urmărim încercarea băncilor centrale de a crea şi adopta monede digitale care au potenţialul de a schimba peisajul cripto. În prezent, există mai multe proiecte pilot în curs de desfăşurare care vor continua în 2022", arată analiza E-Toro.
În timp ce pieţele sunt foarte atente la aşa-numitele "lebede negre", evenimente majore imprevizibile - iar pandemia a adus mai multe începând cu 2020 - am putea vedea în 2022 "lebede mai albe", respectiv o normalizare a situaţiei.
Potrivit sursei citate, creşterea PIB-ului, redeschiderea economiilor, ajustarea lanţurilor de aprovizionare şi o posibilă relaxare a inflaţiei ar putea aduce ingredientele pentru încă un an cu plusuri pentru investitori.
"Criptomonedele şi materiile prime şi-ar putea continua raliul împreună cu acţiunile, pe măsură ce mai mulţi investitori intră pe piaţă. Dar există unele ameninţări care sunt dificil de evaluat în acest moment. Tensiunile geopolitice din Europa şi Asia, comportamentul virusului şi răspunsurile guvernelor la acesta, ar putea influenţa pieţele. Deşi există o mulţime de elemente care indică un 2022 foarte bun, investitorii trebuie să-şi diversifice portofoliile pentru a face faţă neprevăzutului", concluzionează analistul eToro.
eToro este o platformă de investiţii cu active multiple ce permite oamenilor să îşi dezvolte cunoştinţele şi să-şi crească veniturile ca parte a unei comunităţi globale de investitori de succes. Compania a fost fondată în 2007. Platforma eToro permite tuturor să investească în activele pe care şi le doresc, de la acţiuni la mărfuri până la active cripto şi are peste 24 milioane de utilizatori înregistraţi. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministrul propus al Transporturilor: TAROM nu se va închide
TAROM este un brand românesc care va trebui să existe în continuare și nu se va închide, a transmis, luni, ministrul propus pentru Transporturi și Infrastructură, Ștefan-Ovidiu Popa, după audierile de specialitate din comisiile reunite din Camera Deputaților și Senat. 'Este un plan de reorganizare care a fost aprobat în 2024 de Comi
Ștefan-Ovidiu Popa: Avem nevoie la rectificarea bugetară undeva de 7,2 miliarde de lei pentru a închide anul
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii are nevoie de aproximativ 7,2 miliarde de lei la rectificarea bugetară, pentru a închide anul, a declarat, luni, ministrul propus pentru preluarea portofoliului, Ștefan-Ovidiu Popa, după audierile din comisiile de specialitate reunite. 'Evident că din prima zi mi-am stabilit și anumite priorități. Vine ia
O nouă ediție a Forumului Național 'De Vocație Antreprenoare', pe 22 octombrie la Piatra Nemț
Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin (CONAF) organizează pe 22 octombrie, la Piatra Neamț, o nouă ediție a Forumului Național 'De Vocație Antreprenoare', un proiect dedicat dezvoltării antreprenoriatului feminin, accesului la experiență managerială și creării unor comunități de business capabile să genereze oportunități economice. '
Parlament-audieri miniștri/Ștefan-Ovidiu Popa - aviz favorabil pentru funcția de ministru al Transporturilor și Infrastructurii
Ministrul propus pentru Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ștefan-Ovidiu Popa, a primit aviz pozitiv, luni, din partea comisiilor de specialitate din Parlament. S-au înregistrat 20 de voturi pentru, opt împotrivă și patru abțineri. 'Am venit în fața dumneavoastră să vă propun un mandat realist, fără promisiuni c
Nazare: Rectificarea bugetară va viza cheltuielile urgente din sănătate, interne și serviciile de ambulanță
Prima rectificare bugetară din acest an ar urma să acopere cheltuielile urgente de funcționare ale instituțiilor publice, inclusiv necesarul Ministerului Sănătății, al Ministerului Afacerilor Interne și al serviciilor de ambulanță, urmând ca o a doua rectificare, la finalul lunii noiembrie, să permită ajustări suplimentare, a declarat luni ministrul interimar a
Parlament-audieri miniștri/ Nazare: Deficitul bugetar a coborât la 3,82% din PIB după nouă luni
Deficitul bugetar s-a redus la 3,82% din PIB după primele nouă luni ale anului 2026, de la 5,35% în perioada similară a anului trecut, în condițiile în care veniturile au crescut cu 11,8%, iar cheltuielile cu aproximativ 5%, a declarat, luni, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, la audierile din comisiile de specialitate reunite ale
Parlament-audieri miniștri/Zamfir: Poșta Română ar putea, printr-o eficientizare și o altă conducere, să aducă mai mult profit statului român
Poșta Română este departe de potențialul pe care îl are, deși este o companie profitabilă acum, iar printr-o eficientizare și un alt management ar putea aduce mult mai mult profit statului român, a declarat, luni, ministrul propus al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, în cadrul audierilor din comisiile r
Bucharest Cybersecurity Conference 2026 reunește la București, timp de trei zile, lideri internaționali și experți în securitate cibernetică
Lideri internaționali și experți în securitate cibernetică se reunesc la București, în perioada 20-22 octombrie, la Bucharest Cybersecurity Conference 2026, unul dintre cele mai importante evenimente de securitate cibernetică din România și din regiune. Conform unui comunicat al organizatorilor, ediția din acest an aduce în prim-plan pr
Parlament-audieri miniștri/Zamfir: E foarte acută situația de la Dacia; împreună cu ministrul Energiei voi face o deplasare acolo
Ministrul propus al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Zamfir, intenționează să meargă, săptămâna viitoare, împreună cu ministrul propus pentru Energie, Dumitru Chisăliță, la Uzina Dacia, pentru a identifica problemele cu care se confruntă producătorul și pentru a identifica modul în care poate fi sprijinită industria
Barbu: România trebuie să își asume politic semnarea contractelor pentru exportul de animale vii în țări terțe
Ministrul propus pentru preluarea portofoliului Agriculturii, Florin Barbu, a declarat luni că România trebuie să își asume politic semnarea contractelor pentru exportul de animale vii către țări terțe, susținând că restricțiile europene nu ar trebui să se aplice exporturilor către state din afara Uniunii Europene. 'Legis
Parlament-audieri miniștri/Ministrul-delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială: Cinci milioane de români ar trebui să folosească RoID, până în 2028
Cinci milioane de români ar trebui să folosească sistemul de autentificare unic RoID, până în anul 2028, a declarat, luni, în cadrul audierilor din comisiile reunite de specialitate din Parlament, ministrul delegat propus pentru Digitalizare și Inteligență Artificială, Costinel-Bogdan Dumitru. 'Modul de abordare ar
Parlament-audieri miniștri/Zamfir: Vreau să poziționăm România ca furnizor pentru materiile prime critice prelucrate, nu ca exportator de resursă brută
Materiile prime critice vor fi un punct esențial în politica Ministerului Economiei și vreau să poziționăm România ca furnizor pentru materiile prime critice prelucrate, nu ca exportator de resursă brută, bineînțeles, în conformitate cu regulamentul european în domeniu, a declarat, luni, Daniel Zamfir, ministrul propus pentru Economie, D
DNSC: Incident de securitate cibernetică raportat de Societatea Națională de Radiocomunicații
Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) a fost notificat, prin intermediul Platformei Naționale de Raportare a Incidentelor de Securitate Cibernetică (PNRISC), cu privire la un incident de securitate cibernetică detectat în data de 19 octombrie 2026 la nivelul Societății Naționale de Radiocomunicații S.A. (SNR). 'Potri
VIDEO Ministerul Agriculturii pregătește cu Banca Mondială o schemă de asigurare a riscului de secetă de până la 90% (ministru)
Ministerul Agriculturii lucrează împreună cu Banca Mondială la un mecanism de reducere a riscurilor generate de secetă, care ar putea asigura o acoperire de 80% - 90% și ar urma să fie pregătit până la începutul campaniei agricole de primăvară din 2027, a declarat luni ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna. 'Am lucrat foarte
Chisăliță: Principala mea activitate, în perioada imediat următoare, va fi cum pregătim această iarnă
Trebuie să înțelegem că suntem într-o iarnă atipică, iar principala mea concentrare, în perioada imediat următoare, va fi cum pregătim această iarnă, a declarat, luni, după audierile din Parlament, ministrul propus al Energiei, Dumitru Chisăliță. 'Trebuie să înțelegem că suntem într-o iarnă atipică, în c


